Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Joaquin Cortes – Al doilea succes la Sala Palatului

Joaquin Cortes – Al doilea succes la Sala Palatului

As vrea sa evit cliseul „cuvintele sunt prea sarace”. Dar pe 19 decembrie, la Sala Palatului, mi s-a confirmat impresia pe care mi-o lasase primul show Joaquin CORTES la care am asistat: nu ai cum sa descrii in cuvinte ce face dansul din Cortes si Cortes din cei care-l privesc.

Cuvintele sunt pur si simplu prea sarace si sunt convinsa ca oricine are o farama de simt artistic in fiinta lui si il vede live pe Cortes intelege ce vreau sa spun. Te trec fiori cand vezi cat de sincronizate sunt miscarile lui cu ritmul infernal al muzicii tiganesti. Cum ia fiecare bataie din palme si zbieratura „a la gitano” si o traduce in miscare scenica. Fiecare arcuire de spranceana, zambet, privire, gest si tipat sunt exact acolo unde trebuie; apar cand ritmul o cere si dispar o data cu sunetul.

Flamenco este un dans pasional, muzica gipsy este intensa, iar Joaquin Cortes… dansatorul innascut. Combinatia este letala. Efectul – o avalansa de aplauze, fluieraturi si tipete isterice pe care credeam ca doar la concerte le auzi. De fapt, Cortes nici n-are nevoie de muzica. Cu pantofii de flamenco si batai din palme isi compune singur ritmul pe care se dezlantuie picioarele lui de 3 milioane de euro.

Si macar de-ar fi doar atat… Dar lui Cortes ii place sa simta publicul, sa auda aplauzele, sa comunice cu cei in fata carora danseaza. Si comunicare a fost din belsug, mai ales cand dansatorul a coborat de pe scena pentru o baie de multime. Daca anul trecut s-a limitat la norocosii din primele randuri, de data asta a strabatut Sala Palatului de la un capat la altul, strangand maini si primind imbratisari. S-a declarat foarte fericit ca se afla din nou in Romania si mandru de faptul ca e tigan. Si, din nou, aplauzele au parut prea sarace…

Cui i-a mai pasat ca show-ul a inceput cu 50 de minute intarziere? Cui i-a mai pasat ca microfoanele au dat rateu sau ca lumina de pe scena era prea puternica? O bataie magica din picior si publicul a si uitat. Cu acelasi zambet sarmant pe buze, „el senor” Cortes a dat indicatii tehnicienilor din culise pentru ca-si dorea o lumina „mai intima” pe scena. N-a parut insa nici macar pentru o secunda deranjat de incident. Din contra, a reintrat rapid in ritm si si-a reluat dansul.

La fel ca in 2006, spectacolul s-a tinut cu casa inchisa. Am vazut peste 5.000 de oameni inghesuiti in Sala Palatului, pe scaune, in picioare, pe scari, printre randuri si chiar ingenunchiati in fata scenei. Comparativ cu show-ul de anul trecut, „Zapatos blancos” a fost mai putin fastuos si a durat mai putin, dar Cortes a stat mai tot timpul pe scena. N-am mai avut ecrane pe scena si nici schimbari de vestimentatie – doar Cortes a trecut de la pantaloni si camasa neagra la un costum mov. Oricum, dansatorii imbracati de Jean Paul Gaultier pareau desprinsi dintr-un film de la Hollywood.

A fost, in schimb, mai multa improvizatie, ceea ce a facut spectacolul si mai personal. Delicioase au fost schimburile de rol, cand fiecare dansator a iesit in fata pentru o mini-reprezentatie proprie. Delicioase au fost si pauzele de improvizatie, cand Cortes isi cauta – chipurile – ritmul, ca si cand ai putea sa pierzi ceva cu care te-ai nascut…

Da, stiu, ma apropii iar de clisee. Poate pentru ca aud inca in minte ritmurile de flamenco si am flash-uri cu „el bailaor” zburand pe scena. Auzisem eu cum ca pierde cateva kilograme intr-un spectacol, dar mi s-a parut o exagerare, pana l-am vazut cum a facut leoarca bunatate de costum Gaultier. Si mai stiu ca omul danseaza pana crapa hainele pe el si se ridica praf din scena. Astea chiar nu sunt exagerari. Le-am vazut cu ochii mei…


Lasă un răspuns

Sus