Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

  • Juriul Festivalului va decide câştigătorii celor nouă premii, în valoare totală de 65 de mii de euro

Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată Europa.

Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur.

Edvin Marton
Edvin Marton

Artiştii vor juriza prestaţia celor 18 concurenţi în zilele de concurs ale evenimentului – 30 și 31 august – şi vor alege câştigătorii Festivalului. 

Madalin Voicu

Patru dintre juraţi vor avea un dublu rol la Cerbul de Aur: Edvin Marton, Gigliola Cinquetti şi Eleni Foureira şi Luminiţa Dobrescu, primul artist din România distins cu Marele Trofeu al Festivalului, vor susţine şi recitaluri pe scena din Braşov.

Juriu internaţional pentru concursul de interpretare

Câştigător al unui premiu Emmy pentru cea mai bună compoziţie originală, Edvin Marton a cucerit audienţa internaţională după colaborarea sa excepţională cu patinatorul rus Evgeni Plushenko şi după câştigarea concursului Eurovision în anul 2008, alături de Dima Bilan.

Luminita Dobrescu

Sunt bucuros să mă întorc în Romania, o ţară ce are un loc aparte în inima mea, totodată sunt onorat să fac parte din juriu şi să cânt pe scena ediţiei aniversare a acestui grandios festival internaţional. Ne vedem la Braşov să sărbătorim excelenţa în muzică„, a declarat Edvin Marton despre participarea la ediţia din acest an a Festivalului.

Cu ocazia recitalului pe care îl va susţine la Cerbul de Aur, îndrăgitul violonist şi compozitor Edvin Marton va interpreta piese ce l-au făcut celebru, dar şi, în premieră mondială, o piesă de pe noul său album, la o vioară Stradivarius fabricată în anul 1699 şi evaluată la 7 milioane de dolari.

Kristina Cepraga-Goodwin

De-a lungul unei cariere care se întinde pe mai bine de şase decenii, Gigliola Cinquetti este primul artist italian distins cu trofeul Eurovision Song Contest, în anul 1964. Originară din Verona, Gigliola Cinquetti a cântat în opt limbi, piesele ei fiind distribuite în peste 120 de ţări. Cel mai recent album, “20.12” a fost lansat în 2015.

Ioana Voicu

Am primit cu bucurie invitaţia de a participa la Cerbul de Aur 2018. Este un eveniment care va scrie istorie pentru România şi muzica din întreaga Europă. Pentru mine, Festivalul a însemnat un pas uriaş în lunga mea carieră, după ce, la prima participare, am venit aici într-un peisaj hibernal. Întoarcerea la Braşov, după 50 de ani, de această dată vara, îmi dă o incredibilă emoţie„, a declarat Gigliola Cinquetti despre revenirea pe scena Cerbului de Aur.

Reprezentanta Ciprului la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest şi ocupanta locului secund în concursul din Lisabona se alătură juriului Festivalului Cerbul de Aur 2018. Interpretă pop, actriţă, dansatoare şi fashion designer, Eleni Foureira a început să cânte la vârsta de 8 ani. Din 2009, artista de origine albaneză a urmat o carieră solo, perioadă în care a lansat patru albume de studio, a colaborat cu staruri precum J Balvin, Dan Bălan, Vassy, AfroB sau Faydee şi a participat la mai multe show-uri tv.

Gigliola Cinquetti

Al patrulea membru al juriului vine din Moldova: Arsenie Todiraş – Arsenium, cum îl ştiu fanii –, un artist, compozitor şi producator muzical cu o carieră impresionantă. Fost membru al trupei O-Zone, Arsenium a urmat o carieră solo începând din 2005, lansând, în mai multe țări din Europa și Asia, piesele „Love Me …Love me„, „Rumadai„. În 2006 a reprezintat Republica Moldova la Eurovision 2006 cu piesa „Loca„, iar în 2014 a câştigat cel mai mare concurs din America Latina “Vina del Mar”, la categoria „Cel mai bun interpret internațional”. Cea mai recentă piesă lansată in Europa de Arsenium se numeşte „Bon Ami„.

Eleni Foureira

Sunt onorat să revin la Cerbul de Aur, de data aceasta nu ca invitat special în recital, ci în calitate de membru al juriului, o responsabilitate enormă, mai ales la ediţia aniversară a Festivalului. Mă cuprind emoţii frumoase când îmi amintesc momentul în care am urcat pentru prima dată pe scena Cerbului de Aur, cu trupa O-Zone, la început carierei muzicale, şi de ultimul concert, din septembrie 2005, tot pe scena Cerbului. Le urez tuturor concurenţilor succes şi ne vedem curind!”, a declarat Arsenie Todiraș.

Primul artist din România care a câştigat Marele Trofeu al Festivalului revine la Braşov. Luminiţa Dobrescu, câştigătoarea ediţiei din 1969, va avea, în acest an, un rol dublu – de jurat, dar şi de interpret, pe scena Festivalului.

Pe lângă experienţa Festivalului Cerbul de Aur, artista a reprezentat România la Festivaluri Internaţionale de prestigiu (Sofia, Bratislava, Sopot) şi a lansat câteva piese care au devenit şlagăre: „Doar băieţii sunt de vină” (1966), „Dragostea-i un val de mare” (1967), „Ia din viaţă ce-i frumos” (1968), „Dacă nu iubeşti” (1968), „Of, inimioară” (1969), „Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte” (1969), „Câtă dragoste” (1969), „De ce?” (1970) etc. În anul 1970, Luminiţa Dobrescu s-a stabilit în străinatate, unde şi-a continuat cariera muzicală.

Arsenie Todiras

Invitaţia Televiziunii Române de a participa în juriul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur constituie un moment special pentru mine. Încep să retrăiesc acele emoţii, atât pentru concurenţii din competiţie, cât şi pentru propria participare, de data aceasta dublată de prezenţa în juriul internaţional. Aştept cu nerăbdare confruntarea după jumătate de veac, în speranţa unei reuşite absolute a Cerbului de Aur!”, a declarat Luminița Dobrescu.

Provenind dintr-o familie cu adânci rădăcini în muzică, Mădălin Voicu, fiul faimosului violonist Ion Voicu, s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, pentru ca apoi să urmeze cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (unde a studiat cu George Manoliu şi Cornelia Bronzetti), iar ulterior să se dedice artei dirijorale. A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către celebrul său tată, Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere. Pasiunea sa pentru rock s-a materializat în 2004 când, împreună cu Florin Ochescu, Puiu Breack, Catalin Târcolea, Eugen Tegu si Berti Barbera, a pus bazele formației Madrock. Pasiunea pentru muzica lăutărească autentică şi pentru conservarea acesteia s-a concretizat într-o serie de peste 15 CD-uri realizate cu unii dintre cei mai buni lăutari ai României, precum George Udilă, Ion Miu, Mieluță Bibescu, ori Gina și Giani Lincan.

Am trăit cu emoție și interes fiecare ediție a Festivalului Cerbul de Aur, sunt onorat să fiu parte a celebrării a 50 de ani de existență, care nu a fost tocmai ușoară, a sa, emblematic nu doar pentru muzica românească, ci și pentru noi toți. Mi-aș dori ca acum, la jumătate de centenar, pe care prin voia destinului „Cerbul” îi împlinește chiar în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, muzica să-și consolideze rolul de liant între oameni, iar festivalul să aibă o viață lungă, ceea ce îmi doresc și mie!”, a declarat Mădălin Voicu.

Actriță, regizor și producător, Kristina Cepraga Goodwin și-a început cariera artistică la Televiziunea Română, apărând în programe pentru copii și la Școala Vedetelor, emisiunea produsă și regizată de Titus Munteanu.

După o bogată experiență tv în România, se inscrie la scoala de actorie la Cinecitta’ si porneste de la zero in Italia, la Roma, unde s-a stabilit de peste 14 ani și devine cetățean italian. Aici își continuă cariera, reprezentând, ca actor, Italia la festivaluri internationale de film precum Berlinale cu ‘Gianni e le donne’, ‘L’ultima foglia’ la Raindance Londra și Camera-off Cracovia.

Sunt onorată de propunerea conducerii TVR de a face parte din juriul internațional al Cerbului de Aur, în primul rand pentru legătura strânsă pe care o am cu această instituție si în special cu acest festival. Aici am cântat, la doar 14 ani, în recital cu Școala vedetelor, ca, mai apoi, să fiu una dintre tinerele prezentatoare de pe prestigioasa scenă”, își amintește Kristina Cepraga Goodwin despre experiența legată de Cerbul de Aur.

În calitate de artist cu o sensibilitate aparte pentru muzică, mă simt flată de această nouă provocare în viata mea. Abia aștept să aud minunatele voci și piese de la ediția 2018, un an extrem de special intr-un oras magic”, a mărturisit Kristina.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente. 

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Comments

comments

Lasă un răspuns