Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Femomene inexplicabile

Femomene inexplicabile

Dacă oamenii preistorici puneau fenomenele pe care nu le înțelegeau (fulgere, cutremure, potop) pe seama zeilor, cei din epoca modernă se străduiesc să explice… inexplicabilul.

De cele mai multe ori, chiar reușesc, în termeni științifici. Alteori, fac precum strămoșii: pun fenomenele inexplicabile pe seama lumilor paralele, extratereștrilor sau manifestărilor paranormale. Nu că ar fi ceva rău (nimeni nu a demonstrat până acum că acestea nu există), dar, dacă există o explicație palpabilă, ar fi mai bine s-o luăm în considerare și pe ea.

Alaiul monarhilor

Animalele, insectele, peștii migrează de regulă pentru a depune ouăle sau pentru a face față anotimpurilor grele: instinctul bate orice GPS și puterea de a înfrunta orice pericol doar ca să se afle la locul stabilit la data stabilită. Spectaculoasa migrație a fluturilor monarh rămâne însă un mister. Din Canada până în Mexic, locul de plecare, respectiv cel de sosire, sunt nu mai puțin de 4.500 de kilometri, pe care, nesmintit în fiecare an, fluturii îi străbat precum niște nori multicolori. Nu ajung mereu toți la destinație, dar ajung întotdeauna  în același loc, devenit deja Rezervația Fluturilor Monarhi din Rosario (Mexic). Un adevărat spectacol! Din păcate, regii fluturilor sunt în pericol din pricina defrișărilor practicate în regiune, deloc… misterioase.

Sferele de foc

De sute de ani, oamenii încearcă să dezlege acest fenomen. Fulgerele globulare, cum li se mai spune, chiar sunt niște sfere de foc, cam de mărimea unui grepfrut (pot fi și mai mici, dar și mai mari), care apar uneori în timpul furtunilor. Misterul vine din formă și din durată, globurile luminoase durează până la 20 de secunde, dând și senzația de autonomie, cum că s-ar plimba prin lume cu un scop anume. Frecvent, au fost asociate cu OZN-urile sau, mai de mult, cu mesaje din partea zeilor. În 1904, celebrul fizician Nikola Tesla, care a dezvoltat curentul alternativ, a reușit să producă fulgere globulare în mediu de laborator. Surprinzător este că astăzi, după mai bine de o sută de ani, oamenii de știință încă n-au fost în stare să re-producă exact experimentul lui Tesla.

În epoca modernă, s-a spus că sferele de foc ar fi cauzate ba de radiaţii de tipul microundelor, ba de aerosoli oxidaţi, de energia nucleară, ba chiar de antimaterie sau găuri negre. De curând, un grup de cercetători de la CSIRO şi Universitatea Naţională Australiană a publicat în Journal of Geophysical Research Atmospheres un studiu care elaborează o nouă teorie: fulgerele globulare ar fi cauzate de reziduurile de ioni lăsate de trăsnetele care lovesc pământul. În momentul când ei vor reuși să refacă experimentul lui Tesla, sferele de foc vor fi explicate. Până atunci, continuă să rămână misterioase. 

N-am văzut niciodată bile de foc, dar am determinat modul în care se formează și le-am realizat în laborator. Nikola Tesla

Ploile cu broaște și pești

Consemnate din perioada medievală, considerate pe atunci pedeapsă divină, ploile cu pești și broaște se înregistrează și astăzi în multe zone ale globului. Într-un orășel din Honduras, Yoro, fenomenul este anual. Localnicii îl văd ca pe un dar de sus, bogăția de pește găsit pe străzi ajungând să hrănească pe toată lumea. Și, chiar dacă o echipă National Geographic a demonstrat că peștii nu vin din cer, ci aduși precum niște aluviuni, oamenii se uită recunoscători în sus.

Fenomenul există, cum spuneam, în mai toată lumea și este pus pe seama tornadelor sau a furtunilor puternice. Misterul persistă însă: de ce „plouă“ doar cu pești sau doar cu broaște, fără alge, mâl sau cine mai știe ce de prin lacurile lovite de tornade? În 2009, asupra Scoției s-a abătut  o ploaie de… meduze. Au fost efectuate experimente, s-au făcut tot felul de presupuneri, de la faptul că meduzele ar fi fost regurgitate de broaște (!) sau că ar fi însoțit o ploaie de meteoriți (!). Una peste alta, misterul a rămas nedezlegat.

Văcuța din cer

În 1997, câțiva pescari japonezi au fost eroii unei întâmplări teribile. Din cer le-a căzut o vacă chiar pe barcă! Când au povestit autorităților ce li se întâmplase, pescarii au fost priviți cu circumspecție: cum să spui așa ceva? Numai că, la scurt timp, Forțele Aeriene din Rusia le-au dat dreptate bieților pescari. Ce se întâmplase? Echipajul unui avion rusesc de transport furase o vacă. Numai că bietul animal avea… rău de înălțime și începuse să se foiască atât de tare, încât piloții au fost nevoiți s-o arunce din zbor de la 9.000 de metri altitudine.

Citește și:

Mister – un zbor care a durat 47 de ani!

Lucruri facute de femei si neintelese de barbati

Animale fantastice sau ciudățenii adevărate?

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/17.03.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns