Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Identitatea românească: Unitate datorită varietății

Identitatea românească: Unitate datorită varietății

Subiectul identității românești trezește controverse aprinse în familii, printre prieteni și în mediile academice. Ce înseamnă să fii român?

Care sunt trăsăturile care ne definesc ca națiune și ca popor? Cât de importantă este identitatea națională pentru identitatea indivizilor luați în parte? Încă din școală învățăm că poporul român, adică toți oamenii care vorbesc aceeași limbă, româna, trăiește pe aceste meleaguri de mii de ani. Lucrul în sine este remarcabil, pentru că istoria înregistrează foarte puține cazuri de unitate lingvistică atât de durabilă. În ciuda vicisitudinilor istoriei, am reușit să ne continuăm viața într-un areal geografic bine circumscris, chiar dacă granițele lui au fluctuat de-a lungul timpului. După retragerea romanilor din teritoriul Daciei (anul 271 d.H.), urmează un mileniu nebulos, din care nu s-au păstrat documente scrise în limba română. Prima dovadă scrisă în limba română este înregistrată în secolul al XVI-lea, iar structura și gramatica limbii sunt în proporție covârșitoare cele de astăzi. Așa că un prim răspuns la întrebarea ce ne definește ar fi limba.

Multiculturalism de avangardă

Ce alte trăsături ne definesc identitatea? E greu de spus, într-o zonă geografică aflată la intersecția mai multor imperii, zonă străbătută din și în toate direcțiile de popoare migratoare, toate lăsând urme mai mult sau mai puțin adânci în cultura și sufletul poporului. Dar poate că trăsătura definitorie a românilor nu este una care ne diferențiază de ceilalți, ci una înglobatoare.

Poate că ne definește capacitatea deja milenară de a asimila și româniza influențele străine, fără ca acestea să ne modifice profund, structural. Poate că suntem, în această zonă balcanică atât de hulită, cei care au trăit și au pus în practică multiculturalismul înainte ca termenul să fie inventat în Occident. A fi român s-ar putea defini, în acest caz, cu a fi tolerant, globalist, adaptabil. Poate că, în loc să căutăm trăsături care ne diferențiază, ar trebui să apreciem capacitatea noastră de asimilare a culturilor și civilizațiilor străine, fără ca asta să ne înstrăineze de noi înșine. Am adoptat, de-a lungul timpului, de cele mai multe ori pentru a supraviețui, obiceiurile nomazilor, pe cele ale Imperiului Otoman, pe cele venite din Occident sau pe cele slave. Am fost și suntem capabili de a asimila și integra tradiții străine, fără să le pierdem pe ale noastre, unele dintre ele vechi de sute sau mii de ani.

Bucătărie eclectică

Amestecul fericit de culturi și influențe se poate observa cel mai bine în bucătăria românească. Aici se regăsesc cele mai variate și mai sofisticate preparate culinare, specifice bucătăriilor imperiale, alături de mâncărurile simple ale oamenilor care trăiesc în natură. Sărmăluțele și pilaful își dau mâna cu gulașul, mâncarea de prune și borșul de somon, mămăliguța cu brânză împarte masa cu peștele de apă dulce sau sărată. Multiculturalismul culinar ar putea fi un exemplu de împăcare armonioasă a celor mai variate tendințe și influențe. Un popor mic, greu încercat de istorie și-ar putea regăsi fundamentele identitare în lucrurile simple.

Obiceiuri care sfidează timpul

Tradițiile și sărbătorile urmează un calendar religios de obicei, dar ele se suprapun perfect cu obiceiuri mai vechi, care au fost asimilate și continuate, chiar dacă într-o formă ușor modificată. Și aici identitatea rezidă în înglobarea mai multor influențe, fără însă a se pierde esența acestora. Sărbătoarea Crăciunului coexistă în armonie cu obiceiurile păgâne păstrate de peste 2000 de ani, cum sunt plugușorul, capra și ursul.

Credințele cele mai vechi au fost preluate de cultul oficial și integrate, fără ca astfel creștinismul să sufere în vreun fel. Zilele sfinților mari din calendarul ortodox au preluat din atributele și caracteristicile unor creaturi și ființe din legende obscure de pe aceste meleaguri. Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, se serbează în aceeași zi cu o mai veche sărbătoare păgână care anunță venirea întunericului și anotimpul lupilor. Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, omorâtorul balaurului, se suprapune deseori cu sărbătoarea de Paște, o perioadă care anunță venirea verii, iar Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) s-a contopit cu străvechea sărbătoare dedicată femeilor, Drăgaica, când se serbau rituri de vară la toate popoarele europene. Chiar și credințele românilor au un caracter sincretic, din păcate prea puțin pus în lumină.

Autenticitate și sincretism

În căutarea unei identități care să fie definită prin câteva trăsături, pierdem din vedere, din nefericire, că ceea ce ne definește este capacitatea de a uni și a armoniza cele mai diferite credințe, obiceiuri, tradiții, etnii, fără ca vreunele din ele să-și piardă valoarea sau sensul. Să nu mergem mai departe de obiceiurile de la nunți: alături de slujba religioasă „trăiesc bine mersi“ obiceiuri precum furatul miresei, punerea baticului când se leapădă voalul, purtarea unui obiect vechi, a unuia nou și a unuia împrumutat de către mireasă etc. Dacă am fi atenți la ceea ce ne unește, nu la ceea ce ne dezbină, dacă ne-am asuma o identitate multiculturală, poate am reuși să trăim dacă nu mai prosperi, măcar mai fericiți în țara noastră, alături de conaționalii noștri.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de decembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus