Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Idei de cadouri pentru iubitul tău de Dragobete

Idei de cadouri pentru iubitul tău de Dragobete

Acum, că evenimentul importat de peste ocean, Valentine’s Day, a trecut, e vremea să ne îndreptăm atenția către adevărata sărbătoare a iubirii, 100% românească. Dragobetele bate la ușă, așa că e cazul să te gândești la un mod plăcut de a-l petrece. Pentru aceasta, trebuie să alegi un cadou potrivit pentru iubitul tău. Chiar dacă dragostea merită sărbătorită în fiecare zi și nu trebuie să aștepți o ocazie specială pentru a-i arăta partenerului tău de viață cât de mult îl iubești, Dragobetele este o zi în care merită să îl răsfeți pe cel lângă care îți petreci majoritatea timpului liber. Așadar, află de mai jos cu ce cadouri îl poți surprinde.

Un set de cosmetice bio

Cu siguranță unul dintre motivele pentru care te-ai îndrăgostit de el este că iubești cum arată. Înalt sau mai scund, tras prin inel sau mai plinuț, cu barbă sau cu părul prins în coadă, indiferent cum arată iubitul tău, merită să își îngrijească tenul și întreg corpul cu cele mai bune produse. Pentru asta, un set de cosmetice bio pentru bărbați ar fi un dar deosebit pentru Dragobete.

Un masaj

Relaxarea este ceva după care fiecare dintre noi tânjește, iar iubitul tău cu siguranță se va bucura de cele câteva minute dintr-o sesiune de masaj în care fiecare mușchi din corpul lui se va detensiona. Cu creme hidratante, cu bambus sau cu pietre fierbinți, indiferent ce vei alege pentru el, fii sigură că îți va mulțumi cum știe el mai bine. Ba chiar o idee mai bună decât aceasta este să vă bucurați împreună de o oră de relaxare, pentru că majoritatea saloanelor de masaj pun la dispoziția clienților sesiuni pentru cuplu. Astfel, veți putea fi împreună în momentele în care uitați de toată oboseala și vă destindeți, după o zi grea. Ziua la spa poate continua cu savurarea unui platou cu fructe exotice sau câteva ore la piscină sau la saună.

Dacă preferați un cadru mai intim, poți să organizezi ședința de masaj chiar acasă, prin angajarea unui maseur privat. Avantajul este că, în acest scenariu, poți să te asiguri că produsele folosite sunt uleiuri de masaj bio de cea mai bună calitate, și poți organiza separat și o baie spumantă cu săruri și nectar de baie bio, însoțită de lumânări și șampanie.

Cea mai mare comoară a unui om rămân călătoriile și experiențele pe care acesta le adună în locuri noi pentru el. Iubitul tău va fi mai mult decât încântat dacă veți merge împreună câteva zile departe de agitația orașului, într-o stațiune montană sau într-o țară străină. Nu trebuie să cheltuiești o avere pentru a vă crea amintiri noi, prinde ofertele, care, în această perioadă sunt foarte diverse, și fugiți câteva zile doar voi doi.

O sesiune de shopping

Oricine se bucură să își poată reînnoi garderoba, deci cu siguranță și prietenul tău va fi încântat să poarte haine noi. O cămașă casual sau una pe care o poate purta la ocazii speciale, o pereche de blugi sau de ghete care se asortează cu stilul vestimentar pe care l-a adoptat îl vor încânta. La fel de bucuros va fi și dacă îl lași să își aleagă un ceas nou sau o curea care să îi completeze ținutele. Dacă știi că apreciază lucruri rafinate, de lux, poți să îl surprinzi cu un cadou deosebit, perfect pentru sezonul rece, o eșarfă sau un șal din lână fină de alpaca.

Nu uita că trebuie să profiți de reducerile de primăvară și să te bucuri, alături de iubitul tău, de cea mai frumoasă sărbătoare a începutului de an!

Comments

comments

Lasă un răspuns