Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Șerban Copoț pleacă în tabără cu 90 de copii

Șerban Copoț pleacă în tabără cu 90 de copii

80 de copii norocoși, câștigători ai concursului organizat pe ligaexploratorilor.ro, proiect inițiat de Șerban Copoț și dezvoltat cu sprijinul Kaufland România, și 10 copii care provin din medii defavorizate vor pleca într-o tabără de o săptămână, complet gratuită, la Straja. Peste 1000 de părinți și-au înscris copiii la concurs, iar norocoșii care își vor petrece o parte din vară într-un loc de vis au fost stabiliți prin tragere la sorți. 22 de fete și 58 de băieți, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani și care provin din 27 de localități din întreaga țară au deja rucsacul gata de explorare!

„Manualul exploratorilor”, piatra de temelie a întregului proiect, a fost extrem de bine primit, iar datorită lui părinții au aflat că în fiecare copil abia așteaptă să fie descoperit un mic explorator. Odată ce și-au câștigat un loc în tabără, cei mici și-au asigurat accesul la o săptămână întreagă în timpul căreia, ajutați și ghidați cu atenție de 20 de specialiști, vor învăța cum să se descurce în natură atunci când nu au semnal la telefon. Într-o zonă superbă a țării, în Tabăra Resiga, toți câștigătorii vor învăța cum să se orienteze cu ajutorul busolei, vor explora zonele din împrejurimi, vor experimenta tiroliana și escalada, vor lua lecții de speologie și prim ajutor și chiar vor petrece o noapte la cort. Pentru că Șerban vrea că apropierea copiilor de natură să fie cât mai strânsă, accesul lor la dispozitivele electronice va fi limitat la doar 30 de minute pe zi.

Comments

comments

Leave a Reply