Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > Nominalizari la Globul de Aur, predictii pentru Oscar

Nominalizari la Globul de Aur, predictii pentru Oscar

Pana nu demult, se spunea ca Globurile de Aur netezesc calea spre Oscar. Dar cu ce s-a intamplat anul trecut, nu prea mai e valabila regula. „Brokeback Mountain”, rasfatatul Globurilor, nu a primit nici Oscarul pentru Cel mai bun film, nici pentru actor/actrita in rol principal sau secundar.

Totusi, ca sa stim pe ce sa pariem la Oscarurile din 25 februarie, sa aruncam o privire la nominalizarile de anul acesta pentru Globuri. Filmele cu cele mai multe propuneri sunt „Cartita” (6 nominalizari: regie – Martin Scorsese, actor principal – Leonardo DiCaprio, actor secundar – Jack Nicholson si Mark Wahlberg, scenariu si cel mai bun film) si „Babel”(5 nominalizari: regie – A.G. Inarritu, actor secundar – Brad Pitt, actrita secundara – Rinko Kikuchi, scenariu si cel mai bun film).

Cu aceasta nominalizare, veteranul Jack Nicholson este la un pas de a castiga cel de-al saptelea Golden Globe din cariera. Dar cele mai multe sanse de a pleca acasa cu un premiu ii revin lui DiCaprio, singurul actor nominalizat de doua ori: pentru „Cartita” si pentru „Diamantul sangeriu”.

Desi lansat de curand, „Dreamgirls” a adunat 4 nominalizari: cel mai bun film, actrita si actor in rol secundar – Jennifer Hudson, respectiv Eddie Murphy, si actrita in rol principal – Beyonce Knowles. Da, chiar ea! Beyonce. Cine ar fi crezut ca nominalizarea la un Glob de Aur se obtine atat de usor?

O fi din cauza ca e un muzical si criticii au luat in considerare mai mult vocea actorilor, si mai putin interpretarea rolului… Oricum, sunt putine sanse ca Beyonce sa puna mana pe premiu, avand in vedere cu cine concureaza: Meryl Streep („Diavolul se imbraca de la Prada”), Judi Dench („Notes on a scandal”) , Toni Collette ( „Fiecare se crede normal”) si Helen Mirren („The Queen”).

„The Queen”, filmul lui Stephen Frears despre regina Elisabeta II, concureaza si el la patru categorii importante: cel mai bun film, regie, scenariu si actrita in rol principal (Helen Mirren). Un film care se anunta interesant, desi a primit numai nominalizarea pentru cel mai bun film, este „Bobby”.

In regia lui Emilio Estevez, filmul se invarte in jurul asasinarii senatorului Robert F. Kennedy si are o distributie cu adevarat impresionanta: Anthony Hopkins, Helen Hunt, Harry Belafonte, Emilio Estevez, Demi Moore, Ashton Kutcher, Heather Graham, Laurence Fishburne, Joshua Jackson si Lindsay Lohan.

Cu alte cuvinte, filmul aduna laolalta monstri sacri si actori incepatori (Hopkins-Lohan), actuali iubiti (Moore-Kutcher) si fosti logodnici (Moore-Estevez). Interesant, nu?


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus