Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Sighisoara Film Festival 2010: sarbatoarea filmelor

Sighisoara Film Festival 2010: sarbatoarea filmelor

video_youtube

Cea de-a doua editie a Sighisoara Film Festival va avea loc in perioada 22 – 27 iunie 2010 si, spre deosebire de 2009, va extinde conceptul de „gala” a celor mai bune filme de peste an, devenind astfel o „sarbatoare” a lor. Fundatia Romana pentru Educatie si Educatori si Primaria Municipiului Sighisoara pregatesc terenul pentru a oferi publicului larg, timp de cinci zile, o experienta artistica inedita.

Editia 2010 aduce in prim plan doua noi sesiuni de proiectii: Premiantele in Aur la marile festivaluri europene si o tara invitata. Din prima fac parte productiile care au cucerit juriile de la Cannes, Berlin, Locarno si Oberhausen, productii care vor incanta publicul iubitor de film impreuna cu cineastii invitati. Pentru tara invitata, Ungaria sarbatoreste la Sighisoara Film Festival 11 filme premiate alaturi de realizatorii acestora, intr-un cadru specific culturii maghiare. Nici cei mici nu sunt lasati deoparte: se pregatesc pentru ei ateliere de lucru manual.

In memoriam… omagiaza creatorii romani de film, actorii, artistii care au ridicat cultura cinematografica romaneasca pe culmi europene. Titanii sarbatoriti la Sighisoara in aceasta a doua editie sunt maestrii Gheorghe Dinica si Stefan Iordache.
Nu sunt lasati deoparte nici tinerii talentati, carora li se ofera din nou sansa sa isi demonstreze spiritul creativ in „99 de secunde”, singura sectiune competitiva a festivalului, in care, de aceasta data, ei sunt provocati sa „Schimbe lumea!”. Termenul limita de inscriere este 15 iunie 2010. Dintre 5 finalisti, doar marele castigator va fi invitat la Sighisoara pe perioada festivalului si premiat de Microsoft.

Proiectiile vor avea loc in Sala Port.ro – sala de Festivitati a Primariei Sighisoara, in Club Aristocrat, cinematograful municipiului, iar seara, in aer liber, in Piata Cetatii. La toate proiectiile, intrarea este libera.

  • Site oficial: www.sighisoarafilmfestival.ro.


Lasă un răspuns

Sus