Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > miniLibri, singurul târg de carte pentru copii, de vineri până duminică la Plaza România

miniLibri, singurul târg de carte pentru copii, de vineri până duminică la Plaza România

Evenimentul se desfăşoară anul acesta între 7 şi 9 decembrie în Plaza România. Intrarea este liberă, iar vizitatorii vor avea parte de multe activităţi interactive, plăcute şi amuzante.

Târgul va fi deschis între orele 10.00-22.00.

14 edituri vor aduce cărţi pentru copii: Adevarul, Aramis, Ascendent, Bookia.ro, Coresi, Corint, Didactica Publishing House, Elf, Erc Press, Girasol, Mac Mac, Mediadocs Publishing, Prior, Sigma.

Poveşti magice, poveşti feerice, pentru cei mici, pentru cei mari, poveşti de citit, poveşti de dăruit, de la cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii din toate timpurile vă aşteaptă la miniLibri. Multe publicaţii vor avea reduceri semnificative, de până la 30%.

Copiii vor putea veni de acasă cu cărţile de care s-au plictisit sau care nu mai corespund vârstei lor, iar la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, se vor alege cu noi poveşti, noi legende, noi aventuri.

La miniLibri vom face colectare de cărţi pentru copii, pentru a le dona Fundaţiei Sfânta Macrina unde sunt găzduiţi zilnic aproximativ 120 de copii. Fundaţia Sfânta Macrina este o organizatie neguvernamentală, înfiinţată în 1996. Scopul Fundaţiei este oferirea de servicii sociale pentru: integrarea socială a copiilor şi tinerilor fără adăpost, prevenirea şi înlăturarea cauzelor care generează fenomenul copiii străzii. Toate serviciile sociale oferite de Fundaţia Sfânta Macrina sunt bazate pe educaţie şi sprijin pentru absolvirea învăţământului obligatoriu.

Între concursuri, spectacole şi piese de teatru

La târg, atmosfera va fi întreţinută de concursuri amuzante cu premii.

Vizitatorii vor putea asculta şi corul copiilor de la Gradiniţa Bambi „Cu iarna în suflet” (sâmbătă, de la 12.00 şi de la 17.30). De asemenea, trupa de teatru pentru copii „Mirciolino” este pregătită cu spectacolul „Fata babei şi fata moşului” (duminica, 12.00-13.00).

La Clubul şoriceilor de bibliotecă, participanţii vor citi, desena şi vor scrie scrisori către personajele preferate, iar cei mai creativi vor primi diplome care vor atesta cu acte în regulă că sunt „şoricei de bibliotecă”.

Pentru că ne aflăm în luna cadourilor, specialiştii de la Şcoala Japoneză îi vor învăţa pe copii meşteşugul împachetării cadourilor pentru cei dragi (duminică, 11.00-12.00).

De asemenea, copiii prezenţi la miniLibri vor putea trăi o experienţă de neuitat în Maşina Timpului prin care îl vor cunoaşte pe Napoleon care îi va învăţa despre curaj (sâmbătă, 15.00-17.00).

Editura Ascendent va face o lansare de carte, "Păţaniile unui ceainic mic", autor Alex Toma, 8 ani (sâmbătă, 12.30).

Nici în acest an, la cea de-a şasea ediţie a târgului, nu vor lipsi vedetele, care vor veni să citească sau să reinventeze poveşti cu ajutorul celor mici. Pentru a vedea programul vedetelor, urmăriţi www.minilibri.ro si www.facebook.com/minilibri .

Scopul acestui târg este să stârnească interesul copiilor pentru citit şi să transforme lectura într-un mijloc de relaţionare între părinţi şi copii.

"Toate fondurile obţinute din donaţii şi sponsorizări vor fi investite în continuarea programului "Un start bun în viaţă". Obiectivul acestui program este de a organiza servicii de educaţie timpurie de calitate, în parteneriat cu autorităţile locale, în zone urbane cu economie slab dezvoltată, cu populaţie mixtă din punct de vedere etnic.", spune Carmen Lică, director executiv CEDP Step by Step, organizator miniLibri.

Târgul de carte miniLibri este organizat de Centrul Step by Step pentru Educaţie şi  Dezvoltare Profesională, Grădiniţa Bambi, Şcoala Step by Step, Centrul 2 FasTracKids şi este susţinut de Plaza România.

Partenerii evenimentului sunt: ProCredit Bank, UNIQA Asigurări, Dorna, Walmark, Danone, Primola, Teatrul Ion Creangă, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România, Prefectura Bucureşti.

  • Mai multe informaţii despre târg găsiţi pe: minilibri.ro, facebook.com/minilibri

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus