Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Secretele lunii noiembrie

Secretele lunii noiembrie

Noiembrie este XI-a lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile. Noiembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și martie în fiecare an și ca februarie cu excepția anilor bisecți.

Noiembrie începe (astrologic) cu soarele în semnul Scorpionului și sfârșește în semnul Săgetătorului. Din punct de vedere astronomic, luna noiembrie începe cu soarele în constelația Balanței, trece prin Scorpion și se sfârșește cu soarele în constelația Ophiuchus.

Numele lunii noiembrie (latină: November) vine de la cuvântul latinesc novem, nouă, pentru că luna noiembrie era a noua lună în calendarul roman. Grecii numeau luna noiembrie Maimakterion.

Noiembrie este luna brumei, sunt însămânțate toate grânele de toamnă și, la finele lunii, totul este gata pentru iernat.

Tradiţional, luna noiembrie se numeşte brumar sau promorar, tocmai pentru că în această perioadă se intensifică bruma şi promoroaca. Deși în luna noiembrie frigul obligă oamenii să facă foc și să testeze temperatura caloriferelor, perioada este foarte activă în grădină și pe câmp. Daca este vreme frumoasă, se plantează copaci, sau se sapă gropi pentru cei care urmează sa fie sădiți în primăvară. Se îngroapă via pentru a o proteja de ger, iar trunchiurile copacilor se vopsesc cu var ca să nu-i ademenească pe iepuri să le distrugă scoarța.

Mustul cel dulce se transforme în vin răcoros. Butoaiele nu se umplu niciodată pe jumătate, căci numai butoaiele pline reprezintă un semn de spor și rodnicie. Vinul este atât de important, încât luna noiembrie mai este cunoscută și sub numele de Vinar.

♥ În noiembrie se termină însămânţările de toamnă şi începe aratul miriştilor pentru primăvară, prima săptămână din noiembrie se numeşte Săptămâna Miriştei.
♥  A doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, cei cu puteri ocrotitoare asupra gospodarilor şi a turmelor de oi.
♥ Cea de-a treia săptămână este denumită tradiţional Săptămâna Filipilor de Toamnă (acum începe împerecheatul lupilor).
♥ Săptămâna a patra este Săptămâna Ovideniei (în noaptea de Ovidenie se deschid cerurile şi vorbesc animalele).
♥ Ultima săptămână a lui „brumar” este Săptămâna Andreiului de Iarnă care are în centru sărbătoarea Sfântului Andrei, despre care se spune că îngheaţă apa şi coase răul.

→ La 1 Noiembrie se sărbătoresc Sfinţii Cosma şi Damian, sărbătoare numită „Vracevul” de la „a vindeca” (în slavonă). Sfinţii Cosma şi Damian sunt întâlniţi şi în calendarul lunii iulie şi sunt numiţi „doctorii fără arginţi”. Această zi se ţine pentru tămăduirea bolilor. Încă din vechime, Zilei Tuturor Sfinţilor i s-a acordat cea mai mare importanţă, celţii considerând că aceasta este ziua în care începe anul.

→ Martinii de Toamnă sunt sărbătoriţi în popor între 12-14 noiembrie. Martinii de Toamnă, la fel ca Martinii de Iarnă, se sărbătoresc 3 zile. Sunt consideraţi patroni ai urşilor, dar se ţin şi pentru protecţia vitelor împotriva lupilor. Cele două sărbători au loc cu 40 de zile înaintea Crăciunului şi respectiv, 40 zile după această sărbătoare.

→ La 13 Noiembrie este Lăsatul Secului de Crăciun, prilej cu care se petrece cu multă băutură şi mâncare şi nu se lucrează pentru a se proteja vitele de lupi şi şerpi. Aceasta e ziua în care se poate prezice vremea după pieptul găinii tăiate, care, dacă e gros, semnifică o iarnă grea.

→ Vechiul zodiac românesc spune despre cel născut în noiembrie, sub semnul Scorpiei, că va fi mânios, ucigător, vărsător de sânge, fără de ruşine, înşelător, mincinos, vorbitor de rău, nestatornic. Împilat în patimi, viclean şi va fi şi iubitor de argint. Pururea la armă gândeşte şi va fi biruitor. Lucrător la toate, gata în tot ceasul la certuri şi bătăi foarte rele. Iute la sânge, roşu la faţă şi cu părul aspru, în tot ceasul gândeşte de rău să sfătuiască pe alţii şi să clevetească pe vecinii săi şi n-are astâmpăr de a face rău.

Afla totul despre zodia SCORPIONULUI

Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Lasă un răspuns