Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Adelin Petrişor: Mi-am dorit dintotdeauna să fac ştiri

Adelin Petrişor: Mi-am dorit dintotdeauna să fac ştiri

 

În cartea ta, „Ţara cu un singur gras“, descrii călătoria în Coreea de Nord. Ce te-a impresionat cel mai tare acolo?
Da, cartea abia a apărut în librării. Este povestea vizitei mele la Phenian, în primăvara lui 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea fondatorului, Kim Ir-sen. Dictatura familiei Kim este, poate, cea mai dură din lume. Regimul îi ţine pe oameni înfometaţi şi rupţi de restul planetei. M-a speriat gândul că aşa ar fi putut arăta România fără decembrie 1989, ştiut fiind faptul că Ceauşescu era un mare fan al lui Kim Ir-sen. Sper ca tinerii să citească această carte şi să nu plece urechea la ce spun nostalgicii de pe la noi.
 
Am vorbit de situaţii-limită, dar în amor ai jucat vreodată periculos? Care e cel mai romantic şi deopotrivă nebunesc gest pe care l-ai făcut şi pentru cine?
Nu am jucat niciodată periculos în dragoste, profesia îmi oferă destulă adrenalină. Am nevoie de echilibrul dat de familie, de prieteni. Cel mai nebunesc gest pe care l-am făcut a fost prin 2002. Eram corespondent permanent al TVR în Israel. Veneam acasă cam la două luni. La un moment dat, am zburat la Bucureşti doar pentru că-mi era dor de Maria (n.r. Maria Coman, jurnalist la Antena 3,
so]ia lui). Nu i-am spus nimic, a fost o surpriză. A fost foarte impresionată. A doua zi, am plecat la Tel Aviv.
 
Soţia ta e tot jurnalist. E un avantaj sau un dezavantaj să ai aceeaşi meserie cu omul lângă care trăieşti? Ies vreodată scântei din cauza discuţiilor profesionale sau lăsaţi mereu problemele de serviciu la uşă?
E un avantaj, pentru că înţelege de ce trebuie să plec din scurt, uneori pentru câteva săptămâni. Niciodată nu mi-a zis să nu plec în vreun război, deşi ştiu că nu-i este uşor. Scântei nu ies, pentru că problemele de la serviciu rămân în redac]ie. Acasă o avem pe Smaranda, fiica noastră, avem pasiunile, prietenii.
 
Ca tată cum eşti? Cum crezi că te-ar descrie fiica ta?
Îmi spune de mai multe ori Ade decât tata. Cred că mă consideră prieten. Facem tot felul de nebunii împreună. O iau inclusiv când merg să mă dau cu placa de wake pe lacul Mogoşoaia. Stă pe ponton şi mă încurajează. Îmi spune că sunt cel mai bun wakeboarder din lume. Ce să zică şi ea… doar sunt tatăl ei!
 
 

 

Ai slăbit foarte mult, se zvonea că din cauza unor probleme de sănătate. Ne poţi spune mai multe? 
Nu am slăbit pentru că am avut probleme de sănătate. Acum 13 ani, m-am îngrăşat din cauza unui accident de circulaţie. Am fost la reanimare, am fost operat vreo opt ore şi am stat multe săptămâni în spital. Am ieşit cu vreo 18 kg în plus şi nu am făcut nimic pentru a le da jos. Prin 2006, la o bursă în Statele Unite, m-am hotărât să revin la cele 70 kg pe care le-am avut înainte de accident. Am renunţat la băuturile carbogazoase şi am alergat. Au fost perioade în care am alergat câte 10 km pe zi.
 
Cât de importantă crezi că este imaginea pentru un om de ştiri? În ce măsură te preocupă acest aspect? Îţi alegi singur hainele, mergi la shopping sau îi laşi pe alţii să se ocupe de garderoba ta?
Îmi aleg singur hainele. Maria este cea care-mi dă sfaturi. De obicei, mă îmbrac casual. Foarte rar port costum, doar la diverse evenimente care cer ţinuta. De exemplu, papion şi smoking am purtat prima dată anul trecut, în octombrie, la o gală din Los Angeles unde am fost premiat pentru fotografiile din Coreea de Nord.
 
Documentându-mă pentru acest interviu, am întrebat despre tine şi mi-ai fost descris drept un băiat de zahăr, un om bun să-l pui la rană, un coleg ireproşabil. De ce crezi că le laşi oamenilor impresia asta? E un punct vulnerabil, pentru un bărbat, să fie considerat un om bun şi corect?
Cred că ai vorbit tu cu oameni amabili. (Zâmbeşte) Nimeni nu este perfect, deci nici eu nu pot fi mereu de zahăr, cum spuneau cei pe care-i citezi. Da, în general sunt sociabil, prietenos. Unii spun că-s un coleg bun. Nu cred că buna creştere e o vulnerabilitate. Am o meserie care-mi cere să interacţionez cu oamenii. Cu cât sunt mai civilizat şi amabil, cu atât interacţiunea este mai uşoară şi eu îmi pot face treaba mai bine. Dacă sunt civilizat este, cred, meritul părinţilor mei.
 
Eşti om de televiziune, dar ţie la ce-ţi place să te uiţi la televizor? Mărturiseşte-mi o plăcere „vinovată“!
Mai uit la documentare şi, din când în când, la canalele de filme. La ştiri mă uit dimineaţa, înainte să plec la serviciu. De fapt, le aud doar, pentru că am treabă. Eu sunt cel care o duce pe Smaranda la grădiniţă. Maria o ia.
 
Ce om de televiziune te inspiră, cu cine ţi-ar plăcea să semeni?
John Simpson, corespondent de război al BBC-ului. L-am cunoscut în Belgrad, în timpul războiului din 1999. E unul dintre cei mai longevivi corespondenţi de război.
 
Când nu eşti la televizor, ce-ţi place să faci, ai vreun hobby?
Fac snowboarding iarna şi wakeboarding vara. Din cauză că nu prea am timp, destul de rar joc golf şi îmi place să merg cu motocicleta.
 
 

Test-fulger

Pentru că e obişnuit cu situaţiile care cer decizii rapide, l-am rugat pe Adelin Petrişor să completeze pe linia punctată fără să stea prea mult pe gânduri:
Cea mai frumoasă femeie din lume e… Maria. Urmată de Gwyneth Paltrow. (Zâmbeşte)
Pe o insulă pustie aş lua… familia şi placa de wake.
Aş mânca până plesnesc… marţipan.
N-aş face niciodată… haltere.
Mint atunci când… spun că, văzând ce-i în presă, aş vrea să-mi schimb meseria.
Plâng atunci când… văd copii suferind.
Aş sta ore întregi de vorbă cu… Smaranda.
Port întotdeauna cu mine… fotografiile fetelor mele, Smaranda şi Maria.
Nu uit niciodată să… îmi sun familia din deplasări.

Ieri prezenta teatre de război, azi prezintă, la pupitrul telejurnalului TVR, spectacolul pestriţ al ştirilor de la noi şi din lume. Iar dacă e nevoie de el, sare în ajutor profesional şi când vine vorba de distracţie!

Ca prezentator de ştiri şi corespondent de război, meseria i-a oferit lui Adelin Petrişor amintiri cât pentru zece vieţi şi l-a pus în faţa unor situaţii-limită despre care povesteşte, fascinant, pe blogul lui şi în cartea proaspăt lansată. Însă decorurile deseori sumbre din care a transmis, de atâtea ori, de la faţa locului nu i-au schimbat firea săritoare şi deschisă, de om care ţi-e alături şi când e de rău, dar şi când e de bine.
 
Ai participat la proiectul „Vara pe val“, un şir de emisiuni de divertisment difuzate pe TVR1 şi TVR2. Cum te-ai simţit în acea atmosferă de distracţie, cum s-a văzut ea prin ochii unui reporter de război?
A fost mai frumos decât mă aşteptam. Am mers acolo cu crisparea omului care a lucrat 18 ani la ştiri şi se trezeşte la divertisment, un lucru complet diferit. Eu nu mă joc niciodată cu camera. La ştiri, stai drept şi vorbeşti. Nu a fost însă chiar aşa de complicat, mai ales că producătorii m-au menajat şi nu m-au pus în situaţii incompatibile cu statutul de ştirist. Am adunat like-uri vânzând porumb, dar am fost şi în baza militară de la Kogălniceanu şi pe aerodromul din Tuzla, locuri în care merg şi pentru ştiri. În altă ordine de idei, mi-am făcut prieteni noi: Dan Helciug, Nuami Dinescu, Dana şi Florin de la Hi-Q, Raluca Guslicov. A fost interesant pentru că am lucrat cu regizori, cameramani, reporteri, monteuri şi producători de la divertisment, oameni pe care de obicei îi întâlnesc pe holurile TVR. A fost o reală plăcere să muncesc alături de ei.
 
Ce-ai fi vrut să faci în televiziune şi nu ai apucat până acum sau n-a fost să fie? Ce fel de emisiune sau de reportaj, care ar fi genul de proiect la care ţi-ai dori foarte mult să iei parte?
Eu mi-am dorit dintotdeauna să fac ştiri. La Realitatea TV, am moderat şi ediţii speciale, însă cred că nu e încă momentul pentru mine. Se vorbeşte oricum prea mult la TV, dar e nevoie şi de reporteri! La TVR, acum câţiva ani, mi s-a propus să prezint cea mai puternică emisiune de reportaj a postului, „Cu ochii-n patru“. Am fost măgulit, am mulţumit, însă am rămas la ştiri.
 
Ai transmis de la faţa locului în tot felul de situaţii periculoase, de la teatre de război până la scena multor calamităţi naturale ori evenimente sociale încordate. Care te-a speriat cel mai tare, care a fost cea mai primejdioasă aventură jurnalistică prin care ai trecut?
Cine spune că a fost în război şi nu i-a fost frică minte sau e nebun. Au fost multe momente grele în Irak, Afganistan sau în Liban, în 2006, în timpul războiului cu Israelul. A fost complicat în Egipt, la revoluţie, când eu şi Cătălin, colegul meu operator, am fost luaţi de nişte necunoscuţi şi ameninţaţi cu cuţitul şi pistolul. Dar, din moment ce ne-am întors de fiecare dată acasă, înseamnă că nu a fost totuşi chiar atât de greu. (Râde)
 
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus