Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Regina Ana din România, prințesă de Bourbon-Parma

Regina Ana din România, prințesă de Bourbon-Parma

The Telegraph a publicat un articol amplu despre Regina Ana. Un articol onest, cald și apreciativ despre cea care a fost Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite principesă de Bourbon-Parma.

Regina Ana a României s-a născut la Paris fiind singura fiică a prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margareta a Danermarcei. În 1939 și-a însoțit familia, care fugea din calea naziștilor, în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New York a urmat cursurile școlii de artă Parson’s School of Design, de la 16 la 18 ani şi, în paralel, a lucrat la magazinul universal Macy’s, pentru a-şi câştiga existența. La New York, Regina a mai lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Bloomingdale’s, pentru a-şi completa veniturile.

La 19 ani, Principesa Ana s-a înrolat în războiul antinazist. Tatăl Anei, Principele René, și frații ei, Principii Jacques, Michel și André, erau deja înrolați și luptau în diverse unități militare franceze. Ana a mers pe frontul african, apoi european şi în fine german, în cadrul Armatei Franceze. În 1943, Principesa Ana s-a înrolat în Forţele Franceze Libere, a traversat Atlanticul în luna septembrie şi a făcut studii de infirmieră la Casablanca, apoi la Rabat, în Maroc. La 22 de ani, în vara anului 1945, Regina Ana s-a întors la viaţa civilă, decorată cu Crucea de Război a Republicii Franceze şi avansată la gradul de locotenent în Armata Franței.

Principesa l-a cunoscut pe Regele Mihai la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh. Nunta Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai I al României a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948. Datorită excomunicării viitoarei regine din Biserica Catolică, niciuna dintre rudele sale catolice nu a luat parte la căsătorie.

Regina Ana a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României timp de 68 de ani.

Telegraph scrie că există un aranjament de principiu pentru un eventual mariaj al celor doi, Principesa și Regele urmând să se întâlnească oricum cu ocazia nunții Reginei Elisabeta a II a. Complici la aceasta întâlnire programată au fost frații principesei. Dar toate planurile au fost inutile, dar fiind faptul că cei doi s-au întâlnit la ceremoniile nupțiale. Se spune că a fost dragoste la prima vedere. Regele Mihai a fost fermecat de zâmbetul ei îndrăzneț, eleganța, naturalețea și simplitatea principesei.

Căsătoria celor doi a primit acordul Parlamentului României, conform cutumelor, în decembrie 1947. Mai mult Principesa a îmbrățișat religia ortodoxă.

Atunci când liderul comunist, Petru Groza a fost solicitat pentru o audiență cu Mihai pentru a discuta despre „o chestiune intimă de familie”, Groza i-a cerut lui Mihai să abdice. Guvernul român a lăsat să se înțeleagă că Mihai a abdicat, deoarece guvernul a opus căsătoriei sale, în fapt acesta fiind obligat să plece din țară, ca urmare a amenințărilor și presiunilor. Mihai a semant actul de abdicare după ce i s-a spus că în cazul în care nu o va face un grup mare de tineri studenți va fi ucis.

Situația dificilă a tânărului cuplu capturat atenția presei și Ana a fost asediată de reporteri. Căsătoria a fost stabilită pentru luna iunie 1948 în Grecia, dar din cauza unor complicații religioase ceremonia a fost de câteva ori amânată. Căsătoria a avut lor la 10 iunie, în Palatul Regal din Atena. La douăzeci de ani de la prima lor nunta, Ana s-a căsătorit cu Mihai într-o ceremonie privată în ritualul catolic.

Regina a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă, în timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu achiziționarea de mobilă. A vândut, duminica, la târg, unele dintre piesele de lemn executate de ea. A crescut găini, a pictat și era pasionată de mecanica. Mihai și-a întreținut familia ca pilot de încercare pentru William Lear, Lear Jets, a lucrat într-o companie de electronice, a fost agent de bursă și a reprezentat mai multe firme europene și americane.

În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Până în prezent, piesa nu s-a jucat niciodată în România. Ea a fost însă publicată în mai multe volume, în românește. Regele și Regina au fost apropați de Eugen Ionesco și Cioran, pe care i-au întâlnit de mai multe ori.

Între anii 1992-1997, Regina a vizitat singura aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere.

De-a lungul vieții, Regina Ana a primit Crucea de Război a Franței, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga și Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta și Marea Cruce a Ordinului Coroana României. Regina nu a primit nici o decorație din partea statului Român.

Sursa foto: Casa Regala a Romaniei

Citeste si:

Regina Ana a României, parte din istoria noastră
Regina Ana a încetat din viață. A fost Regina neîncoronată a României


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus