Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Ființe fantastice și puțin adevărate

Ființe fantastice și puțin adevărate

Basmele noastre, legendele grecești, mitologia scandinavă sau poveștile rusești, toate sunt populate de ființe fantastice în stare să facă tot felul de lucruri teribile, fiind de ajutor sau opunându-se intențiilor personajului principal (pozitiv, desigur).

Zmei sau balauri, gnomi, elfi sau hobbiți, zei, zeițe sau amazoane, căpcăuni și ciclopi și altele asemenea ființe populează basmele și legendele din lumea întreagă. Iar asta te face să te gândești: o fi vreun sâmbure de adevăr, or fi existat de-adevăratelea oameni mici și viteji ca-n Stăpânul inelelor, or fi trăit cu adevărat amazoanele sau dragonii care se pare că stăpânesc imaginația omului născut în Europa, în Africa sau în Asia? Cum oamenii de știință contemporani au fost copii și ei odată, copii fascinați de puterile ființelor fantastice, evident că s-au apucat să cerceteze ce și cum. Să vedem, așadar, ce-i poveste și ce nu.

Șopârlele cu aripi

Deși e fapt dovedit că dinozaurii și rudele lor zburătoare, pterodactilii, au dispărut în cretacic, legendele și basmele cu balauri și dragoni ne cam pun pe gânduri. De unde să fi știut țăranii din toată lumea Antichității și Evului Mediu despre cretacic? Buni în China, răi în restul lumii, dragonii sunt reprezentați ca niște șopârle uriașe cu aripi de liliac, ce aruncă flăcări pe nări și au (cei mai mulți) puteri magice și paranormale. Relatările despre existența dragonilor în perioada modernă sunt din abundență: au fost văzuți ba ici, ba colo, dar cele mai plauzibile sunt despre Congamato, o creatură extrem de agresivă despre care aminteau la începutul secolului XX membri din tribul african bantu. Kenneth Pittman era pe atunci un vânător celebru.

După o expediție în zona mlaștinilor angoleze, Pittman s-a jurat că a văzut dragonul. În 1923, exploratorul american Ivan T. Sanderson, un zoolog renumit, a întâlnit și el, în Munții Assumbo, dragonul, în fapt un varan imens cu aripi de liliac. L-a doborât, dar perechea animalului l-a atacat de îndată. Sanderson a reușit să scape, dar povestea lui a rămas și a înfierbântat mințile cercetătorilor. Având în vedere că, în multe zone ale Africii, clima este aproape la fel ca în cretacic, nu este exclus să mai existe viețuitoare asemănătoare celor de-atunci.

În Evul Mediu, bisericile ridicate pe ruinele unor altare păgâne își luau hramul sfântului Gheorghe, cel care a omorât balaurul, ce simbolizează răul.

Oameni mai mici

Hobbit este un personaj inventat de J. J. Tolkien, pe baza mitologiei celtice și nordice care abundă de gnomi, spiriduși și pitici, un fel de oameni mai mici și mai înțelepți, care trăiesc într-o dimensiune specială, undeva între lumea noastră și cea a zânelor.  Nu este vorba să căutăm dacă există vreun sâmbure de adevăr în existența hobbiților, pentru că ei sunt niște personaje. Dar piticii și gnomii?

Se pare însă astfel de oameni, mai mici, au existat cu adevărat. O specie aparte de oameni, numiți Homo florensis, a fost descoperită în 2003 în insula indoneziană Flores. Nu ca pigmeii, ci cu totul și cu totul altă specie de hominizi. Este adevărat, cercetările au arătat că au dispărut acum 13.000 de ani, dar cine știe… Poate că astfel de oameni, foarte pricepuți, au existat până mai târziu, că nu degeaba mustesc basmele din toată Europa de prezența lor.

Femeile războinice

Amazoanele adică, despre care legendele grecești spun că ar descendente directe ale lui Ares, zeul războiului. Majoritatea surselor le localizează pe țărmul nordic al Pontului Euxin. Amazoanele, se povestește, erau un trib de femei ce se ghidau după reguli bărbătești: luptă, onoare. Erau conduse de două regine, care luau hotărâri pe rând (cam cum e acum cu conducerea prin rotație a Uniunii Europene) și se foloseau de bărbați doar pentru reproducere. Se mai povestește că, pentru a folosi cât mai eficient arcul, li se cauteriza din copilărie sânul drept. În multe relatări antice apare că ele ar fi îmblânzit pentru prima dată calul și ar fi folosit toporul ca armă de război. Amazoanele au fost aprige și înverșunate împotriva grecilor.

De câteva ori, spun legendele, au atacat Atena. Mulți cercetători au căutat urme ale amazoanelor, așa cum au fost ele descrise de Herodot, Homer, Eschil, dar nu au găsit. Au găsit însă morminte în care erau îngropate femei scite, ale căror schelete prezentau urme de bătălii și care fuseseră îngropate cu arme și coifuri cu pene. Cum Sciția cuprindea și zone ale Pontului Euxin, s-a presupus că femeile sciților ar fi fost modelul amazoanelor.

Cuvântul amazoană vine din persană,  de la hamazakaran „a face război“.

Fecioara de gheață

In 1993, Natalia Polosmaka a găsit pe Platoul Ukok, undeva între China, Rusia, Kazahstan și Mongolia, un „kurgan“ (tumul, mormânt) al poporului antic Pazyryk, în care au fost descoperite osemintele unei femei: înaltă de aproximativ 1,75 metri (foarte înaltă!), mumificată controlat. Trupul, pe care încă se vedeau tatuaje complicate, era înconjurat de numeroase arme și alte obiecte, precum și de un coif de luptă cu pene. Descoperirea e datată în jurul sec. V î.H., adică pe vremea lui Herodot. Mumia a fost botezată Fecioara de gheață.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr29/21.07.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus