Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Alexandra Ușurelu: Prin muzică, eu nu caut succesul imediat

Alexandra Ușurelu: Prin muzică, eu nu caut succesul imediat

Tânăra artistă indie a readus în ultimii ani bunul-simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, lipsite de artificii sau acțiuni agresive de promovare.

A reușit ceva ce, în România acestor ani, poate părea doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige simpatia unui public cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.

-Albumul său de debut, La capătul lumii, a fost de trei ori nominalizat, la numai trei luni după lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România: la categoriile cel mai bun debut, cel mai bun duet şi cel mai bun album.

 În iarna lui 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București (și nu numai) cu spectacolul simfonic „Pur“, desfășurat cu casa închisă, în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris drept „un concert ca o îmbrăţişare, un spectacol deplin, un spectacol-concept rafinat şi rotund“. Disponibil acum în format DVD & blu-ray, concertul „Pur“ a stabilit noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor indie.

Casa Alexandrei e la teatru, iar la teatru nu se găsesc semințe. E casa celor care ascultă fără să foșnească, a celor care pot cânta în cor fără să urle. Iar acești oamenii nu sunt puțini. Ei au bunul-simț de a se face remarcați doar prin ceea ce întreprind.

În amalgamul de voci și piese actuale, cum ți-ai încadra stilul muzical?

Cred că este greu de încadrat într-un tipar muzica pe care o cânt. Cântecele au o particularitate, sunt scrise ținând cont de felul meu de a fi − așadar, sunt destul de personale. Prin muzică, eu nu caut succesul imediat, am încercat mereu să fiu aproape de oameni și de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre și sper că tot ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul.

Cariera muzicală se construiește doar având studii de specialitate?

Asta depinde foarte mult ce îți dorești de la muzică. În orice caz, nu poate fi tratată ca o joacă. Eu am studiat la liceul „Gheorghe Lazăr“ și la Academia de Studii Economice din București, am terminat științe reale. Bobby, soțul și producătorul meu, este licențiat în automatică. Cred însă că pasiunea ta se poate transforma în profesie dacă muncești foarte mult. Ca să poți crea, este nevoie de studiu, de cercetare. Bobby a fost întotdeauna autodidact și a devenit un compozitor extraordinar. Sunt norocoasă că pot asculta prima rezultatul creațiilor sale. Eu studiez chitară acum și îmi doresc să pot susține un concert întreg și la chitară. Până la urmă, muzica este emoție și emoția nu necesită o școală, este un dar neprețuit, însă un om educat știe s-o prețuiască.

De când există pasiunea pentru muzică și cum ți-ai dezvoltat-o?

În curtea copilăriei mele, era un cireș alb uriaș. Îmi plăcea să mă urc în el până sus de tot. De acolo sus, îmi plăcea să privesc Dunărea, care lega orașul meu de cel al surorii mele, de care eram despărțită prin forța împrejurărilor. Dunărea mi se părea că o aduce mai aproape de mine. Așa am început să-mi doresc să fiu ca o apă care leagă oamenii și astfel am început să cânt. În muzică am găsit cel mai frumos mod de a aduce oamenii împreună.

Ai avut mentori, modele?

Da, pe tatăl meu. Când eram mică, el era cel care oprea timpul în loc când îmi cânta la chitară. Îmi spunea că noi, cei pe care ne cheamă Ușurelu, suntem cei pe care ne va chema Greuceanu când vom ajunge mari.

Cu bun-simț și profesionalism, chiar poți reuși?

Să fii bine cu tine, să-ți găsești locul și menirea, cred că asta înseamnă succesul în orice ai face. Mulți ascultători îmi spun după concerte: „Să nu te schimbi niciodată“. Pe scenă, eu nu pot fi altfel decât sunt acasă. Să fii normal, să ai bun-simț este un „succes“, o reușită, în lumea mea și a celor care mă ascultă.

Pe 30 ianuarie 2017, am susținut două concerte simfonice în aceeași zi la Sala Mare a Teatrului Național din București. Acestea au deschis turneul „Am să fiu eu casa ta“, primul turneu împreună cu bandul meu și o orchestră de cameră, ce va avea loc în săli mari de spectacol din țară. Faptul că acest turneu a început prin două concerte sold-out la TNB este o dovadă de iubire și încredere din partea ascultătorilor mei: drumul ales de mine are o destinație și pe parcursul lui nu trebuie să mă transform în ceva ce nu sunt.

Frumusețea contează pe scenă?

Sunt atâția artiști care ne-au demonstrat că nu contează. Cred că onestitatea contează cel mai mult.

Dar stilul vestimentar?

Contează, este ceva ce poți schimba la tine și părerea mea este că ar fi bine să se potrivească cu muzica pe care o cânți.

Dezbracată sau îmbracată pe scenă? Cum e mai simplu să cucerești publicul?

Simona Semen, designerul cu care colaborez pentru vestimentația de la concerte, creează rochii atât de frumoase, încât este păcat să nu le lași să-ți acopere corpul.

Tocuri sau teniși?

Ambele.

Investești în tine, în lucruri sau în călătorii?

Călătoriile înseamnă o parte importantă din viața mea, îmi place să observ lumea, să descopăr poveștile ei. În ultimii ani, am plecat în afara țării, în locuri îndepărtate și m-am întors acasă cu videoclipuri la câteva dintre cântecele mele. Am încercat să redau în ele poveștile locurilor pe care eu le cunoșteam doar din cărți.

Valparaiso al lui Pablo Neruda a rămas capturat în videoclipul cântecului „La capătul lumii“.

În clipul „Mai bine în doi“, străbat într-o canoe o parte din Toba, cel mai mare lac vulcanic din lume. Oameni din tribul Batak, supraviețuitori ai tsunamiului din 2004, se regăsesc și în clipul cântecului „Suflet, rămâi pur“… iar în „Ceva se întâmplă cu noi“ păstrez un loc ce m-a marcat, o fermă de cacao din mijlocul junglei cu o istorie impresionantă.

Ce locuri din București îți plac?

Aș reveni în grădina Eden de pe Calea Victoriei, la Veranda Casa Frumoasă, Grădina Botanică, parcul Ioanid, Cinema Elvira Popescu. Un loc pe care îl prefer pentru muzica mea este Teatrul Național.

Planuri?

Cred că unul din cele mai frumoase cadouri pe care ți le poți face este să mergi să-ți asculți live artiștii favoriți, iar eu încerc să fac asta în fiecare an. În noiembrie, am fost în afara țării să ascult patru dintre artistele mele preferate: Norah Jones, Noa, Katie Melua și Anoushka Shankar. Sunt patru artiste diferite între ele, însă concertele lor au fost asemănătoare ca emoție. Sunt unele trăiri pe care le poți accesa numai ascultându-ți live artiștii favoriți. După ce vom încheia turneul nostru prin țară, încercăm să mergem să vedem o serie de musicaluri − și eu, și Bobby ne dorim foarte mult acest lucru.

Te consideri a fi o femeie de azi sau ți-ai fi dorit alt secol, alt timp?

Recunosc că mi-aș schimba uneori anii. Aș fi vrut uneori să sincronizez altfel ceasurile, încât să trăiesc în avans anumite experiențe. În schimb, aș alege aceeași cale, același drum. Mi-a oferit mai multe lucruri decât puteam eu cere.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr6/16.02.2017
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus