Esti aici

Parada


Parada, coproducţie Serbia, Germania, Ungaria, Slovenia, Croaţia, este o comedie ce se încheie dramatic, scrisă şi regizată de Srdan Dragojevic în 2011. Tema principală o constituie drepturile homosexualilor şi libertatea, dublată de tema prieteniei. 

În 2010 gay-ii din Belgrad decid să-şi organizeze prima paradă, dar le este promisă o bătaie cumplită. Fiindu-le teamă şi având nevoie de protecţie, apelează la un gangster sârb. Acesta îşi aduce prietenii să-i ajute: un bosniac, un croat şi un albanez. 
 
Tratarea filmului cu umor, uneori poate în exces, face ca subiectul să fie bine primit de spectatori. Poate că-ţi vine să strigi, poate că nu eşti de acord cu ce vezi, dar rămâi până la sfârşit să vizionezi.  Este foarte posibil să-ţi reconsideri valorile şi să-i priveşti cu mai multă îngăduinţă pe cei care sunt pur şi simplu diferiţi.
 

Acest film tonic şi acid în acelaşi timp s-a bucurat de recunoaştere în mai multe festivaluri,
printre care se pot menţiona: a primit la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin din 2012 Premiul Panorama Audience, Premiul pentru Regie la Festivalul Internaţional de Film de la Tirana, Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Montpellier şi Menţiune Specială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus