Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Trucuri si solutii pentru dimineata de dupa (III)

Trucuri si solutii pentru dimineata de dupa (III)

Unele dintre cele mai mişto nopţi sunt de obicei cele în care am luat deciziile greşite. Şi nu, nu discutăm despre sex aici. A fost o idee bună să stai până la 4 dimineaţa prin baruri în timpul săptămânii? Nu prea. O decizie bună să bei câteva Aperol înainte să-ţi vopseşti părul acasă? Nu cred. Chiar era nevoie să faci un maraton Sex and the City într-o seară de Miercuri? 

Ok, hai să vedem în ce situaţii jenante te-ai putea afla şi cum poţi remedia toate astea.

Ai dinţii pătaţi de vin roşu

Suntem întotdeauna pentru "girls-night". Dar, după câteva pahare de merlot, s-ar putea să observi că dinţii tăi au căpătat o culoare complet nenaturală. În general "defecţiunile" dinţilor se tratează la cabinetul stomatologic, dar în acest caz există o soluţie simplă şi uşor de implementat: un creion pentru îndepărtarea petelor face minuni (mai ales dacă îl foloseşti pe moment, atunci când s-a format pata – cum ar fi în baia de la restaurant); nu îţi va afecta smalţul dinţilor şi îl poţi păstra în poşetă. De asemenea, pentru a doua zi dimineaţă poţi folosi un creion "de albire" a dinţilor. Există de asemenea şi o selecţie de geluri de albire care se folosesc în combinaţie cu pasta de dinţi.

Citeste si: Alimentatia pentru un zambet perfect

Ai o iritaţie de la o mască agresivă

O noapte relaxată acasă înseamnă ceva timp alocat să ai grijă de tenul tău. O mască de faţă poate fi o super soluţie să îţi reîmprospătezi tenul. Dar, dacă foloseşti un produs nou sau o altă reţetă, s-ar putea ca pielea să reacţioneze nepotrivit.

Dacă nu eşti alergică, poţi lua un antihistaminic. Dacă eşti alergică, poţi să încerci comprese cu lapte integral şi gheaţă. Apoi o cremă cu hidrocortizon de două ori pe zi. Şi renunţă la masca cea nouă.

Citeste si: Seriale de urmarit impreuna cu iubitul tau

Ai cearcăne pentru că te-ai uitat toată noaptea la serialul preferat

Orange is the new black. Vampire Diaries. Criminal Minds. Sau Grey’s Anatomy. Te-ai încăpăţânat aseară să termini un sezon din serialul preferat? Foarte probabil că o să ai de furcă în dimineaţa de după cu pungile de sub ochi şi cearcănele.

Din nou, compresele cu lapte rece pentru a contracta şi a dezumfla pielea de sub ochi. Sau o cremă de ochi cu cafeină sau un ingredient similar. Bea cafea sau ceai pentru un efect diuretic rapid.

Ca şi pregătire pentru machiaj: spală-te pe faţă cu apă foarte rece sau ţine un cub de gheaţă înfăşurat într-o cârpă udă chiar sub ochi, scopul fiind să reduci umflătura. Măştile de ochi fac şi ele minuni.

Curioasă să afli mai mult?

Citeste articolul de la inceput: Trucuri si solutii pentru dimineata de dupa (I)


Lasă un răspuns

Sus