Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Despre haos, cu toată dragostea

Despre haos, cu toată dragostea

Sunt cel mai organizat om pe care-l cunosc și așa am fost mereu. Serios. Îmi plac lucrurile clare, îmi place să știu programul la minut, iar toate călătoriile și proiectele mele sunt ca piesele precise ale unui puzzle: nimic nu se întâmplă aleatoriu, există un loc și un timing prestabilite. Să ne-nțelegem, cartea mea preferată este „Magia ordinii“, de Marie Kondo, unde autoarea explică în 200 de pagini cum să împăturim șosetele în trei și cum să așezăm tricourile în sertar precum cărțile în bibliotecă. Sunt ACEL gen de persoană.

Ei, în acest peisaj hiperorganizat al vieții mele, cu vreo doi ani în urmă a apărut un element nevăzut, cam ca un virus care pătrunde într-un program de computer și-l dă peste cap complet: haosul. Nu e o figură de stil. Chiar haosul. Un șirag de întâmplări hilaro-neverosimilo-dramatice  a luat viața mea perfect împăturită și aranjată și a scuturat-o ca pe o sacoșă cu cartofi.

În decursul câtorva luni, m-am trezit diagnosticată cu vreo cinci afecțiuni diferite (una mai ciudată și mai gravă ca alta!), prinsă într-un mediu de lucru tot mai toxic și greu de dus, cu prieteni de-o viață care își arătau adevărata față, cu un program tot mai aglomerat și imprevizibil, cu vreo zece sarcini în plus de la lună la lună, plus o nuntă de organizat. Toate tehnicile de gândire pozitivă, de vizualizare și de repetat mantre în fața oglinzii au eșuat, pe rând. Cum să gândesc pozitiv, dacă maximul de speranță pe care-l puteam agăța cu mintea era să treacă ziua fără să se întâmple (încă) o catastrofă?

Citim de multe ori că „lucrurile se întâmplă cu un sens“. Da, cred asta foarte mult, doar că uneori acel sens este ascuns înțelegerii noastre și nici măcar retrospectiv nu reușim să-l dibuim. Faptul că există un sens ascuns al lucrurilor și că în logica universului ceea ce ți se întâmplă ție este ceva perfect logic și justificat nu te consolează când ești în mijlocul unei furtuni care nu se mai termină.

La ceva timp după ce furtuna vieții mele s-a mai îmblânzit, am dat peste o carte a coach-ului american Martha Beck, în care am găsit – târziu, dar totuși eliberator – un mod de a privi lucrurile care îmi folosește până în zilele noastre. Beck povestește cum, în vâltoarea propriului uragan al vieții (în același an a născut un copil cu sindromul Down, era să moară într-un incendiu, a divorțat, a rupt relațiile cu părinții ei și era să-și piardă jobul), a găsit o mantra care i-a salvat liniștea psihică. Sună banal la prima citire, dar a fost singurul lucru care mi-a ordonat și mie haosul din viață: „Nimic din viața mea nu e în regulă în acest moment. Și asta e în regulă“.

Am citit-o de vreo zece ori înainte ca înțelesurile ei să mi se așeze în cap, după care am început să zâmbesc singură în fața paginii de carte. Nu cred că voi găsi vreodată logica furtunilor care s-au abătut asupra mea în ultimii ani. Nici nu mai încerc, nu cred că-i treaba mea să înțeleg legile universului și ale lui Dumnezeu. Dar am înțeles un lucru, eminamente funcțional, pe care nu l-aș fi putut niciodată cuprinde cu mintea când eram în existența mea perfect organizată și predictibilă: haosul face parte din viață. Scopul vieții nu e să disciplinăm haosul ca să fim fericiți, ci să fim fericiți în ciuda haosului. Să-l navigăm, nu să-l stârpim.

Așa am învățat să mă bucur de lucruri. Dacă înainte aveam nevoie de un întreg desfășurător de chestiuni prestabilite și bifate ca să mă declar mulțumită, acum anxietatea a dispărut în mare parte. Plec în călătorie și n-am terminat treaba? Asta este, o s-o termin în avion, chiar dacă în scenariul meu ideal îmi petreceam cele opt ore de zbor sorbind prosecco și urmărind filme. Am cinci întâlniri decalate într-o zi? Da, mi-ar fi plăcut să am timp să mă plimb la pas pe Calea Victoriei și să mă uit la vitrine, dar asta e… e o zi mai aiurea. Am de făcut o intervenție medicală? Mă duc, o fac, supraviețuiesc și aia este.

Aceasta din urmă cred că a fost apogeul „înțelepțirii“ mele într-ale haosului. Depășirea lui de ce eu?, de ce mie?, de ce acum? Când un medic mi-a explicat că trebuie să-mi facă o procedură destul de neplăcută la sinusuri, pe viu, m-am gândit instantaneu: „Bun, am de ales? N-am de ales, oricum trebuie să trec prin asta. Hai s-o facem acum! Unde vreți să mă așez?“

Firește că mai am multe zile în care încerc să disciplinez haosul vieții ca și cum ar fi vorba doar despre șosetele din cartea lui Marie Kondo. Dulapurile mele încă arată impecabil, la fel biroul, geanta și absolut tot ce pot ordona și mă ascultă. Viața, în schimb, ascultă alte reguli decât cele pe care vreau să i le dictez eu, iar dacă altădată aș fi luat-o ca pe o dramă și un sfârșit de lume, am înțeles că singura cale de a scăpa de furtună este să treci prin ea, oricât de mult ar dura. Și asta, în sfârșit, mi se pare absolut în regulă.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus