Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Mișcarea feministă

Mișcarea feministă

Feminismul nu s-a născut dintr-o dorință intensă de a egala bărbații, ci s-a clădit, în esență, pe ambiția femeilor de a fi considerate femei.

Cea mai bună protecție pe care o poate avea o femeie este curajul, spunea Elizabeth Cady Stanton, pionier al mișcării pentru drepturile femeii. Iată care au fost etapele mișcării feministe și care au fost reușitele ei de-a lungul vremii.

Când așteptările erau minime

În urmă cu nici o jumătate de veac, femeia era programată să meargă pe o singură cale bătătorită de constrângerile sociale: a-și întemeia o familie, a avea copii și a-și dedica timpul gospodăriei. Unicul țel în viață era grija față de soț, copii și casă. Lipseau cu desăvârșire așteptările dincolo de acest cadru. Pe lângă statutul de soție și mamă, femeia

mai avea preocupări orientate exclusiv pe susținerea soțului în diverse proiecte profesionale. Îngrădirea se manifesta și în privința actelor, femeia neavând dreptul legal de a deține o proprietate ori de a dicta asupra banilor. Soțul, în schimb, putea dispune atât de averea doamnei, cât și de alte bunuri pe care aceasta le deținea.

Nici separarea nu putea intra în calcul dacă mariajul nu mergea, soției fiindu-i aproape imposibil să obțină acordul de divorț (reușea doar dacă se declara parte vinovată față de partener) ori o hotărâre judecătorească favorabilă privind custodia copiilor. Femeile nu puteau semna contracte şi nici nu aveau voie să lucreze fără consimţământul soţului. Cele care munceau erau puțin numeroase și limitate la a profesa anumite meserii (învățătoare, soră medicală, secretară), primind salarii derizorii comparativ cu bărbații. Oportunitățile de avansare ieșeau din discuție, pe motiv că vor renunța la slujbă după ce vor rămâne însărcinate.

Cum s-a scris istoria

În Franța și Statele Unite au fost auzite primele voci feminine care pretindeau drepturi egale cu bărbații. Se întâmpla spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. „Femeia are dreptul să urce pe eşafod. La fel, ea trebuie să aibă dreptul să se urce la tribună pentru a se adresa mulţimii“, se arată în „Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei“ formulată în 1791 de scriitoarea franceză Olympe de Gouges, inspirată de Declarația americană a drepturilor omului. Ea a mai elaborat un document în care cerea drepturi egale pentru femei și bărbați în cadrul căsătoriei și drepturi speciale pentru femei, fiindcă le revenea sarcina de a naște. Ideile franțuzoaicei au fost considerate revoluționare și a fost executată.

Ea rămâne însă pionierul acestui fenomen. Mișcarea feministă nu a avut însă un lider, ci a fost un manifest colectiv. Primul val al Mișcării a pornit în 1848, la o conferință în SUA, organizată de Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott, unde trei sute de doamne s-au raliat cauzei de pe ordinea de zi: discriminarea femeilor. Adeptele mişcării cereau drepturi menționate și în declarația formulată de De Gouges, fiind elaborate numeroase rezoluţii în care se cereau drepturi egale pentru femei în context privat, religios, economic şi politic. Nevoite să îndure remarci răutăcioase, autoarele sunt cele care au pus bazele Mișcării feministe. La începutul secolului al XX-lea, au fost obținute și primele rezultate: prin mișcarea sufragetelor (un grup de femei ce milita pentru emancipare), s-a obținut dreptul la vot pentru femei, în Anglia în 1918, iar în SUA în 1920.

Al doilea sex

O a doua etapă a Mișcării apare după al Doilea Război Mondial – este al doilea val, care a continuat până în anii 90. Obiectivele principale au vizat drepturi la locul de muncă, drepturi legate de reproducere și legi antidiscriminare. Cartea Al doilea sex (1949), semnată de Simone de Beauvoir, este textul despre care se spune că a pus bazele feminismului european. Volumul, prima încercare de structurare și definire a tematicii feministe, tratează problemele femeii în toate etapele dezvoltării sale, cu luptele, capcanele și nedreptățile la care fost supusă ori angoasele pe care și le-a asumat. Încă de la apariție, cartea stârnește interes printre femei și iritare în rândul suflării masculine suverane.

„O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare“, scria autoarea. Au apărut în Europa și peste Ocean numeroase grupuri de feministe, asociate în organizaţii proprii, moderate sau radicale, ce au dat glas revendicărilor în cadrul întâlnirilor și mișcărilor de stradă. Un alt volum de căpătâi a fost Mistica feminină (1963). Americanca Betty Friedan a pus încă o piatră la temelia Mișcării. Ea a captat frustrările și disperarea unor gospodine cu studii superioare, care declarau că se simt pustii și fără personalitate. Friedan a uimit națiunea americană punând pe tapet ideea că femeile se pot simți împlinite și în afara pereților casei, loc în care și-au pierdut identitatea.

Din anii 90 până azi

Schimbările sociale au favorizat și transformările de mentalitate. Feminismul care a început la mijlocul anilor 90 s-a impus cumva ca un curent de opoziție față de ce doreau pionierele Mișcării. Reprezentantele noii generații refuză să se victimizeze și să poarte eticheta de feministe, considerând-o limitativă. Azi nu se mai pune problema în termeni ca „noi, femeile/ei, bărbații“. Femeia contemporană recunoaște că nu este exclusiv într-un fel, ci în mai multe: poate avea creier chiar dacă poartă decolteu, pe care-l afișează cu ostentație.

Să nu uităm însă că siguranța pe care femeia o are azi, independența la care are acces și resursele de toate felurile care par firești se datorează valurilor anterioare de femei care au îndrăznit să se opună normelor și să dărâme ziduri ce păreau de netrecut. Câștigurile Mișcării feministe sunt uluitoare: accesul la învățământ, la un loc de muncă, intrarea în politică, liberalizarea avortului și a metodelor de contracepție, existența formelor de ajutor pentru violența domestică și împotriva violului, protecția legală a drepturilor femeii – toate fiind aspecte care azi sunt luate de bune. Ceea ce cândva era pe agenda feministelor este azi o realitate firească.

Drumul spre libertate a fost greu. Dovadă stă un extras din Codul lui Napoleon, valabil în urmă cu 200 de ani în Franța: „În cazul unui adulter comis de femeie, bărbatul are dreptul să-i ia viaţa atunci când o surprinde în flagrant delict“.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.22/02.06.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns