Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Albertina Ionescu: Eram înaltă, slabă și antisocială

Albertina Ionescu: Eram înaltă, slabă și antisocială

Vedetă a postului național de televiziune, realizatoarea și prezentatoarea jurnalului de lifestyle din cadrul Știrilor TVR ne vorbește despre timiditate, pasiuni și dezamăgiri sentimentale.

Așa cum ne-a obișnuit, este o prezență discretă în showbizul autohton, însă n-a ocolit niciun subiect de discuție propus, indiferent cât de incomod i s-ar fi părut. Albertina Ionescu a rememorat, împreună cu noi, perioadele dificile din trecut, dar și momentele care i-au îmbogățit viața.   

Lucrezi de la 16 ani. Pe ce ai cheltuit primul salariu?

Lucrez de 16 ani în Televiziunea Română, iar primul salariu l-am câștigat în urmă cu 18 ani, când dorința cea mai mare a fost s-o bucur pe mama cu un dar. Așa că tot câștigul s-a dus pe o bijuterie pentru cea mai importantă persoană din viața mea.

Ai fost model. Cum ai răzbit în acest domeniu?

La 14 ani, când am intrat la liceu, la in­sistențele colegelor, am participat la concursul de Miss. Am câștigat Miss Boboc și, odată cu acest titlu, un curs la o agenție de modelling. Așa a început totul. După terminarea cursului, mi s-a propus să fiu instructoare la acea agenție, iar apoi să urc pe podium alături de manechine experimentate, însă perioada modellingului a fost scurtă, n-aș putea spune că am răzbit, ci mai degrabă am experimentat.

După majorat, ți-ai făcut debutul în televiziune. Cum a fost prima filmare sau transmisie live?

Nu am visat niciodată să fiu jurnalist, prezentator TV. Nici nu prea conștien­tizam ce se întâmplă, așa că tratam totul mai puțin personal. Mă pregăteam să fiu programator IT sau avocat, așa că la început nu am avut emoții. Abia după ce m-am îndrăgostit de această meserie au apărut emoțiile.

Ai fost o adolescentă timidă. Aveai vreun complex anume?

De timiditate nu am scăpat nici acum, însă toată adolescența am fost complexată de faptul că eram mult prea slabă, aveam impresia că toți oamenii șușoteau pe la colțuri că o să mă ia vântul, că sunt bolnavă, pentru că niciodată nu mă îngrășam. Eram înaltă, slabă și antisocială.

Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut în viața ta?

Am sărit cu parașuta de la 4.000 m înălțime! Acum, chiar nu știu ce a fost în capul meu, când mă gândesc, mi se face frică! Îmi amintesc că instructorul mi-a spus că am atins 203 km/h! N-aș mai sări o dată.

Că tot veni vorba despre sport, cum te întreții?   

Am încercat multe sporturi, nu neapărat extreme, și nu m-am îndrăgostit foarte tare de nimic. Așa că doar de nevoie merg la sală, alerg în parc sau ies cu bicicleta în weekend, în funcție de vreme. Aaaa, ador să schiez ori de câte ori am ocazia. În ceea ce privește dieta, e și mai simplu: toamna și iarna mănânc foarte mult, iar primăvara și vara mănânc mai puțin și „dorm” (a se citi mă uit pe mine) în sala de sport.

Ești pasionată de design interior. Ar putea deveni o meserie pentru tine?

Prietenele mele au avut încredere în mine și m-au lăsat să le decorez locu­ințele, iar așa am prins curaj. Chiar și în prezent fac asta, dar doar de plăcere.

Cum poți defini stilul Albertina Ionescu?

Natural, simplu, elegant. Natural – pentru că port haine din fibre naturale, un detaliu pe care fiecare femeie ar trebui să-l ia în considerare pentru a-și proteja pielea și, implicit, sănătatea. Simplu – deoarece cred în estetica simplului și acest lucru este evident în ținutele pe care le adopt. Iar elegant  pentru că mă regăsesc în rochiile din mătase, material prin definiție asociat stilului elegant.

Cum treci peste dezamăgirile amoroase?

Din păcate, am experiență în acest domeniu. Am avut dezamăgiri dintre cele mai puternice, dar am trecut cu capul sus. Mi-am spus că lucrurile se întâmplă sigur cu un scop… și așa a fost! După adânci dezamăgiri, am întâlnit liniștea și dragostea despre care nici nu știam că există.

Care consideri că sunt calitățile irezistibile la un bărbat?

Inteligența. Dar și bunul-simț, sensibilitatea, atenția la detalii, spiritul de echipă, răbdarea și sinceritatea. Pe scurt, cred că sunt doar câteva dintre calitățile absolut necesare.

Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?

„Aerul din piept!” Atât… și a fost mai mult decât suficient pentru a fi cel mai frumos compliment.

Ce apreciezi la o femeie?

Corectitudinea. Sinceritatea. Delicatețea.

Ne poți face o scurtă autocaracterizare?

Cred în bun-simț, în bunele maniere și în dreptate. Sunt un om corect, sunt acea tipologie de om pe care viața o consemnează, cu compătimire, în sintagma ,,prost de bun”.

3 activități plăcute

  • Întotdeauna merg cu drag la serviciu… știu că nu asta v-ați așteptat să răspund, dar chiar îmi fac cu mare drag munca.
  • Gătesc aproape zilnic. Pentru că îmi place foarte mult să mănânc și îmi place și mai mult să îi bucur pe cei din jurul meu.
  • Fac poșete. Cu mare-mare drag. Asta, pentru că ador să văd emo­țiile fetelor când poartă ceva ce eu am creat.

Citește și:

Aylin Cadîr: Am crescut într-un mic Istanbul

Ellie White: Împlinită și implicată

Ioana Maria Moldovan: Nu voi îmbrăca rochia de mireasă

Articol preluat din ediția de mai 2016 a revistei Femeia.

Autor: Simona Tudor

Foto: PR (Alex Gâlmeanu)


Lasă un răspuns

Sus