Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Mic dicţionar ortodox

Mic dicţionar ortodox

E util să înţelegem de unde vin anumiți termeni pe care îi folosim foarte des sau pe care nu ştim să-i utilizăm, deși sunt importanţi. Vom începe cu cei întâlniţi frecvent în articolele tematice sau în vorbirea preoţilor şi călugărilor.

Acatist (din gr., înseamnă care nu e aşezat, care stă în picioare): imnuri, rugăciuni şi laude aduse Mântuitorului, Maicii Domnului şi altor sfinţi, prin care se cer ocrotire şi ajutor pentru cei ce se roagă. Prin extensie, acatiste se numesc listele cu numele credincioşilor care cer preotului să se roage pentru ei în anumite slujbe.

Agheasmă sau sfinţirea apei (din gr., înseamnă sfinţire): ierurgia cea mai de seamă privitoare la lucruri, dar şi mai des săvârşită în activitatea liturgică a preotului. Termenul e folosit în limba română cu ambele înţelesuri, el însemnând apă sfinţită, sfinţirea apei (slujba de sfinţire).

Ajun (din lat., înseamnă înaintea zilei): ziua dinaintea unui eveniment, a unei sărbători (în ajunul nunţii, în ajunul Bobotezei etc.). Ajunare, a ajuna înseamnă post negru, fără a mânca nimic toată ziua (de exemplu, vinerea şi în ajunul Bobotezei), iar seara, numai legume fierte, fără grăsime). Moş Ajun este Ajunul Crăciunului, când se posteşte şi încep colindele. Ajunarea, ca orice post, va fi însoţită de rugăciuni şi fapte bune.

Alfa şi omega: prima şi ultima literă din alfabetul grecesc; intrate în iconografia ortodoxă, au devenit simbolul Începutului şi Sfârşitului, al lui Dumnezeu („Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul“ – Apocalipsa 1, 8); aceste litere sunt înscrise pe crucea lui Hristos.

Aliluia (din ebr.): Lăudaţi pe Domnul!

Aliturgic: fără liturghie; aliturgice sunt zilele când nu se săvârşeşte sfânta liturghie, nici măcar în mănăstiri. Aceste zile sunt Vinerea Patimilor, când Iisus a fost răstignit şi îngropat (în popor se numeşte Vinerea Seacă), luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui, miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, vinerea dinaintea Crăciunului şi a Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea, iar atunci se fac numai slujbele ceasurilor şi vecernia. În zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină.

Amin (din ebr.): Aşa să fie!

Anaforă (liturgică): rugăciune în timpul căreia se săvârşeşte jertfa liturgică (sfinţirea şi prefacerea darurilor).

Anafură: pâinea sfințită la sfânta liturghie care se împarte credincioșilor la sfârșitul slujbei.

Azimă: pâine nedospită folosită de evrei la Pesach (sărbătorile Paştelui), rememorare a dezrobirii din Egipt. Catolicii folosesc azima la împărtăşanie, în loc de pâine dospită (la ortodocşi).

Căţuie: cădelniţă specială, fără lanţuri, cu care tămâiază ecleziarhul.

Catapeteasmă: în Biserica Ortodoxă, desparte sfântul altar de restul bisericii; la evrei, despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor. Se mai numeşte tâmplă sau iconostas.

Ceaslov: rugăciunile din rânduiala slujbelor zilnice (rugăciunile ceasurilor).

Canon: mai multe cântări care formează un întreg (alcătuit din nouă ode); prima strofă din fiecare odă se numeşte irmos.

Canon de pocăinţă: felul în care preotul duhovnic îl îndrumă pe credincios să-şi ispăşească păcatele prin fapte bune şi de milostenie: să spună rugăciuni, să îngrijească un mormânt părăsit, să îmbrace un copil sărman, să îngrijească un bolnav, să sădească un pom.

Condac: o strofă izolată în care se descrie pe scurt sărbătoarea din ziua respectivă (în vechime, erau poeme alcătuite din maximum 24 de strofe).

Denie: v. utrenie.

Ectenie (din gr., înseamnă întins, prelungit): rugăciune prelungită, stăruitoare; rugăciune de cerere completă, o sinteză a cererilor bisericii în cadrul liturghiei ortodoxe.

Har (din gr., înseamnă graţie): graţie divină, harul lui Dumnezeu; când se spune despre cineva că are har de la Dumnezeu înseamnă că e înzestrat cu însuşiri neobişnuite.

Harţi: zilele de dezlegare (suspendare) parţială sau totală a postului de miercurea şi vinerea, în anumite săptămâni. Zilele de harţi sunt rânduite cel mai frecvent pentru a marca bucuria praznicului precedent ori să-i întărească pe credincioşii care se pregătesc pentru un post prelungit.

Icos: strofă ce urmează imediat după condac.

Ierurgii: slujbe oficiate de preoţi sau de episcopi care au menirea de a scoate credincioşii, natura şi lucrurile ce îi înconjoară de sub puterea vrăjmaşului şi de a-i sfinţi, a-i curăţa şi a-i binecuvânta prin pogorârea asupra lor a harului şi a puterii dumnezeieşti. Spre deosebire de Taine, la ierurgii primează credinţa primitorului. Toate binecuvântările şi sfinţirile de care se bucură creştinul în timpul vieţii se numesc ierurgii.

Litie (din gr., înseamnă rugăciune, procesiune): serviciu religios (ortodox) care se săvârşeşte în mănăstiri, în cadrul slujbei de seară (vecernie sau priveghere) şi mai rar la slujba de dimineaţă (utrenie). Rugăciunea litiei are caracter de penitenţă (rugăciune de implorare). Din litie derivă litanie, adică rugăciune lungă, repetată, stăruitoare şi plângătoare, în care se invocă Mântuitorul, Maica Domnului şi toţi sfinţii.

Liturghie: la origine, termenul însemna slujire sau acţiune publică. Astăzi, la ortodocşi, este centrul cultului divin, e slujba slujbelor, în cadrul căreia se pregăteşte şi se face sfânta împărtăşanie (euharistie).

Maslu (binecuvântarea untdelemnului): Taina în care cel bolnav, prin ungerea cu untdelemn sfinţit şi invocarea harului Sfântului Duh de către preoţi, primeşte tămăduirea trupului şi iertarea sufletului.

Mătanie: gest ritualic care însoţeşte rugăciunea; o îngenunchere şi o ridicare (alternate) însoţite de semnul crucii (închinare) şi de adâncă plecăciune până la pământ. Simbolic, ca simplă îngenunchere la rugăciune, înseamnă o mărturisire a căderii omului în păcat şi ridicarea lui prin Iisus Hristos.

Mineie (sunt 12, după numărul lunilor): imnurile din rânduiala slujbelor din fiecare zi a anului, împărţite pe luni.

Molitvelnic: rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine şi a ierurgiilor.

Păcat capital: mare ofensă adusă lui Dumnezeu, ce poate aduce moartea duhovnicească a individului. Păcatele capitale sunt mândria, avariția, desfrânarea, mânia, lăcomia, invidia și lenea.

Parastas: slujbă ce se ține în amintirea unei persoane decedate. Se face la trei, la nouă și la patruzeci de zile, apoi la șase luni, un an etc. Grâul fiert din colivă reprezintă renașterea la cea de-a doua venire a lui Hristos.

Prescură: pâine dospită ce se folosește în altar la sfânta euharistie. (Biserica romano-catolică folosește pâine nedospită.)

Pantocrator: Atoatestăpânitor. Este o referire la Dumnezeu. În pictura bizantină, în toate bisericile ortodoxe, există o scenă deasupra cupolei centrale din naos în care este zugrăvit Iisus ca Pantocrator.

Penticostar (Cincizecime): rânduiala slujbelor dumnezeieşti de la Duminica Învierii până la Duminica Tuturor Sfinţilor (imnurile sunt de bucurie şi preamărire a Învierii Domnului).

Pateric: carte cu biografii ale unor călugări-sihaștri, care, pentru curăţia şi sfinţenia vieţii lor, au rămas în memoria bisericii, fiind trecuţi în rândul cuvioşilor şi sfinţilor.

Spovedanie, mărturisire sau pocăinţă: una dintre cele şapte Sfinte Taine în care credinciosul, prin puterea Duhului Sfânt şi rugăciunea bisericii, primeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez, spre înnoirea comuniunii sale cu Dumnezeu şi împăcarea cu comunitatea liturgică al cărui membru este. Taina a fost instituita de Mântuitorul Hristos, după Înviere, prin cuvintele: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“. (Ioan 20, 22-23)

Triod: rânduiala slujbelor din timpul Postului Mare. Cele mai multe canoane au trei cântări, de unde şi numele.

Tropar: cea mai veche, mai mică şi mai simplă unitate a poeziei imnografice în cultul ortodox, strofa care înfăţişează pe scurt viaţa unui sfânt sau descrie sensul şi importanţa unui eveniment din viaţa Mântuitorului.

Utrenie: serviciul religios de dimineaţă prin care mulţumim lui Dumnezeu pentru noaptea care a trecut şi Îl rugăm să vieţuim în pace în ziua ce începe. În trecut (ca şi astăzi, în unele mănăstiri), începea înainte de răsăritul soarelui. Astăzi, această utrenie nocturnă se săvârşeşte în toate bisericile numai de Paşte (în unele locuri, şi în noaptea de Crăciun), după miezul nopţii; în celelalte zile, se ține dimineaţa. În mănăstiri şi chiar în bisericile de enorie şi în catedrale, în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărăteşti şi al sfinţilor cu priveghere, se săvârşeşte de cu seară, în continuarea vecerniei şi a litiei, şi poartă numele de priveghere (slujba de noapte). În săptămâna a cincea din Postul Mare (miercuri şi vineri), în toată Săptămâna Patimilor, utrenia se face tot seara, fără a fi unită cu vecernia, ci separat, purtând numele de vdenie sau denie (din slavonescul vdenia: veghere, priveghere).

Vecernie: slujba de seară, care face parte din cele șapte laude bisericeşti; se săvârşeşte în mănăstiri în fiecare seară, iar în bisericile de mir (parohiale), în ajunul duminicilor şi al sărbătorilor. Este o slujbă de mulţumire pentru ziua care a trecut, dar şi o rugăciune de cerere pentru a petrece noaptea şi ziua următoare sub scutul lui Dumnezeu. Este rânduiala cu care începe serviciul divin din fiecare zi liturgică.

Citește și:

Simboluri in vise grupate pe teme

Orasul sfant

Care sunt indatoririle nasilor la nunta

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.02/14.01.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus