Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > "Blestemul" Oscarului: peste 60% dintre actritele premiate au divortat

"Blestemul" Oscarului: peste 60% dintre actritele premiate au divortat

Desi starurile de la Hollywood vorbesc de multi ani despre un „blestem al Oscarului”, oamenii de stiinta au demonstrat abia acum ca acesta exista cu adevarat. Un studiu realizat printre castigatoarele categoriei Cea mai buna actrita a scos la iveala faptul ca actritele premiate cu Oscar se confrunta cu un risc mai mare de a divorta, comparativ cu actritele nominalizate si care nu au reusit sa obtina mult dorita statueta.

Cercetatorii de Universitatea Toronto din Canada, autorii acestui studiu, au descoperit ca riscul de a divorta este cu 63% mai mare pentru laureatele cu Oscar comparativ cu colegele lor doar nominalizate. Actritele Kate Winslet, Sandra Bullock si Hilary Swank se numara printre castigatoarele din ultimii ani, ale caror cariere au fost impulsionate considerabil de obtinerea premiului Oscar, dar ale caror vieti personale au avut de suferit.

La un an dupa obtinerea premiului Oscar in 2009 pentru rolul din „The Reader/ Cititorul”, actrita britanica Kate Winslet a divortat de sotul ei, regizorul Sam Mendes. Tot la un an de la victoria ei din 2005, cu rolul din „Million Dollar Baby”, actrita Hilary Swank a divortat de actorul Chad Lowe.

Mariajul de cinci ani al Sandrei Bullock s-a destramat la doar cinci zile de la victoria actritei la gala Oscarurilor din 2009, unde a primit trofeul pentru rolul din „The Blind Side”, dupa ce actrita americana a descoperit ca sotul ei, Jesse James, a avut o aventura.

Potrivit acestui studiu, dintre cele 265 de femei casatorite care au fost nominalizate la categoria Cea mai buna actrita incepand din anul 1936 – cand s-a intrat in epoca moderna a cinematografiei – si pana in prezent, 159 au divortat (60%).

Specialistii au comparat si rata divorturilor inregistrata in cadrul actritelor nominalizate la categoria Cea mai buna actrita, dar care nu au castigat Oscarul, cu rata divorturilor inregistrata in randul actritelor laureate cu Oscar. Potrivit acestei analize, actritele desemnate castigatoare se confrunta cu un risc de divort de 1,68 de ori mai mare.

Un studiu efectuat de aceiasi cercetatori canadieni printre castigatorii categoriei Cel mai bun actor a relevat faptul ca o victorie la Oscar nu a fost urmata de o schimbare a starii civile in cazul barbatilor.

Cercetatorii de la Universitatea Toronto nu au analizat in detaliu motivele pentru care au loc aceste divorturi si despartiri, insa Tiziana Casciaro, coordonatoarea studiului, considera ca accesul la celebritate, dublat de o crestere considerabila a onorariilor cu care sunt platite actritele recompensate cu Oscar au efecte negative asupra psihicului sotilor si al partenerilor lor de viata.

Acest „blestem” nu este recent, el exista inca din zilele de glorie de la Hollywood. Actrita Joan Crawford a divortat de cel de-al treilea ei sot in 1946, la un an dupa ce a primit Oscarul pentru rolul din „Mildred Pierce”.

Intr-o perioada mai recenta, in 2001, Julia Roberts a primit Oscarul pentru rolul din „Erin Brockovich” si i-a multumit de la tribuna iubitului ei de atunci, actorul Benjamin Bratt. Dupa trei luni insa, cei doi s-au despartit.

In anul urmator, Halle Berry a devenit prima femeie de culoare care a primit premiul Oscar, fiind recompensata pentru prestatia ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball„. Dupa un an, actrita l-a parasit pe sotul ei, Eric Benet.

In 2005, actrita Charlize Theron, premiata cu Oscar pentru rolul din „Monstru” a anuntat in mod public ca nu se va casatori cu iubitul ei, actorul Stuart Townsend pana cand casatoriile gay nu vor fi declarate legale. La opt luni dupa acea declaratie, cuplul s-a destramat.


Lasă un răspuns

Sus