Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Imblanzitoarea de monstri

Imblanzitoarea de monstri

 

De fiecare dată când se suie în şa este o adevărată aventură. Este o pasiune periculoasă, mai ales dacă ţii cont de traficul şi lipsa de siguranţă de pe drumurile României. Îi e recunoscătoare mamei ei care, ştiind ce reprezintă motorul în viaţa fiicei, nu s-a opus şi nu i-a impus să nu-l mai conducă, deşi e sigură că tremură de spaimă şi îşi face griji ori de câte ori fata ei călătoreşte pe două roţi. Colegii de muncă s-au obişnuit de-acum cu ea. „În primii ani, erau debusolaţi când veneam la muncă în costum moto, iar mai apoi apăream ca o domniţă elegantă, în fustă şi cu pantofi cu toc. Când merg cu el, în fiecare zi în care vremea îmi permite, fac acelaşi lucru: am un ghiozdănel în care îmi ţin hăinuţele, iar odată ajunsă la muncă, mă schimb în ţinută office.“

„Am învăţat să respect fierul“

Când urcă pe motor, uită de suferinţa prin care a trecut, se bucură ca un copil de libertate şi savurează la maximum fiecare kilometru parcurs împreună cu „băiatul“. Îmi spune că este un sentiment care nu poate fi descris, ci trebuie simţit pe propria piele. O fi periculos, dar este atât de frumos şi îţi oferă atâtea satisfacţii – unde mai pui că fetele motocicliste stârnesc deopotrivă admiraţie şi invidie! 

I-a fost vreodată frică să urce pe motor? Ba bine că nu! „Mi-a fost şi încă îmi este. Am învăţat de la cei buni că trebuie să respect «fierul» şi să-mi fie teamă de el, pentru că numai aşa pot să rămân precaută şi responsabilă, pot să cuantific în mod corect riscurile pe care le am atunci când apăs acceleraţia, atunci când creşte adrenalina şi ai impresia că nu contează pe ce parte depăşeşti.“ 

A avut şi accidente, dar majoritatea au fost minore. La şedinţa foto, mi-a arătat semnul de pe combinezon – o zgârietură vizibilă pe materialul hainei, în zona antebraţului. Două dintre accidente au fost ceva mai serioase. Unul a avut loc anul trecut, în luna mai, când s-a trezit că un autoturism a întors fix în faţa ei. S-a ales cu un picior în ghips, dar măcar a avut un ghips cu autografe de la comunitatea moto! Un altul s-a petrecut la patru sau cinci zile după moartea soţului. A pornit-o cu motorul pe DN1, să uite de tot şi de toate. Şi a uitat. Din fericire, nu a păţit nimic – singurul care a avut de suferit a fost motorul. 

Mădălina preferă să se concentreze pe amintirile plăcute. Unele se lasă cu întâmplări haioase. La una dintre ieşirile cu motorul pe Cheia, un prieten a salvat o iapă care căzuse într-o râpă şi îşi rupsese o copită. Au numit-o Desmo. Acum este bine, sănătoasă, la o herghelie din Capitală, iar el are în continuare grijă de ea. Altă dată s-au amuzat când au fost nevoiţi să-şi pună în benzinărie saci de gunoi pe ei din cap până-n picioare ca să nu se mai lipească gecile moto din cauza ploii. Cele mai reuşite sunt ieşirile întinse pe mai multe zile, când seara, după ce călăresc câteva sute de kilometri şeile motocicletelor, se aşază şi stau de vorbă la un grătar şi un pahar cu vin.

Însă cea mai frumoasă experienţă a fost de departe săptămâna petrecută la Misano, în Italia, la World Ducati Week. Acolo, Mădălina a vizitat muzeul Ducati – a fost un sentiment sublim să audă în jurul său uruind tot felul de motoare şi să întâlnească pasionaţi de motociclete din toată lumea. 

O întreb dacă se vede îmbătrânind pe motor şi nu ştie să-mi răspundă – viaţa e atât de imprevizibilă! Ştie doar că, acum, acest stil de viaţă o reprezintă şi speră să aibă zile lungi de sănătate ca să colinde lumea în lung şi-n lat alături de „băiatul“ ei drag.

„În 2006, când l-a văzut pentru prima oară, Niki s-a îndrăgostit de el fulgerător. L-a cumpărat din showroom fără măcar să aibă carnet“, îşi începe Mădălina Florescu, 37 de ani, povestea. Este mică de statură şi zvârlugă ca o veveriţă. Pentru şedinţa foto s-a machiat în genul rock şi şi-a lăsat pletele ca abanosul să curgă liber pe spate. „Ha! Cine-a mai văzut motociclistă dichisită aşa ca tine?“, se minunează prietenul care a însoţit-o ca s-o ajute la deplasarea monstrului pe două roţi. Motocicleta este lucrul cel mai de preţ care i-a rămas de la soţ. 

Punct şi de la capăt

„În aprilie 2012, viaţa mi-a oferit cea mai mare lovitură, în urma căreia am resimţit o durere imensă. A fost momentul în care a trebuit să spun, fără voia mea, adio marii mele iubiri, jumătăţii mele, omului care mi-a stat alături 15 ani, celui care îi datorez ceea ce sunt azi, soţului meu, Nicolae.“ Mădălina nu face risipă de cuvinte când vorbeşte despre bărbatul pe care l-a pierdut primăvara trecută şi care a lăsat-o singură, cu o fetiţă de zece ani. Au fost nouă ani de luptă şi suferinţă continue, de tratamente prin diferite spitale de aici şi din lumea întreagă, în ţări ca Israel, China şi Germania. „La numai 35 de ani, Niki a pierdut lupta cu viaţa şi a plecat spre o lume mai bună pentru el, a murit de cancer limfatic şi a lăsat în urma lui multă durere, tristeţe şi un gol imens, pe care nu cred că-l vom umple vreodată definitiv“, mi se destăinuie Mădălina cu lacrimi în ochi. 

Cea pentru care nu şi-a permis să cedeze psihic a fost Maria Francesca, fetiţa zglobie pe care o are împreună cu Niki. A fost „medicamentul“ ei cel mai bun împotriva suferinţei care-i sfâşia sufletul, cea care nu o lăsa să plângă, iar dacă o făcea, îi ştergea lacrimile cu mânuţele ei şi îi spunea aşa: „Ştii că tati nu ar vrea să plângem. Ştii că el ar vrea să fim puternice!“ „Şi asta am făcut: am fost puternică, aşa cum ar fi vrut el.“ 

Plimbările cu „băiatul“, motorul Ducati Monster S4 pe care l-a moştenit de la soţ, a fost al doilea „medicament“ pentru suferinţă. După acel moment tragic, atunci când mergea cu el, avea senzaţia că Niki îi este alături, că o aprobă, că e mândră de ea că îl plimbă! „Pentru mine, a merge pe un motor atât de puternic a fost o reală provocare, dar sunt mândră că am reuşit. Am vrut să fac, din dragoste şi respect pentru soţul meu dispărut, ceea ce ar fi făcut şi el, cu siguranţă, dacă ar fi avut această şansă. Dacă mai trăia, Niki şi motorul ar fi fost nedespărţiţi, aşa cum mi se întâmplă mie acum.“

Aventuri pe două roţi

La serviciu, este doamna Florescu, consilier juridic la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Dar, de fiecare dată când se suie în şa, se transformă în Zuzi sau Zăpă, cum îi spun amicii, o fire veselă, deschisă, sportivă, pusă mereu pe şotii. „Sunt o persoană puternică, nu m-am dat bătută în faţa problemelor şi a piedicilor pe care viaţa mi le-a pus în cale. Găsesc întotdeauna resurse şi motive pentru care merg mai departe. Câteodată, cei apropiaţi mă întreabă cum de mai pot, cât o să mai rezist, din ce sunt făcută?!“ Din iubire şi o poftă de viaţă neostoită, aş spune eu, după ce am cunoscut-o. Micuţa Maria este motivul pentru care se trezeşte dimineaţa, se uită în oglindă şi îşi spune: „Hai că poţi!“ Fetiţa i-a moştenit firea, dar şi pasiunile. Îşi manifestă de acum interesul pentru motoare, iar mama ei intenţionează să o urce în şa cât de curând, pe un motor adecvat vârstei ei. O amuză de fiecare dată când o întreabă cu vocea ei inocentă, referindu-se la comunitatea de motociclişti: „Mami, când mergem la băieţi?“.

Gaşca din care face parte Mădălina este pestriţă şi excepţională în acelaşi timp. Se regăsesc acolo de la avocaţi şi medici la directori de companii multinaţionale şi oameni din televiziune şi presă. „Motocicliştii nu mai sunt nişte golani, aşa cum erau văzuţi pe timpul bunicilor. De-a lungul timpului, am legat prietenii frumoase, ieşim în cluburi, ne vizităm, facem concedii împreună, organizăm petreceri şi întâlniri, cu sau fără motoare. Trebuie să recunosc că sunt răsfăţata grupului, pentru că o lungă perioadă am fost cam singura fată care mergea cot la cot cu ei, peste tot!“, recunoaşte Mădălina. 

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus