Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > De unde vin superstițiile

De unde vin superstițiile

Credința irațională în forțe nevăzute ce au puteri negative, precum cele legate de pisica neagră sau de numărul 13, sunt răspândite peste tot în lume.

Se pare că nu sunt în legătură cu statutul persoanei ori cu temperamentul: în mod bizar, chiar oameni instruiți și aparent raționali se lasă influențați de ele. În ciuda progresului, vechile credințe rămân aceleași, ca parte intrinsecă a naturii umane. Dar de unde izvorăsc cele mai frecvente superstiții?

Să nu verși sare

Ai zice că-i o superstiție tipic românească, dar de mii de ani se crede că, dacă verși sare, asta aduce ghinion. Mai mult, se spunea că lași diavolul să pătrundă în casă. Cu 3.500 de ani înainte de Hristos, sumerienii anulau efectul negativ luând din sarea vărsată și aruncând-o peste umărul stâng, ritual care s-a răspândit la egipteni, asirieni, iar mai târziu la greci. Credința aceasta reflectă de fapt cât de importantă era sarea, căreia multe culturi i-au atribuit puteri magice. Fiind o raritate, devenise un bun foarte scump, iar vărsarea ei era echivalentul risipei. Soldații romani erau recompensați cu rații de sare, numite salarium, cuvânt care se află la originea salariului. Nu-i de mirare că aceia care greșeau erau cuprinși de frică! Legătura cu ghinionul e dată și de pictura Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, în care Iuda apare vărsând sare.

Oglinda spartă

Înainte să apară oglinzile, oamenii își priveau reflexia, celălalt sine, în lacuri și mări. Dacă apărea distorsionată, urma un dezastru. Grecii și romanii au înzestrat oglinda cu atribute magice. Bunăoară, la vechii greci nu era deloc neobișnuit să consulte oglinzile, care le preziceau viitorul în funcție de reflexie. Tot ei practicau un fel de divinație cu ajutorul apei. Oglinda era scufundată în apă, iar bolnavul era rugat să privească prin ea. Dacă imaginea apărea distorsionată, urma să moară, iar dacă era clară, avea de trăit. În secolul I d.H., romanii credeau un pic diferit: organismul întinerește la fiecare șapte ani şi imaginea strâmbă într-o oglindă spartă aducea șapte ani de boală și ghinion, nu moartea imediată. Astfel, a apărut superstiția că oglinda spartă atrage nenorocirea. Interpretarea modernă are o altă versiune: cei șapte ani de ghinion însemnau șapte ani de muncă asiduă pentru sclavii ce spărgeau oglinda stăpânului, pentru că primele oglinzi erau foarte scumpe și nu mulţi și le permiteau.

Mersul pe sub scară

Superstiția își are originile în urmă cu 5.000 de ani, în Egiptul antic. Scara sprijinită de un zid formează un triunghi, formă geometrică pe care ei o considerau sacră, concepţie care a generat piramidele. Pentru ei, triunghiul era trinitatea, iar mersul prin el ducea la dezacralizarea lor. Credința a străbătut veacurile și, mai târziu, a reprezentat trinitatea sfântă pentru creștini, iar dacă pășeai pe sub ea, te puneai în slujba diavolului. O altă interpretare a apărut în lumina morții Mântuitorului: cum lângă cruce era o scară, aceasta a devenit simbolul trădării, slăbiciunii, nenorocului. Nu-i rău totuși să fii precaut când mergi pe sub vreo scară – ar fi un ghinion să-ți cadă ceva în cap!

Pisica neagră

Multe culturi sunt de părere că pisicile negre sunt înzestrate cu puteri magice – dar sunt ele de partea binelui sau a răului? Vechii egipteni venerau pisicile, indiferent de culoare, și credeau că, dacă îți treceau calea, ar fi adus noroc. Aveau chiar o zeiță ce întruchipa o pisică neagră. Mult mai târziu, prin Anglia secolului al XVII-lea, reputația li s-a păstrat. Regele Charles I avea o pisică neagră. Când i-a murit, s-a plâns că i s-a dus norocul. Superstiția s-a adeverit exact a doua zi, când a fost acuzat de înaltă trădare. În schimb, în Evul Mediu, europenii vedeau în ele animalele de companie ale vrăjitoarelor sau demoni deghizați ce trebuiau distruși. Dacă ți-ar fi trecut calea era semn de ghinion, diavolul fiind cu ochii pe tine. Au fost ucise atunci multe cucoane iubitoare de pisici, fiind luate drept vrăjitoare.

13, cu ghinion

Teama de numărul 13 (triskaidekaphobia = frica de numărul 13)  își are originile în mitologia nordică. Este vorba de celebra poveste în care 12 zeități sunt invitate la un banchet în tărâmul mitic Valhalla, însă zeul Loki, întruchipare a răului, vine să strice armonia ridicând numărul participanților la 13. Frica de 13 a fost întărită în creștinism de teoria Cinei celei de Taină, în care Iuda era al 13-lea la masă. Fără să existe o statistică potrivit căreia 13 aduce ghinion, în toate colțurile lumii s-a înrădăcinat această superstiție, dusă uneori la extrem: hotelurile nu ridică mai mult de 12 etaje ori numărul 13 nu apare vreodată pe ușa vreunei camere.

Bate-n lemn!

Adesea, faci asta ca să eviți o eventuală nenorocire. Originile superstiției se pierd în negura vremurilor. Unii o plasează în cadrul ritualurilor religioase antice, când era atinsă crucea de lemn și se făceau rugăciuni. Alții spun că țăranii europeni fără prea multă școală aveau acest obicei de a bate tare în lemn pentru a alunga spiritele rele. Alte variante o aşază în credințele păgâne că spiritele își aveau sălașul în lemn, în special stejar, şi, când atingeau, le transmiteau mesajul că știu de ele și le pot invoca pentru protecție sau în caz de ghinion. În timpurile moderne, se pare că e suficient să zici: „Bat în lemn!“ fără de fapt să faci asta şi să te crezi totuşi ferit de necazuri.

Nu deschide umbrela în casă

Această superstiție este de dată oarecum recentă, din Anglia victoriană. Se spune că în Londra secolului al XIX-lea umbrelele pe cadru de metal deveniseră un accesoriu uzitat zi de zi, dar mecanismul lor le făcea de temut când erau deschise în interior. Practic, o umbrelă rigidă deschisă într-o cămăruță putea răni serios pe cineva sau sparge un obiect fragil aflat prin preajmă. Prin urmare, chiar un incident minor putea provoca o răfuială între prieteni sau în familie. De aici a apărut spaima că, dacă deschizi umbrela în casă, te cerți.

Citește și:

Ziua Eroilor, o sărbătoare plină de simboluri

Bunele maniere la masă

Mister – un zbor care a durat 47 de ani!

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/19.03.2015

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus