Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Alice Barb si George Ivascu: Nascuti in zodia iubirii

Alice Barb si George Ivascu: Nascuti in zodia iubirii

Ea își serbează ziua pe 14 februarie, de sfântul Valentin, iar el, la o zi după ea. Amândoi sunt actori, regizori și manageri ale unor proiecte culturale – ea este directorul Centrului Cultural Casa Artelor, el conduce Teatrul Metropolis. Împreună formează unul dintre cele mai unite cupluri din viața artistică românească.

De-abia când ai ocazia să-i privești așezați unul lângă altul îți dai seama că nu doar pasiunile le sunt comune, ci și trăsăturile fizice: minioni, cu tenul deschis la culoare și ochi de un albastru intens – până și forma degetelor este identică. Personalitățile lor luminează separat, dar împreună formează o adevărată vâlvătaie.

Formați un cuplu din 1989. V-ați cunoscut înainte sau după Revoluție?

Alice: Ne-am cunoscut în vara anului 1989. Ne-am văzut prima oară la examenul de admitere, în curte la UNATC. De fapt, eu l-am zărit prima – un băiat frumos, cu niște ochi speciali, albaștri, care mi-au atras atenția.

George: Eu nu mă uitam după fete, pentru că știam că va veni ea în viața mea. (Râde.)

Alice: Ne-am reîntâlnit la o lună sau două, într-o trupă de teatru pentru amatori. Atunci ne-am împrietenit, ne-am îndrăgostit și am rămas
împreună până astăzi.

Cum vă simțiți la 25 de ani distanță de momentul în care v-ați îndrăgostit?

George: La fel. Eu nu am sentimentul că au trecut 25 de ani. Peste alți 25, probabil vă voi răspunde tot așa. Sigur, au existat obstacole, dificultăți, întocmai ca trecerea anotimpurilor. Dar, din punct de vedere sufletesc, nu s-a schimbat nimic.

Ce v-a atras unul la celălalt?

George: Dincolo de feminitatea ei, în primul rând, m-a atras bunătatea.

Alice: La prima întâlnire, m-au atras ochii, despre care se spune că sunt oglinda sufletului. Apoi, pe parcursul relației, am descoperit, ușor-ușor, toate calitățile lui George. M-au atras foarte tare simțul umorului, faptul că mă făcea să râd, apoi talentul lui, puterea extraordinară de muncă, pasiunea pentru teatru, care se împletea perfect cu a mea. Pentru noi, teatrul este un mod de viață.

Sunteți născuți la o zi distanță unul de celălalt, pe 14 și, respectiv, 15 februarie. Aveți aceleași plusuri și minusuri? Cum se înțeleg doi Vărsători?

George: Vărsătorul e un semn de aer, visător și creativ în același timp, așa cum suntem amândoi. Despre defecte, pot să vă spun că Alice nu are niciunul. Însă pasiunea pe care o punem în tot ce facem poate fi la un moment dat mistuitoare. Dacă nu reușești să armonizezi momentele, apar mici scurtcircuite.

Alice: Faptul că suntem în aceeași zodie a constituit și binele, și greul din relația noastră. E adevărat că avem cam aceleași însușiri care, în funcție de situație, s-au dovedit a fi calități sau defecte. Încăpățânarea poate fi o calitate în meseria noastră, dar și un mare defect în viața personală. La fel, dorința de a visa sau pasiunea pentru ce facem. E ca într-un tangou – e musai să știi să faci un pas în față, dar și unul în spate, trebuie să anticipezi.

Cum ați procedat când unul dintre dumneavoastră a încurcat pașii?

Alice: Ne-am luat câte un moment de respiro. Uneori, e necesar să te distanțezi, să-ți auzi propria voce, să-ți ordonezi sentimentele, să faci curat și liniște în tine. Faptul că ne îngăduim, ne sprijinim ne ajută să continuăm relația. Avem discuții în contradictoriu, ies scântei uneori tocmai pentru că avem aceleași calități și defecte, dar e foarte bine așa, pentru că asta înseamnă că suntem vii. Ies scântei și ele luminează.

George: Cea mai importantă calitate comună este căutarea echilibrului. Atunci când există două persoane în joc, fiecare cu universul său, cred că armonia și puterea de a rezista în timp constă în faptul că acele sfere trebuie să-și găsească latura comună, nu să-și demonstreze tot timpul că universul unuia e mai mare și mai frumos decât al celuilalt și să rămână într-un permanent conflict.

Ce anume vă așază pe poziții de separare?

Alice: Cred că una din problemele cuplurilor care fac meserii artistice este concurența. Vrei, nu vrei, se ajunge la un fel de concurență chiar în cuplu, iar de cele mai multe ori, aceasta distruge relația.

George: Aici este vorba de principiul ștafetei – trebuie să simți că faci parte din aceeași echipă: chiar dacă partenerul aleargă înaintea ta, tu îți dai doar răgazul de a-ți lua avânt, de a-l ajunge și a duce ștafeta mai departe.

Alice: Suntem doi oameni împliniți în carierele noastre, astfel încât nu simțim invidie unul față de altul, ci admirație, respect și bucurie pentru reușita celuilalt.

Ce vă apropie?

George: Generozitatea și aplecarea spre comunicare. Idealul nu există decât ca aspirație. Până la urmă, a trăi viața în doi înseamnă a împărți și necazurile, și bucuriile.

Alice: Amândoi suntem neliniștiți, nu avem odihnă, dar nu simțim oboseala, este o istovire plăcută, aproape ca după îndeplinirea unei misiuni. Rezultatele se văd imediat, iar când dăruiești bucurie oamenilor și aceasta se întoarce înseamnă că efortul și întreaga ta viață ta au un rost.

George: Printre multele personaje istorice care au marcat existența omenirii, am o admirație aparte pentru Columb, pentru că a descoperit
America. Eu cred că fiecare om caută o Americă a lui, dar nu poate ajunge acolo imediat. Chiar și cu avionul, tot parcurgi niște ore. Viața este o călătorie, fie că mergi prin ea pe vreme frumoasă sau pe furtună. Important e să nu uiți ce cauți.

Alice: Mai e ceva care ne-a apropiat și ne-a ajutat să rezistăm furtunilor din viața noastră: familia. Fundația personalității tale, a omului care ești o reprezintă familia în care te-ai născut. Dacă ai o bază solidă, poți să te construiești și pe tine, și relația, ca pe o casă care să reziste foarte mulți ani. Amândoi provenim din familii în care am fost foarte iubiți. Am înțeles că, de multe ori, iubirea înseamnă să-l pui pe celălalt mai presus de tine, cea mai frumoasă expresie a iubirii este tandrețea, iar egoismul nu are ce căuta în iubire.

Ce înseamnă acasă pentru voi?

George: A face casă cu cineva nu înseamnă a ridica patru pereți în care poți să fii sau nu fericit. Sunt o grămadă de exemple de oameni nefericiți care trăiesc în castele, dar și de oameni fericiți într-o cameră de cămin. Ca o paranteză, noi am petrecut mult timp în cămin.

Alice: Acasă înseamnă mai degrabă familia, oamenii dragi. Este foarte important să ne spunem în fiecare zi lucruri frumoase, ca să nu le uităm. Aceste mici lucruri cimentează relațiile și oferă siguranță într-o lume din ce în ce mai tristă și disperată, care nu știe încotro se îndreaptă.

La un moment dat, în urmă cu mai mulți ani, ați divorțat, pentru a vă recăsători după numai șase luni. Ce s-a întâmplat atunci?

Alice: Divorțul a fost expresia unui șoc formidabil pe care l-am avut în momentul în care am înțeles că nu vom putea avea niciodată copii. A fost un moment dramatic al vieții mele, ca femeie, și a presupus niște reacții disperate. Mi-am dorit să rămân singură ca să-mi pot reveni. Dar nu ne-am despărțit, ne-am mutat fiecare în altă cameră, încercând să ne punem gândurile și viața în ordine, să dăm un țel anilor care urmau. Ne-am analizat și am decis ce să facem în anii următori. Concluzia a fost că ne vom dărui cu și mai multă bucurie celorlalți.

Ce faceți în timpul liber? Cum vi-l petreceți?

Alice: În ultimii patru ani, am avut cel mult o săptămână de concediu, cea de ziua noastră, pe care cred că o merităm cu prisosință amândoi. Primul lucru pe care-l facem când suntem liberi este să stăm, să ne odihnim, iar după ce ne revenim, să vorbim.

George: Când avem timp să mergem în weekenduri cu prietenii la munte, ador să mă uit la natură. De aici mă încarc de fiecare dată.

Ce înseamnă iubirea pentru voi?

Alice: În ultimii ani, am învățat că iubirea este concretă – dacă mă iubești și mi-e sete, dă-mi un pahar cu apă. Nu-mi spune că mă iubești și-apoi să mă lași să mor de sete! Dacă mă iubești și mi-e frig, învelește-mă. Dacă mă iubești și vezi că mi-e greu și sunt tristă, ia-mă în brațe. A-l iubi pe celălalt înseamnă a-i dărui din timpul și din sufletul tău ce şi când are nevoie.

George: Iubirea se întâmplă atunci când nu simți cum a trecut timpul când ești lângă persoana dragă.

Alice: Viața este un cadou irepetabil și trebuie să trăim și să prețuim fiecare clipă cu intensitate maximă, pentru că ar putea să fie ultima. E decizia noastră dacă alegem s-o trăim cu intensitatea unei brichete sau a unor aruncătoare de flăcări.

Articol preluat din ediția de martie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus