Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Ia-o incetisor cu viata

Ia-o incetisor cu viata

Un pas inapoi iti permite sa evaluezi lucrurile si sa-ti controlezi emotiile. In plus, cand e cazul, ai timp sa-ti pregatesti raspunsul ca lumea, in loc sa improvizezi la nervi.

Afla ce te motiveaza

E important ce sau cine iti declanseaza nervii. Evident, tu stii cel mai bine ce te scoate din sarite: o persoana agresiva sau un comentariu ironic… E cazul sa incepi sa “te asculti”, pentru ca de multe ori apare o reactie somatica la diversi stimuli emotionali.

Inainte de a izbucni, corpul transmite semnale fizice critice: scrasnitul din dinti, pocnitul din degete, roseata in obraji sau tensionarea bratelor. Cand receptezi aceste “S.O.S-uri”, e necesar sa le decriptezi corect, sa reduci motoarele si sa te calmezi.

Cum sa faci fata situatiei cu brio:

  • Fii mai constienta de emotiile tale. De multe ori oamenii sunt incapabili sa-si dea seama de ceea ce simt, iar asta poate fi de-a dreptul inhibant.
  • Identifica sentimentul sau senzatia si da-i un nume.
  • Respira adanc! Asta te ajuta sa te calmezi.
  • Gandeste-te la cum vei reactiona. Detaseaza-te de situatie si hotaraste ce ai de facut.

La serviciu

Daca esti intr-o intalnire si cineva iti adreseaza o replica ofensatoare, esti in pericolul de a cadea in cursa si de a-i raspunde cu aceeasi moneda. Nu o face! O sa intri intr-un joc psihologic steril.

Mai bine ia o pauza si gandeste-te cum sa reactionezi. Detaseaza-te de situatie si fa un comentariu de genul: “S-au spus lucruri grele aici; ce-ar fi sa discutam fara patima, cand ne calmam?”

Daca ti-a crescut tensiunea si simti ca esti pe punctul sa explodezi, du-te si bea un pahar cu apa, numara pana la 10, respira si spune-ti ca trebuie sa te calmezi; abia apoi hotaraste-te cum sa abordezi problema.

Acasa

Certurile in familie au potentialul de a se transforma in meciuri explozive de ping-pong, care duc la lacrimi si se termina de cele mai multe ori in coada de peste. De exemplu, sora ta te acuza ca vrei sa controlezi tu totul: “Totdeauna imi spui ce sa fac.”

Nu-i da replica pe moment, probabil ca-i vei spune ceva de care o sa-ti para rau. Mai bine da o tura in jurul blocului, pune-ti ordine in ganduri, intoarce-te acasa si ia-o cu binisorul.

Cariera promitatoare

Daca esti super-entuziasmata de un job care tocmai ti s-a propus, cere cateva zile de gandire. Majoritatea angajatorilor inteleg foarte bine ca ai nevoie de timp sa decizi ce-i mai bine pentru cariera ta.

Intreaba-te cu sinceritate de ce vrei postul: doar pentru ca salariul este mai bun? Ai perspective mai bune de evolutie sau alte avantaje? Intrebarile astea te vor ajuta sa iei hotararea cea mai potrivita.

 

Comments

comments

Leave a Reply