Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Ada Condeescu: Lumea e frumoasă de oriunde aș privi

Ada Condeescu: Lumea e frumoasă de oriunde aș privi

„Dincolo de calea ferată“ este un film românesc care adună public în sală. Încet-încet, renaște pasiunea românilor pentru cinematografia autohtonă. Subiectul este actual: reface drama globalizării, drama celor care pleacă de acasă pentru un trai mai bun, se înstrăinează de ai lor, se înstrăinează de ei înșiși. O reușită a regizorului Cătălin Mitulescu și a echipei sale. Vorbim despre o lume care se zbate între putere și neputință, între iubire și disperare. Exodul spre Vest a cuprins lumea.

Filmul o are ca protagonistă pe Monica, interpretată de Ada Condeescu. Ada are ceva din aerul actriței Dina Cocea în tinerețe: un mod sofisticat, nuanțat de a transmite emoția, deși pare o copilă cu ochi mari și mirați. Te surprinde naturalețea ei.

Chiar dacă e foarte tânără, Ada are deja câteva filme bune, premii și, mai ales, dragostea publicului. Un actor nu trebuie înțeles, ci, dacă ne oferă o clipă de frumos, merită admirația noastră și aplauzele. Iar Ada Condeescu se află deja pe covorul roșu. Cum a ajuns acolo? 

Fiecare film al tău înseamnă o nouă dimensiune a feminității. Cum ai crescut interpretându-ți rolurile?

Deși feminitatea există în mine, în rolurile pe care le compuneam, cumva, într-un moment, trebuia să se piardă, să se diminueze considerabil ca urmare a situațiilor din scenarii. Simt că Monica din „Dincolo de calea ferată“ este cu totul o formă a feminității. Cred că abia acum, odată cu ea, a început să-mi placă mai mult ideea de femeie, de atuuri, de putere misterioasă pe care ea o deține și de care se poate folosi, abuzând chiar uneori. Monica aruncă în luptă toate forțele pe care le deține, chiar și pe cele de care nu este sigură, pentru că îi plac jocul și tensiunile pe care le creează.

Ce schimbări au adus rolurile de film în evoluția ta?

Fiecare film mi-a spus ceva și am crescut odată cu poveștile de acolo. Din „Eu când vreau să fluier, fluier“ am învățat să nu mai judec, să înțeleg mai bine oamenii și să-i tolerez indiferent de crimele (la propriu) pe care le-au comis. Apoi, cu „Loverboy“, am simțit această lume tristă și extrem de vulnerabilă a fetelor care, din cauza conjuncturilor, ajung pe drumuri din care nu văd nicio ieșire. În fiecare film am simțit că există o experiență personală pe care eu, Ada, trebuie să o descopăr și pe care mai apoi să mi-o însușesc.

Schimbarea a fost atât de profundă, încât ți-ai transformat și stilul vestimentar?

Nu, nu mi s-a întâmplat asta până acum, chiar dacă de multe ori mă las inspirată de personajele mele măcar pentru un timp. Este adevărat că, în momentul de pregătire pentru un nou rol, precum și în timpul filmărilor sau al repetițiilor, sunt concentrată doar pe cum s-ar îmbrăca personajul, de asta nici nu îmi pot cumpăra haine sau accesorii (râde). În orice vitrină privesc, mă atrag doar piesele care s-ar potrivi în povestea respectivă.

Cum de nu ți s-a stins modestia din priviri după elogii, premii și un plus de notorietate? 

Cred că asta ține de educația pe care o ai, dar și de caracter. Cred că ține și de luciditate, și de un simț bun și acut al propriilor dorințe și aspirații. Meseria de actor presupune multe nuanțe, iar modestia și umilința, în sensul lor frumos, sunt două dintre ele. Există o formă de libertate în modestie și în bun-simț. Dacă le păstrezi, poți să evoluezi frumos. Totodată, înlăuntrul tău trebuie să fii puternic și încrezător în talentul și forța pe care le ai – altfel, nu poți merge mai departe. E o legătură interesantă și un echilibru pe care trebuie să-l găsești. 

Te-ai gândit vreodată că ești ca un campion care, după ce cucerește medalia de aur, se gândește imediat la următoarea competiție în care trebuie să își apere titlul? Cum e această competiție cu tine însăți?

Mi-am dat seama de mult că actoria seamănă foarte mult cu sportul din mai multe puncte de vedere. Cu adevărat, în fiecare film și spectacol de teatru o iei de la capăt. Îți rămân trofeele, da, dar tu ești din nou în punctul zero, unde trebuie să fii din nou cel mai bun. Pentru momentul respectiv, al unui nou început, nu contează ce s-a punctat până atunci. Ești bun sau nu atunci, într-un nou context, o nouă poveste. Deși eram în facultate când am înțeles asta, consider că am pătruns cu adevărat sensul destul de târziu. Mie mi se pare corect. Un nou meci, un nou rezultat. Ai în spate însă lucrurile acumulate: experiență, încredere, care deja îți sunt la îndemână, ca să fii din ce în ce mai bun. Și asta contează, ești în avantaj.

Filmul nu te îndepărtează de realitate?

Ba da, foarte mult. Se construiește în jurul tău o pânză, un văl, trăiești doar cu oamenii care atunci sunt în acea experiență, e ca și cum ai fi dintotdeauna și pentru totdeauna în acea viață. Despărțirea e grea, revenirea în concret te întâmpină mereu cu un gol imens, în fața căruia ești singur. Cred că echilibrul pe care îl dobândești tu cu tine este vital în această meserie. Contează și relațiile cu oamenii din viața reală, ele constituie mereu un punct de sprijin. Sunt un reper.

Cum ești tu, Ada, cu prietenii? Îți faci repede prieteni noi?

Da și nu. Am prieteni de când eram foarte mică și prieteni pe care îi am de câțiva ani, dar de care sunt foarte legată. Prietenia este pentru mine o valoare importantă și, ca în toate lucrurile pe care le fac, primul instinct este cel care mă ghidează. Când întâlnesc pe cineva, simt foarte repede dacă suntem în aceeași lume sau nu. Se întâmplă uneori ca drumul până acolo să fie mai lung, să nu ne sincronizăm de la început, dar în final întâlnirea se produce. Aș numi un dar acest instinct pe care îl am vizavi de oameni, mi-l respect cumva din pricina asta și cred cu tărie că nu trebuie să mă abat de la el.

Ai încredere în oameni? Ai trăit și dezamăgiri?

Am trăit, da. Cele mai dureroase sunt cele cu prietenii. Acolo există un alt tip de legătură decât cel pe care îl ai într-o relație de iubire, unde poate interveni oricând un alt tip de nevoie.

Dar cu prietenii în care crezi și cu care mergi la drum mi se pare greu să nu reușești ca, în ciuda conflictelor sau părerilor opuse, să nu te poți repoziționa în relație. Când ai plâns ultima oară?

A fost mai degrabă, când am văzut „Cartea Junglei“ la cinema (râde). Îmi place mai mult desenul animat, recunosc, dar momentul în care Baloo îl gonește pe Mowgly este tare emoționant.

Cum e de sărbători în casa ta?

Tocmai am renovat o casă pe care am luat-o de curând și care nu este chiar gata. Nu am apucat să fac nicio sărbătoare acolo, nici măcar pe cea de casă nouă, dar îmi doresc. Deci nu știu. M-a emoționat însă prietena mea, Adela Popescu, când în iarnă, spre final de renovări, a intrat în casă și m-a întrebat: „Și brăduțul unde îl punem?“ Mie nici nu-mi trecuse prin cap… 

Câte visuri, aspirații mai stau ascunse și își așteaptă forma?

Multe, foarte multe. Și mă simt puternică, simt că se vor împlini treaptă cu treaptă, așa cum s-au împlinit și până acum.

Mai citești? Care e cartea despre care ai putea vorbi ore în șir?

Citesc, da. Prefer însă un timp static pentru asta, câteva zile fără agitație și internet, poate într-o vacanță undeva, în altă atmosferă decât cea a nebuniei bucureștene. Dar mă adaptez în orice spațiu. Sunt încă sub vraja lui Fowles, cu „Magicianul“.

De la cultură generală la cultura mallului e drum lung. Mergi și pe la mall?

Da, merg. Cel mai des prefer să merg acolo la cinema, pentru că, din păcate, sunt singurele săli care dispun cu adevărat de sunet și de imagine performante. Nu îmi place aglomerația de acolo și nici oamenii extrem de haotici, dar și atunci când am de făcut cumpărături tot acolo îmi e cel mai comod! 

Ce alegi să faci cu timpul tău? Găsești vreme de shopping, de o cafea în Centrul Vechi, de mers pe la târguri sau la piață?

Centrul Vechi nu e pe sufletul meu. Îmi plac însă cafenelele la stradă sau locurile mai retrase, intime, în care să râd și să pălăvrăgesc în voie cu prietenii sau să beau un pahar cu vin roșu. Îmi place să văd filme multe, să citesc și îmi place să gătesc atunci când știu că am lăudători, nu doar pentru mine. Îmi place să merg la piață să iau legume pentru o ciorbă gustoasă, făcută eventual la un foc afară, într-o curte.

Ai descoperit o rețetă a fericirii?

Nu caut așa ceva. Mi se pare o formulare complet neadevărată.   

Dar o rețetă a unui preparat care să te facă fericită o clipă?

Cred că o voi descoperi curând.

Ce înseamnă pentru tine parfumul unei femei? 

Să-ți rămână în cap, în piele, în așternut și în inimă.

Te plimbi mult? Pe jos sau cu mașina? Cum e lumea văzută din mașină?

Nu am permis de conducere, dar îmi plac călătoriile de orice fel, în orice tip de transport și nu am niciun fel de frică de mare sau de înălțime. Pentru mine, de cele mai multe ori, lumea e frumoasă de oriunde aș privi. 

Ce reacție ai când îți vezi numele în reviste, pe afișe?

Pe afișe și în reviste e foarte diferit (râde). Pe afiș mă simt mândră și recunosc că, înainte de lansarea unui nou film sau a unui spectacol de teatru, am mari emoții și mari curiozități în ceea ce privește afișul. În reviste, mă bucură, pentru că știu că se va răspândi vorba despre proiectele mele și că ai mei vor merge negreșit să le cumpere ca să mai vadă poze noi sau să-mi mai citească din gânduri.

Te placi atunci când te vezi în filmele de la începutul carierei?

Mă simt puțin stânjenită, îmi place, mă fâstâcesc. Mă emoționez uneori și mi se pare că eram foarte mică, mă amuză. Uneori, văd lucruri bune și-mi deslușesc mai bine lucrurile imediat următoare pe care le-am făcut.

Când ești Ada și când ești doar actrița Ada Condeescu?

Ada sunt cu mine, dar mai ales când mă simt iubită și în confort. Ada Condeescu este cu mine mereu, m-am ferit întotdeauna ca în realitate să creez altceva decât naturalul. Mă interesează cum sunt oamenii dincolo de măști, de primele impresii. Caut mereu asta și asta cer, așa că nu aș putea niciodată să fiu o imagine și atât.

Citește și:

Diana Dumitrescu: Scena este un loc unde mă simt liberă 

Adina Galupa : Visez să fac o lume mai bună

Denis Ștefan: Am o carieră plină de neprevăzut

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Ivana Iancu

Foto: arhiva personală

Machiaj: Mirela Ecobici


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus