Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Secretul vieții fericite

Secretul vieții fericite

Nu știu cum este viața ta, dar presupun că nu-i foarte diferită de a mea. Trăiești cu grija zilei de mâine, cu emoții și stres pentru jobul tau, pentru siguranța copiilor tăi, pentru viitorul lor. Trăiești cu frica evenimentelor catastrofale, cu teama de boli și pericole de tot felul. Ți-e frică că nu-ți ajung banii, ca se va strica mașina, că o să fii depășită de probleme, că nu poți să faci tot ceea ce este de făcut într-o zi. Te trezești cu angoase pentu problemele zilei, te culci cu regretul că nu le-ai dovedit pe toate. Și uite așa trece viața…

Există oameni care au reușit performanța – pentru că performanță se numește asta, de a trăi fără teamă, fără griji. Iar viața lor nu este diferită de a mea și de a noastră. Trăiesc în aceeași țară ca și noi, au probleme ca și noi….

Oamenii aceștia îmbătrânesc frumos, sunt parcă ocoliți de boli, sunt senini și sunt un fel de suport pentru cei din jurul lor. Simplul fapt că te afli în preajma lor este o bucurie. Care-i secretul lor? Care-i secretul vieții fericite?

– Câți ani aveți, doamnă?
– 83!
– 83?!
– Da! 83 și încă niște luni….
– Știți că nu arătați…. Sunteți luminoasă, veselă, tonică, mergeți drept, aveți steluțe în privire, nu păreți a avea probleme… Cum se poate?
– Am 83 de ani în buletin, dar eu m-am oprint la 38. Am decis că aceasta este vârsta mea ideală, că aceasta este vârsta mea de aur și am refuzat să îmbătrânesc. Am decis să mă simt mereu ca la 38! (Râde. Și-a dat seama de jocul cifrelor. Are 83 și se simte ca la 38. O privesc cu bucurie, cu invidie aproape și mă abțin să mă gândesc câți ani simt eu că am).
– Te poți opri la o anumită vârstă?
Da, poți! Am refuzat să simt că am mai mult de 38. M-am comportat, am trăit, m-am purtat ca un om de 38 de ani și pe zi ce trece am devenit mai înțeleaptă, mai puternică, mai abilă, mai performantă. (O privesc uluită, oarecum mirată și mă gândesc că poate vârsta își arată într-un mod pervers ravagiile. E îmbrăcată normal, pieptănată normal, deși are părul alb. Poartă o fustă de blugi, pantofi comozi fără toc, o cămașă albă și un pulovăr roz. Nu are bijuterii. Doar verigheta și un inel cu o piatră albastră. Miroase frumos, a flori, mere și vanile).
– Ce parfum folosți? Miroase foarte frumos.
Același parfum pe care îl folosesc de vreo 50 de ani. Din fericire a rezistat. Încă există… (Îmi zâmbește și citesc în privirea ei un amestec de simpatie și ironie). Vrei să știi cum?
– DA! (Am răspuns aproape strigând, iar răspunsul meu a amuzat-o).
Aveam mereu sentimentul că nu pot ține pasul cu toate. Aveam un soț, doi copii, serviciu, casă, curte, un câine, o pisică… Mă temeam mereu pentru ziua de mâine, îmi era groază că nu vor răzbi, că îmbătrânesc prea repede, că nu o să le pot duce pe toate. Apoi mi-am dat seama că mi-e frică de moarte, de boala, de ziua de mâine, că mi-e teamă că nu ajung la timp sau că voi întârzia, sau voi păți ceva, eu sau cei dragi… O teamă continuă. M-am gândit de unde vine teama în condițiile în care dacă mă uitam în urmă toate erau mereu la locul lor, toate se rezolvau, toate își găseau făgașul. Uneori lucrurile se așezau de la sine… Dar când priveam înainte mă copleșau grijile, spaimele, fricile.  Așa că am decis să nu-mi mai fie frică! Mi-am spus mie că teama și frica nu au nici rost, nici logică. M-am întrebat pe mine: e ceva viu pe lumea asta care se teme așa cum o fac oamenii? Nu! E ceva viu pe lumea asta care se teme de moarte așa cum o fac oamenii? Nu! Dacă doar noi, oamenii ne temem poate că asta este cauza pentru care ne stricam viața, în loc să fim fericiți. Și am mai făcut ceva…
– Ce?
Am făcut mereu planuri pentru viitor. Am încetat să mă mai gândesc câți ani voi avea peste 5 ani, peste 10 ani. Mi-am făcut planuri, proiecte și am muncit să le împlinesc. Și așa am decis să mă opresc la 38 de ani. Încet, încet m-am convins. Încet, încet am uitat ce este aceea teamă. Teamă de anii care se adună, teamă de moarte, de greutăți. Le iau pe toate așa cum sunt, așa cum vin. Îmi fac planuri, am proiecte și muncesc și visez pentru împlinirea lor…
– Ce proiecte aveți acum?
Scriu povești! Trebuie să termin în iarna asta…
– Da?
Da? Scriu câte o poveste cu fiecare din pisicile pe care le-am avut… Am grija de cei trei nepoți, fac dulceață, o vând, împletesc pulovere, urmăresc câteva seriale și citesc. (Nu mai știam ce să o întreb. Era atât de logic și de normal ce spunea încât nu mai știam ce să o întreb. Se uita la mine și-mi zâmbea.) Să-ți mai spun ceva: veșnicia o să o petrecem împreună. Toți! În liniște și pace. De ce ne-am teme?

PS – Dialogul este real! Nu mă crezi? Așteaptă până la primăvară și ai să auzi de poveștile cu pisici….

Citeste si: Lupta cu viața este cea mai frumoasă bătălie
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Lasă un răspuns