Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Oamenii sunt ceea ce vrem sa vedem noi in ei!

Oamenii sunt ceea ce vrem sa vedem noi in ei!

Se spune că tot ce avem ducem în noi, în sufletul, în mintea, în personalitatea noastră, iar tot ceea ce înțelegem despre lumea din jurul nostru este filtrat de sentimentele și pasiunile noastre, de felul nostru în care știm, putem și am fost învățați să înțelegem lumea.

Se mai spune că oamenii ne vad exact așa cum ne vedem noi pe noi. Pe de altă parte noi îi vedem pe cei din jurul nostru așa cum ne vedem pe noi.

O parabolă explică toate acestea cel mai bine.

”Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu.
Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo!
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi-i puse aceeaşi întrebare:
– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi-i zise cu reproş:
– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, OAMENII nu sunt altceva decât CEEA CE ȘTIM NOI SĂ GĂSIM ÎN EI.”

Cu alte cuvinte, realitatea din jurul nostru este exact cea pe care vrem noi să o vedem în jurul nostru.

Citeste si: Cea mai simpla lectie de viata

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/


Lasă un răspuns

Sus