Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Andi Moisescu: Apropo de vacanta

Andi Moisescu: Apropo de vacanta

Este una dintre cele mai longevive și plăcute prezențe de pe micul ecran. De peste 20 de ani, Andi Moisescu se încăpățânează să ne demonstreze că formatele de televiziune pot fi în același timp și creative, și informative, și haioase, și generatoare de audiență.

L-am prins pe picior de plecare în concediu. Erau ultimele zile de serviciu, dacă putem să numim așa ceea ce face Andi. El îi zice joacă. Ne-am întâlnit la sediul firmei lui de producție, Red Spike, acolo unde se filmează emisiunea Apropo TV. Într-un colț, trona o placă de snowboarding („O folosesc, să știi, nu e de decor!“).

Am dat ochii roată prin cameră și am zărit câteva portrete. „Sunt făcute de o admiratoare de-a mea, o fată cu totul specială.“ Într-un tablou cu o viziune suprarealistă, din capul lui Andi răsărea Olivia, soția sa. „Ce drăguț! De parcă te-ai gândi numai la ea“, observ eu. „Chiar așa e!“, îmi confirmă Andi și îmi aruncă entuziast pe masă două gume de mestecat Turbo, un fel de obiecte-cult ale generației din care fac și eu parte. „Uite ce-am primit! Sunt intacte!“, se bucură realizatorul ca un copil. Mi-a fost limpede că nu are dispoziția necesară pentru o discuție serioasă. Așa că am lăsat interviul să curgă încotro a vrut soarta. Iată ce-a ieșit.

Dacă ar fi să stabilești tu subiectul de discuție, despre ce ai vrea să vorbim azi?

Despre vacanță. Fiindcă despre asta îmi propun și copiii să vorbim acasă, dar eu n-apuc, sunt tot pe fugă. Au așteptat-o și ei așa cum o aștept și eu. Iar acum nu înțeleg de ce eu nu mă potolesc și-n fiecare dimineață, în loc să mergem împreună la skatepark, le spun că trebuie s-o șterg urgent la birou. David, fiul meu cel mare, are o teorie interesantă. După părerea lui, dacă un om muncește cinci zile pe săptămână, tot cinci trebuie să se odihnească după aia.

Folosești des cuvântul apropo? De ce sau de cine-ți vine să faci apropo zilnic?

Cuvântul în sine nu-mi intră prea des în fraze. Dar conceptul da. În cele din urmă, apropoul e arma mea secretă de apărare. În loc să urlu, încerc să spun cu umor ce mă doare. Mă rog, n-aș vrea să-nțeleagă nimeni că durerile astea reprezintă un capăt de țară. Sunt mici detalii care fac ca noi, românii, să avem un farmec aparte. De care știu foarte bine să mă și bucur.

Emisiunea pe care o moderezi, Apropo TV, e despre creativitate și originalitate. Tu te străduiești să fii așa și în viața reală? Ce faci ca să nu devii repetitiv?

Mă lupt zilnic cu clișeele și cu tentația firească de a le îmbrățișa. Prefer să caut confortul oriunde în altă parte, dar nu în clișee. Am citit, acum mulți ani, o carte despre limita propriei incompetențe și de atunci mă feresc să mă apropii de ea, cum se ferește dracul să se apropie de tămâie. Cum am făcut până acum de mi-a ieșit? Mi-am montat un senzor care detectează superficialul și care-mi dă peste gură de fiecare dată când sunt tentat să apelez la el. Am ajuns pur și simplu să-mi forțez mintea să nu se lase îngrădită pentru nimic în lume.

Ce compromisuri trebuie să facă azi un om de media pentru a-și exercita meseria?

Eu fac un singur compromis: mă străduiesc să nu cedez primei tentații și să caut cea de-a doua soluție, chiar și atunci când toată lumea încearcă să mă convingă că ea nu există. Îmi reprim orice idee preconcepută și mă străduiesc să nu mă dezamăgesc singur în ce privește capacitatea de a fi creativ.

Dacă n-ai fi avut o carieră în media, ce ți-ar fi plăcut să te faci?

Cum-necum, intuiția îmi spune că nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Dacă n-aș fi avut o carieră în media, aș fi avut o carieră în media. Mai devreme sau mai târziu. În discuție poate intra doar factorul timp. Cât privește destinația finală, n-am nici o îndoială. Are sigur legătură cu înclinația mea nativă pentru comunicare.

Când într-o discuție sau un interviu interlocutorul îți oferă numai banalități crase, cum scoți de la el ce-i mai bun?

Dacă subiectul face parte din aria lui de interes, e imposibil să nu-mi ofere în cele din urmă predicate. Dacă totul se reduce la banalități, sunt mai degrabă tentat să spun că vina îmi aparține. Înseamnă că eu nu pun întrebările care trebuie.

Ce faci, mai precis, la Red Spike, firma pe care o administrezi?

Facem producție video de vreo zece ani. Numele l-am ales într-o joacă, împreună cu asociatul meu, care îmi este și frate, Tudor. Are legătură cu logoul pentru care eu am făcut pasiune înainte de a înființa compania și pe care l-am cumpărat cu gândul de a-l folosi la un moment dat. Mi s-a părut că seamănă foarte tare cu cățelul din Tom și Jerry, desenele copilăriei noastre. Când ne-am amintit că-l chema Spike, iar al nostru era roșu, numele a venit de la sine. Cum noi ne cam jucăm de fapt în meseria asta, n-am avut nici o rezervă să-i spunem companiei Red Spike.

Care este cel mai înfocat fan al tău?

Deși mă distrez teribil pe seama clasamentelor, trebuie să mărturisesc că nu mi-am așezat niciodată fanii într-unul. Pentru mine, fiecare gest al lor, mai mic sau mai mare, reprezintă un compliment minunat, pentru care mulțumesc și pe calea asta. De exemplu, o fată crescută la o casă de copii a venit la preselecții la „Românii au talent“ doar pentru a mă cunoaște pe mine. Acum, în biroul meu se regăsesc câteva tablouri de-ale ei. Fata asta e un exemplu pentru cei mai mulți dintre noi. A plecat dintr-un orfelinat și acum îngrijește copii abandonați.

Tu și Olivia aveți doi băieți minunați, David și Luca. Ce fel de părinți sunteți? Cum vă petreceți timpul liber?

Când suntem împreună, devin partenerul lor și ne punem pe treabă. Am ajuns chiar să încalec și eu o trotinetă de freestyle atunci când mergem în skatepark, deși vârsta nu mă mai recomandă pentru astfel de exerciții. O fac însă pentru distracția lor și pentru a fixa mai bine noțiunea de echipă. În rest, eu și Olivia preferăm să le dăm un exemplu bun cu ajutorul limitelor pe care ni le impunem nouă. Credem mult în puterea exemplului și aproape deloc în cea a restricțiilor. Din fericire, nu trebuie să așteptăm zile speciale pentru a ne demonstra dragostea unuia față de celălalt. Suntem o familie care își exprimă zilnic sentimentele, în mod natural. E multă relaxare în tot ce facem și asta se simte mai ales în comportamentul copiilor. Din senin, ne sar de gât și ne spun lucruri care ne fac să ne simțim în al nouălea cer.

Ești profesor de mate cu acte în regulă. Îți ajuți băieții să rezolve ecuații?

Evident. Cel mare a început să apară cu astfel de provocări, așa încât a trebuit să intervin. Dar numai pentru a demonstra că până și matematica e tot un spectacol în sine.

Dacă ai fi un personaj de desen animat dintr-unul din desenele preferate ale puștilor tăi, pe cine ai alege și de ce?

Deși habar n-am să gătesc, nefiind cazul să învăț și lucrul ăsta, având deja în casă un deținător al centurii negre în domeniu, mi-ar plăcea să fiu Remy din Ratatouille.

Ce înseamnă vacanța pentru tine? Unde mergeți vara asta?

Sunt sigur că vacanța are același înțeles pentru toată lumea. Nici nu cred că trebuie să-l mai decriptăm. Vacanța se simte, nu mai trebuie definită. În ce ne privește, vara asta o s-o simțim împreună, alături de prieteni, pe o insulă dragă nouă, în Grecia.

Ești adeptul unui stil de viață sănătos. Cum te-a schimbat această decizie?

Eu cred că se și vede. Mă uit și eu la mine din când în când și nu-mi par necăjit deloc. Aș zice c-am luat o decizie înțeleaptă, în timp util. Oricum, meritul nu-mi aparține. E al Oliviei sută la sută.

Ce proiecte pregătești pe viitor?

Toate proiectele mele prezente sunt de viitor. Nu obișnuiesc să mă ocup de lucruri care încep azi și se termină mâine. Am defectul ăsta – iubesc cursele lungi. Cum zicea tot Remy: „Viața înseamnă schimbare, tată!“ Deci, nici un motiv de îngrijorare.

Minichestionar

Pentru că e scump la vorbă și discret cu viața personală, am convenit cu Andi să ne răspundă la șapte întrebări scurt, dar cuprinzător:

Care e problema nerezolvată din viața ta?

Oricare ar fi ea, o rezolv până la urmă.

Ce-i trebuie unei relații ca să treacă testul timpului?

Iubire.

Ce te emoționează?

Oamenii care își doresc „mai bine“, nu „mai mult“.

Ce te revoltă?

Faptul că în continuare în România unii sunt „mai egali“ decât alții.

Ce te face să mergi mai departe?

Fericirea pe care-mi doresc s-o găsesc la capătul drumului.

Copiii tăi te-au anunțat ce vor să se facă atunci când vor crește?

Sunt prea mici pentru astfel de mărturisiri. Eu sper să-și dorească să fie fericiți.

Portretizează-te într-o singură frază care să înceapă cu: „Eu sunt Andi Moisescu…“

Eu sunt Andi Moisescu în limita stocului disponibil.

Articol preluat din ediția de august 2014 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto:  Vlad Stănescu


Lasă un răspuns

Sus