Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Leacuri babesti de deochi

Leacuri babesti de deochi

Considerat de multă lume o simplă superstiţie sau luat în serios de alţii care cred în astfel de gânduri nocive, deochiul este parte din tradiţia multor popoare de pe glob. Fie că este voit sau nu, deochiul a adunat pe parcursului anului o serie de ritualuri ce pot îndepărta efectele produse.

Există o sumedenie de leacuri băbeşti de deochi şi dacă ai fost deochiată, poate vrei şi tu să afli o parte din cele mai neconvenţionale. Când clasica rugăciune, însoţită de chibritul aprins sau de uleiul de măsline nu îşi mai fac efectul, iată ce poţi încerca.

Remedii împotriva deochiului

Tradiţia ne-a oferit de-a lungul timpului o serie de elemente (sau talismane) ce ne pot feri de deochi: căţelul de usturoi, bijuteriile din aur, crenguţele de busuioc sau vestita aţă roşie. Cu toate acestea, nu oricine are puterea de a vindeca deochiul, la fel cum nu oricine are puterea de a deochia o altă persoană. Se presupune că cel care vrea să îndepărteze deochiul este înconjurat de o aură plină de energie pozitivă. De asemenea, se spune că atunci când ai fost deochiată, trebuie să gaseşti o metodă de a te umple din nou de energe pozitivă iar amintirea unui lucru fericit din trecut te poate ajuta să obţii acest lucru.

Redu palpitaţiile

Se spune că atunci când ai fost deochiată, trebuie să sufli în degetul mare de la mână pentru a reduce nivelul palpitaţiilor. Această metodă care pare oarecum lipsită de logică, are chiar o explicaţie. În momentul în care sufli aer rece către degetul mare acesta poate răci pulsul şi calma palpitaţiile inimii. De asemenea, prin suflare, organismul tău primeşte o cantitate mai mare de oxigen care te poate calma. Un raţionament medical spune că este necesară o respiraţie adâncă de 7 secunde, ţinerea respiraţiei pentru încă 3 secunde şi apoi expirarea aerului strâns pentru alte 7 secunde.

Opreşte sughiţul

Multe persoane au tendinţa de a sughiţa fără oprire atunci când sunt deochiate. O lingură de zahăr poate opri sughiţul, dar nu există o dovadă ştiinţifică cum că cele două lucruri ar fi conectate. Singura explicaţie logică ar putea fi şi faptul că înghiţirea duce la oprirea respiraţiei timp de câteva secunde, lucru ce stopează mişcarea cauzată de sughiţ.

Cum scapi de insomnie

Oamenii deochiaţi pot suferi de insomnie. Tradiţia spune că atunci când ai picioarele calde, somnul tău este mult mai adânc. Din punct de vedere medical, acest lucru nu este dovedit, dar medicii sunt de acord cu faptul că încălzirea extremităţilor creşte temperatura internă, fapt care favorizează un somn profund. Astfel, unul din leacurile băbeşti pentru deochi presupune purtarea unei perechi de şosete în timpul somnului.


Lasă un răspuns

Sus