Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Inventatori uitați și obiectele lor grozave

Inventatori uitați și obiectele lor grozave

Te-ai gândit cum ar arăta omenirea fără acul de siguranță? Sau fără umerașe. Ori fără… câte și mai câte lucruri simple, la-ndemână, care există parcă de când lumea.

Învățăm la școală despre prima locomotivă cu aburi, despre primul avion sau despre motorul cu ardere în patru timpi. Dar despre − revin − acul de siguranță? De ce nu? Parcă mai des ai nevoie de el decât de o călătorie cu trenul. În fine, hai să trecem în revistă câteva obiecte la-ndemână despre care habar n-avem că au inventator și brevet înregistrat.

Acul de siguranță

Începem cu el fiindcă deja l-am amintit de două ori. Pe 10 aprilie 1849, Walter Hunt a patentat acul de siguranță și a vândut brevetul companiei W. R. Grace pentru 400 de dolari. Invenția a fost făcută sub presiunea unei datorii de 15 dolari pe care Hunt o avea de returnat unui prieten. În lipsa altei variante de a face rost de bani, a luat o sârmă de vreo 20 cm și a înnodat un cerculeț la mijloc ca să-i creeze efect de arc, apoi a făcut în așa fel, încât capetele să se închidă. În anii următori, compania a obținut milioane de dolari profit din această invenție, dar pe Hunt nu l-a interesat decât să-și poată plăti cei 15 dolari datorie. Ca să fim onești până la capăt, trebuie să recunoaștem că ideea nu i-a venit americanului chiar din senin, ci a fost inspirat de fibulele antice, podoabe similare acului nostru menite a fixa îmbrăcămintea. Numai că le lipsea… siguranța.

Umerașul

Se spune că ar fi fost inventat de Thomas Jefferson, al treilea președinte al SUA, principalul autor al Declarației de Independență. În fapt, instalația lui Jefferson nu era tocmai un umeraș, ci semăna grozav, conform descrierilor făcute de contemporanii săi, cu stativele acelea din marile magazine pe care le învârtești pentru a vedea hainele expuse. Diferența era că hainele erau așezate pe bare din lemn, iar acestea erau fixate în scară-melc pe un stâlp central care putea fi rotit. Umerașul din sârmă (sub formă de triunghi cu unul din vârfuri răsucit ca un cârlig, așa cum îl întâlnim noi astăzi prin curățătoriile chimice, a fost brevetat în 1869 de O. A. North din New Britain (Connecticut).  De-a lungul vremii, i s-au adus îmbunătățiri care să prevină pătarea, șifonarea și chiar sfâșierea hainelor ținute timp îndelungat pe ele, pe umerașe.

Șervețelul de hârtie

O istorie veche, de multe ori neluată în seamă, mai ales că șervețelul de hârtie e atât de des folosit, încât ai senzația că e acolo de la începutul lumii. Hârtia, ca să le luăm pe rând, a fost inventată în secolul II î.H. Iar despre șervețelele de hârtie se amintește în scrierile chineze vechi. Șervețelele cu pricina se numeau „chin pha“ și erau pliate în patru, fiind utilizate la servirea ceaiului. În epoca modernă, mai aproape de noi, primele batiste de hârtie au fost produse în serie de Kleenex, imediat după Primul Război Mondial.

Hârtia igienică

Evident, aceiași chinezi au fost cei dintâi. În 851 d.H., un călător arab prin China mărturisea uimit (în scris) că localnicii nu foloseau apă după…, ci hârtie. Așa cum o știm astăzi însă, hârtia igienică a fost inventată de Joseph Gayetty, în 1857, iar în 1883, Seth Wheeler a obținut primele brevete americane pentru hârtia igienică, dar și pentru dozatorul de hârtie igienică.

Dintr-un copac se produc 45 kg de hârtie igienică, iar producția globală de hârtie igienică folosește 27.000 de copaci zilnic.

Scutecul de unică folosință

De-a lungul timpului, femeile au folosit diverse forme de scutec pentru bebeluși: din frunze, din pânză, din celuloză, în diverse combinații. În secolul XX, când femeile au început să fie mai solicitate cu serviciul, schimbatul și curățatul scutecului, plus tot felul de iritații neplăcute căpătate de bebeluși din pricina schimbării întârziate a acestuia, au devenit din ce în ce mai problematice. Așa a apărut ideea unui scutec magic: absorbant și și de unică folosință. Primul astfel de scutec a fost folosit în Suedia, în 1942. Peste doar câțiva ani, în 1946, Marion Donovan, mămică disperată de atâtea scutece și cearșafuri de spălat, a inventat boater (luntrașul), o acoperitoare impermeabilă pentru pânza prin care trecea fără opreliști pipiul de bebeluș. Prima sa variantă de unică folosință a fost un scutec convențional introdus într-o bucată de… perdea de duș, care era din plastic. Ulterior, Marion a obținut patru brevete pentru schițele sale de design, inclusiv pentru utilizarea capselor din plastic pentru prinderea/fixarea scutecelor.

Pantalonii

În Imperiul roman și Grecia antică, pantalonii erau ceva… exotic −  barbarii, mai ales cei din nord, precum și popoarele din munți, din Orientul Apropiat și Mijlociu purtau însă pantaloni de prin paleoliticul superior. Cei care au impus pantalonii în moda europeană, să spunem astfel, au fost celții, de la care i-au preluat soldații romani pentru a-i folosi în campaniile din zonele mai friguroase, iar mai apoi, încetul cu încetul, toți bărbații. Ba chiar și o parte din femei.

Sutienul

Dacă în Antichitate femeile nu-și prea ascundeau trupul, hainele fiind mai degrabă transparente, odată cu intrarea în Evul Mediu, a apărut (mai mult ca sigur din pricina preceptelor religioase) necesitatea acoperirii cât mai sigure. După o lungă perioadă de glorie a corsetului, la începutul secolului XX, a apărut și sutienul. Prima care a purtat  sutien a fost Mary Phelps Jacob, o tânără care, în 1910, şi‑a dat seama că rochia cea nouă, diafană ca un abur, nu se prea potrivește cu greoiul corset. Așa că a legat două batiste din mătase de o panglică din bumbac roz şi a obţinut un obiect prin care sânii erau fixaţi sub rochie. Prietenele i‑au cerut să le confecţioneze și lor, iar în 1914, Phelps patentează brasiera fără spate. Istoria sutienului este mult mai lungă și tumultuoasă, dar începutul acesta a fost.

Tirbușonul

În 1676, în Tratatul cidrului, de John Worlidge, apare consemnat  întâia oară  că sticlele de cidru erau etanșate cu dopuri din plută. Care trebuiau scoase cumva, nu? Descrierea unui tirbușon apare pentru prima dată în 1681: o spirală din alamă. Asemănătoare și inspirată, spun specialiștii, de spirala cu care muschetarii extrăgeau cartușele nefolosite din țeava muschetelor. Primul patent pentru invenția tirbușonului a fost acordat în 1795, în Anglia, preotului Samuell Henshall. Acesta a aplicat un disc simplu, astăzi cunoscut ca „butonul Henshall“, între spirala despre care vorbeam și o tijă perpendiculară, disc care împiedică spirala să intre prea adânc în dop și totodată forțează dopul să iasă.

Meniul

Este vorba despre obiceiul celor care dețin restaurante de a prezenta felurile casei, cu preț și listă de ingrediente. Cum e vorba despre hârtie, ai dedus cred că primele meniuri au apărut tot în China. Pe măsură ce se dezvolta comerțul, se schimbau și felurile de mâncare (ingrediente noi, gusturi noi), motiv pentru care a fost inventată acea listă de produse care explică ce și cum anume. Primele meniuri au apărut în ceainării, temple și… bordeluri.

Citește și:

Uita-te bine in dulap!

Defectele siluetei? Ascunde-le!

Ti-ai facut ordine in dulap?

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.14/07.04.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns