Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > (P) Uriașul prietenos

(P) Uriașul prietenos

Trei dintre cei mai talentaţi povestitori ai cinematografiei – Roald Dahl, Walt Disney şi Steven Spielberg – îşi unesc forţele şi aduc pe marile ecrane aventura „Uriaşul Prietenos”, ecranizare după îndrăgitul roman omonim. Distribuit de Freeman Entertainment, filmul are premiera naţională pe 2 septembrie.

Regizat de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Uriaşul Prietenos (Mark Rylance) este exprem de amabil şi gentil.

Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.

Din 2 septembrie, producţia Walt Disney Studios Motion Pictures „Uriaşul Prietenos” aduce o aventură fascinantă pe marile ecrane din ţară.

Titlul original: The BFG

Gen: Fantastic, Aventură

Regia: Steven Spielberg

Scenariul: Melissa Mathison, Roald Dahl

Producători: Frank Marshall, Sam Mercer, Steven Spielberg

Distribuţia: Mark Rylance, Ruby Barnhill, Penelope Wilton, Jemaine Clement, Rebecca Hall, Rafe Spall, Bill Hader

Casa de producţie: Walt Disney Studios Motion Pictures

Limba:  Engleză

Lansare în România: 02.09.2016

marele urias prietenos


Lasă un răspuns

Sus