Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Vampirii, între mit și realitate

Vampirii, între mit și realitate

Poveștile cu vampiri fac furori. Mai ales că Hollywoodul a impus imaginea vampirilor frumoși, sensibili și senzuali. Ne-am obișnuit cu ele, cu poveștile, ne înfioară, dar ne și plac un picuț. Și de fiecare dată ne întrebăm, cu teamă, dar și cu speranță vinovată: or fi oare adevărați?

Cel mai cunoscut vampir din lume rămâne Dracula. Nu-i al nostru (ideea i-a venit irlandezului Bram Stocker, iar culmea celebrității a atins-o datorită Hollywoodului), dar încercăm și noi de când cu capitalismul să profităm de el. Să revenim însă la subiect. Există vreun sâmbure de adevăr în poveștile cu vampiri? De la ce-au plecat ele? Că nu ne-am trezit direct cu Dracula și frații lui? De altfel, legendele/poveștile cu vampiri există în toate culturile Pământului, de mii de ani.

Istoria începe în Sumer

Este o carte despre Sumer ca leagăn al civilizației umane, din 1962, scrisă de Samuel Kramer. Și dacă Kramer a fost contrazis totuși, se pare că afirmația este încă valabilă în ce-i privește pe… vampiri. Lilitu, divinitate sumeriană, se hrănește cu sângele celor vii de mai bine de 6.000 de ani. Lilitu aducea visele negre și omora pruncii. Cabala o pomenește încă de acum 2.700 de ani pe Lilith, același demon sumerian preluat de iudei, care se hrănea cu sângele şi măduva nou-născuţilor. Mitologia romană o are pe temuta Strix, o femeie înaripată care se hrănește cu energia pruncilor, la fel ca Lamia din mitologia greacă, demoni ce-și câștigau nemurirea bând sângele bărbaţilor şi al copiilor.

Strigoi și vârcolaci

În Balcani, mitul morților care-i bântuie pe cei vii e atât de adânc înrădăcinat, încât nici biserica n-a putut face altceva decât să-l asimileze. De aceea se povestește de spiritele morților care se preumblă încă 40 de zile după moarte printre cei vii. De aceea sunt încă zone la nordul și sudul Dunării în care credincioșii sunt convinși că, dacă nu respecți toate regulile de îngropăciune, mortul se va transforma în strigoi și te va bântui. Să nu uităm cana cu apă lăsată pentru mort la fereastră… Vârcolacii vin mai de la sud, de la greci, și sunt un fel de copii ai lamiilor, doar că ei nu beau sânge.

Sâmburele de adevăr

Sunt deja celebre poveștile sârbești cu vârcolaci. Ele datează de pe la începutul secolului al XVIII-lea. Prin 1720-1725, Peninsula Balcanică și o parte din Europa au fost cuprinse de o puternică epidemie de turbare. Boală încă necunoscută atunci, cu manifestări violente, cu oameni preschimbați parcă în animale. Simptomele turbării seamănă grozav cu cele de care „suferă“ vampirii sau vârcolacii: fotofobie, hidrofobie, alergie la mirosuri puternice (de aici, ideea că vampirilor le e frică de usturoi), impulsul de a-i mușca pe cei din jur, supraexcitarea sexuală. Strigoii ar putea fi explicați și prin bolile contagioase, de care în Evul Mediu murea aproape toată familia. De aici ideea că primul mort i-ar fi „tras“ pe ceilalți după el, precum vampirii din poveștile de mai târziu. Tuberculoza era una dintre aceste boli.

Demoni, evident nemuritori, care se hrănesc cu sânge de om apar în toate religiile lumii: În Japonia și India, în Americi și Africa, în insulele polineziene și Filipine.

Romanul lui Bram Stocker l-a transformat pe Vlad Ţepeş într-un vampir celebru: Dracula. E drept că irlandezul a cam încurcat borcanele, dar ne-a făcut cunoscuţi în toată lumea. Culmea, prima şi cea mai „gustată“ ecranizare a romanului a avut ca interpret principal un român: Bela Lugosi. Castelul din Bran este considerat, în ciuda protestelor istoricilor, leagănul celebrului Dracula. Și în toate filmele cu vampiri auzi vorbindu-se, măcar câteva cuvinte, românește.

O boală urâtă

În 1985, biochimistul David Dolphin a lansat o altă ipoteză interesantă. Faptul că poveștile cu vampiri ar fi fost inspirate de o boală rară, descrisă abia în 1874, de către medicul german Felix Hoppe-Seyler. Și anume porfiria, care se manifestă printr-o dereglare a formării globulelor roşii. Suferinzii de porfirie au o paloare aproape cadaverică şi sunt sensibili la lumină. Au dinții însângeraţi şi chiar tendinţa de a consuma sânge.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.44/9.11.2017
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns