Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Film > Recenzie film: Horrible Bosses sau Sefi de cosmar

Recenzie film: Horrible Bosses sau Sefi de cosmar

video_youtube

Horrible Bosses sau Sefi de cosmar este o comedie care ruleaza, momentan, la toate cinematografele din tara. Nu l-as fi ales niciodata daca nu as fi fost fana Kevin Spacey. Poate ca inca pastrez o nostalgie in suflet ramasa de la American Beauty, insa cine ma poate invinovati pentru asta?

Dar sa ne intoarcem la Sefi de cosmar, un film votat destul de bine pe site-urile de specialitate si cu un trailer foarte promitator. Genul lui fiind comedie, vei stramba de nas, mai ales daca ai trecut prin drama altor asa-zise comedii care ruleaza in aceeasi perioada. Pentru prima data insa, va pot recomanda un film cu toata inima mea care bate intotdeauna cu putere cand face o descoperire ca aceasta.

Povestea filmului este si nu este foarte importanta. Trei prieteni s-au saturat de tratamentul primit la serviciu si incearca sa incropeasca un plan „murdar” cu ajutorul caruia sa scape de sefii lor. De ce spun ca povestea nu este importanta? Pentru ca evenimentele din film sunt atat de amuzante si de haotice intr-un mod calculat incat nu te intereseaza prea mult daca le iese planul ci mai degraba cum reusesc ei sa-l modifice si sa-l puna in aplicare.

Vei intalni si scene plictisitoare sau poate doar putin cam depasite insa nu te vei obisnui cu ele, deoarece acestea sunt aruncate bine in film incat sa nu te deranjeze prea mult.

Surpriza filmului este cu siguranta rolul pe care Jennifer Aniston l-a acceptat in acest film. O sefa super sexi care isi agreseaza sexual subalternul. Acesta accepta cu greu sa fie supus zilnic la harturiri insa nu are de ales, deoarece detine un cazier si nu poate gasi alt loc de munca. Revenind la Jennifer Aniston, as putea adauga ca rolul nu i se potriveste deloc. Vulgaritatea nu a fost niciodata printre „calitatile” ei si nici nu cred ca ar trebui sa exploreze acest teritoriu. Arata in schimb incredibil de bine si asta trebuie notat.

Inainte sa te ridici de la calculator si sa mergi direct la cinematograf cu toata familia, trebuie sa-ti spun ca-i vei intalni in film si pe Colin Farrell, in rolul de sef retardat, Charlie Day, Jason Bateman si Jason Sudeikis.

Filmul a avut premiera in Romania si poate fi vizionat la toate cinematografele din tara.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus