Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Umbrela rosie si lectia despre credinta

Umbrela rosie si lectia despre credinta

Credința înseamnă speranță, iar speranța este cea care ține credința vie. Deznădejdea, teama, frica și neîncrederea sunt cei mai mari dușmani ai credinței și ucid speranța. Ambiția, perseverența, puterea de a merge mai departe atunci când totul pare fără rost, este cea mai buna cale care țin trează speranța.

Se spune că speranța nu moare niciodată și că este unul din marile daruri primite de om și una din căile care l-au dus pe om înainte. Oamenii au nevoie de speranță, tot așa cum pământul are nevoie de ploaie, tot așa cum primavara are nevoie de iarna.

Când își pierzi speranța deschide o umbrelă roșie. Eu am una pentru că știu o poveste despre speranță și credință.

Se spuen că într-o vară foarte secetoasă, cand totul se usca și era pârjolit de căldură, preotul i-a chemat pe credincioşi să participe toţi la o rugăciune pentru ploaie. Ia chemat cu mic cu mare pe câmp, după obiceiul de la țară. Oamenii au venit cu mic cu mare la locul anunţat şi la ora potrivită pentru rugăciunea de ploaie.

Fiecare adusese cu el ceea ce considera că sunt semnele credinței: icoane, tămâie, lumânări. prine toți oamenii era și o fetiță. Nu venise nici cu tămâie, nici cu lumânări. fetița ține în mână o umbrelă roșie.

Preotul a fost uluit de umbrele copilei și nici una din rugăciunile celor de acolo nu i se păru mai puternică decât imaginea copilei. A adăugat rugăciunilor pe care le citea din carte, una special pentru credința și speranța infinit d eputernică a fetiței. Preotul a spus: „Doamne ajută-ne, fie și doar pentru credinţa acestei copile!”.

Să ceri ploaie înseamnă să te rogi, să crezi, dar să vii cu umbrela la rugăciuna pentru ploaie, după o lună de secetă cruntă este dovada supremă de speranță vie și credință.

Ține mereu o umbrelă roșie la îndemână!

Citeste si: Dansam si cantam impreuna

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/


Lasă un răspuns

Sus