Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > 10 lucruri pe care nu le stiai despre Jennifer Lawrence

10 lucruri pe care nu le stiai despre Jennifer Lawrence

Jennifer Lawrence este una dintre cele mai populare tinere actriţe din momentul de faţă. Jennifer Lawrence are 23 de ani si este născută în Kentucky, Statele Unite. Primul său rol relevant l-a avut în sitcomul „The Bill Engvall Show”. A jucat apoi în filmele independente „The Burning Plain” (2008) şi „Winter’s Bone” (2010), pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. La acel moment, era a doua cea mai tânără persoană care să fie nominalizată la acea categorie.

Cele mai frumoase machiaje si coafuri la Oscar

A jucat apoi în comedia romantică „Silver Linings Playbook” (2012) pentru care a câştigat premii precum Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă şi premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, devenind a doua cea mai tânără actriţă care a câştigat un premiu Oscar. De asemenea, pentru rolul din comedia-dramă „American Hustle” (2013) a câştigat un Glob de Aur, un premiu BAFTA şi a fost din nou nominalizată la Oscar.

Robert Downey Jr, cel mai bine platit actor
 
Lawrence este cunoscută şi datorită rolului lui Mystique din filmul cu supereroi „X-Men: First Class”/„X-Men: Cei dintâi” (2011) şi „X-Men: Days of Future Past”/„X-Men: Viitorul este trecut” (2014). Începând cu 2012, a devenit încă şi mai populară, odată cu rolul lui Katniss Everdeen din seria de filme „The Hunger Games”/„Jocurile Foamei”.

Lectii de stil si moda de la vedete

Afla 10 lucruri pe care nu le ştiai despre Jennifer Lawrence.
 

  1. A fost la audiţii pentru rolurile lui Kristen Stewart din „Twilight” (Bella Swan) şi cel al Emmei Stone din filmul „Superbad”/„Super-răi” (Jules), însă nu a reuşit să le ia.
  2. Acum ceva timp, un tabloid a vrut să publice un articol fals despre relaţia dintre Jennifer şi un coleg de platou al ei. Vedeta a fost informată despre acest articol şi chiar a avut voie să aleagă cu cine are această falsă relaţie. L-a ales pe Bradley Cooper.
  3. Familia sa a avut o fermă de cai pe vremea când ea creştea în Kentucky.
  4. A fost la audiţii pentru rolul lui Lisbeth Salander din „The Girl With the Dragon Tattoo”/„Fata cu un dragon tatuat”, însă acesta a mers la Rooney Mara. Chiar şi acum păstrează fotografii cu ea fardată în stil goth şi plină de pierceinguri în telefon.
  5. Pentru rolul din „The Hunger Games”/„Jocurile Foamei”, Jennifer s-a antrenat cu o arcaşă olimpică.
  6. Pe platourile de filmare de la „The Hunger Games”/„Jocurile Foamei” exista un „borcan pentru înjurături” unde actorii să pună bani de fiecare dată când înjurau. Se pare că Jennifer a contribuit la umplerea borcanului cel puţin pe jumătate pentru că înjură ca un marinar, potrivit regizorului Gary Ross.
  7. La grădiniţă Jennifer nu era lăsată să se joace cu celelalte fete pentru că era prea dură.
  8. A avut un rol în episodul pilot al serialului „Not Another High School Show” care nu a fost continuat, iar rolul său era „Fata cu sâni”.
  9. A durat 8 ore pentru ca make-up artiştii să o transforme în Mystique în 2011. Pentru sequel-ul din 2014, a purtat un costum şi a fost machiată doar de la gât în sus, aşa că a durat doar 3 ore să fie gata.
  10. Când era mică îşi dorea să devină doctor.

 
Tu ştiai aceste lucruri despre Jennifer Lawrence?


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus