Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > Trupa Sex Pistols a lansat un parfum care ii poarta numele

Trupa Sex Pistols a lansat un parfum care ii poarta numele

Trupa rock-punk Sex Pistols s-a asociat cu grupul Fragrance and Beauty Limited si a lansat pe piata un parfum care ii poarta numele, informeaza femalefirst.co.uk. Este un parfum care „se impotriveste traditiilor, lupta contra conformismului si nu tine cont de conventiile aromatice”, se precizeaza in comunicatul companiei producatoare. Parfumul Sex Pistols – comercializat exclusiv in magazinele The Fragrance Shop – are o aroma „proaspata si acidulata de lamaie, intensificata de gustul intepator al piperului negru”.

„Electrificat cu ajutorul unor aldehide, parfumul degaja energie pura si intensifica mirosul pielii, fiind accentuat prin heliotropi si readus pe pamant printr-un miros provocator de paciuli”, se precizeaza in comunicat. Parfumul are un ambalaj indraznet, al carui design este inspirat din coperta single-ului „God Save the Queen”, lansat de trupa britanica in 1977.

Membrii supravietuitori ai trupei Sex Pistols – al carei hit „Anarchy in UK” constituie imnul curentului punk – s-au reunit la inceputul lunii noiembrie 2007, la Londra, pentru un concert care a sarbatorit implinirea a 30 de ani de la lansarea primului album al formatiei, „Never Mind the Bollocks”.

In 2006, membrii Sex Pistols au fost inclusi in Rock and Roll Hall of Fame, dar au refuzat sa fie prezenti la ceremonie, trimitand, in schimb, un bilet scris de mana cu un mesaj grosolan.

  • Trupa Sex Pistols a pus bazele unui nou mod de a face muzica, revolutionand cultura britanica a anilor ’70, prin stilul de viata tumultuos, anarhic si atitudinea controversata a membrilor sai.
  • Trupa a fost formata la Londra, in 1975, de solistul Johnny Rotten, chitaristul Steve Jones, tobosarul Paul Cook si basistul Glen Matlock, ulterior inlocuit de Sid Vicious.
  • Membrii trupei s-au despartit in 1978, dupa un turneu american dezastruos si dupa moartea lui Sid Vicious, in urma unei supradoze de droguri.

Sursa: www.mediafax.ro


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus