Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Așa părinte, așa copil: Maia Morgenstern și Tudor Istodor

Așa părinte, așa copil: Maia Morgenstern și Tudor Istodor

Sunt iubiţi de toată lumea şi celebri… de la o generaţie la alta. Părinţi talentaţi şi copii deosebiţi care vorbesc în exclusivitate despre relaţii de familie, cariere fulminante şi firi răzbătătoare. Inspiră-te din poveştile lor de viaţă!

Maia Morgenstern, actriță

Care a fost cheia dvs. către o carieră de succes?

Cred că pentru mine a avea o existenţă profesională, printr-o muncă artistică într-o evoluţie constantă (în progres), înseamnă a-ţi consacra cea mai mare parte a timpului (unde timp = energie şi energie = dragoste), într-o formulă inventată de toţi creatorii în devenirea lor artistică.

Când şi cum a fost când ați aflat vestea că fiul dvs. vă urmează în meserie?

Tudor Aaron Istodor m-a anunţat cam prin clasa a-XII-a că are de gând să urmeze o existenţă artistică și îşi va ,,încerca norocul“ la UNATC. Sigur, pentru mine a fost o surpriză, mai ales că Tudor a urmat Colegiul Naţional „Tudor Vianu”. Cred că s-a întâmplat în bucătărie. Bănuiam cumva, dar n-aveam curajul să privesc adevărul în faţă. Timpul ne-a dovedit că el avea dreptate să-şi urmeze propriul destin artistic, devenind un actor minunat, în plină dezvoltare.

V-a fost teamă pentru el?

Nu ştiu. Emoţie, grijă, cu siguranţă, aşa cum mi-a fost toată viaţa pentru copiii mei. Cum se zicea pe vremea mea: ,,Aşa cum am apucat din bătrâni”. Îi tremura sufletul mamei de grija mea. Dar am încredere.

Cum este relaţia pe care o aveţi cu Tudor?

Oare cum poate fi definită iubirea? Vorbesc de încredere. Pot vorbi de nădejde?

Ce aţi învăţat de la el?

Onestitate, simplitate, bucuria de a descoperi ceea ce demult a fost descoperit, căutarea… Sper să pot învăţa în permanenţă de la Tudor. Oare umorul se poate învăţa? La fel, generozitatea? Îmi place să cred că da.

Cum se poate descrie influența dvs. în dezvoltarea carierei lui?

La această întrebare cred că trebuie să răspundă Tudor, dar cred că a văzut la noi (la mine şi la tatăl său) dragostea şi respectul pe care le avem pentru teatru, pentru munca actorului, niciodată percepută ca o corvoadă. Dimpotrivă. 

V-aţi dorit vreodată ca fiul dvs. să urmeze o altă meserie?

Singurul lucru pe care mi-l doresc pentru toţi copiii mei este să-şi urmeze vocaţia. Să fie fericiţi, împliniţi şi motivaţi în alegerile pe care le vor face.

Cum arată momentele petrecute cu Tudor?

Sunt momente privilegiate de comunicare totală. Din păcate, sunt mai rare decât mi-aş dori. Poate şi din cauza asta le preţuim cu atât mai mult.

Până acum, care a fost momentul în care v-ați mândrit cel mai mult cu Tudor?

E un moment precis, pe care mi-l amintesc bine: atunci când a avut curajul să spună „stop”, deşi a fost o alegere ce i-a adus mult amar, multă durere. A fost un act de demnitate, de exprimare a libertăţii interioare şi a puterii de decizie.

Se întâmplă să îi cereţi vreun sfat legat de meserie?

De foarte multe ori. Asta nu înseamnă că-l urmez întotdeauna. Dar mă interesează întotdeauna părerea lui, mai ales felul în care îşi argumentează poziţia.

Aveţi temeri legate de viitor?

Bineînţeles. Multe semne de întrebare.

Ce pregătiţi din punct de vedere profesional?

Am avut bucuria de a juca în comedia „Musca spaniolă”, cea mai recentă premieră a Teatrului Evreiesc de Stat, şi de a întreprinde turneul KulturFest, la New York, cu spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat „Stele rătăcitoare” şi „Astă seară: Lola Blau”. De pe lista proiectelor în curs de desfăşurare amintesc prezentarea spectacolului „Amantul”, în cadrul stagiunii estivale a Teatrului de la Arad, premiera spectacolului „Stand Up Lehaim!” pentru Festivalul „Bucureştii lui Caragiale”, participarea la Theaterstock, la Teatrul Bacovia din Bacău, conferinţa Great Characters of Universal Theatre Reflected in Yiddish Theatre, în cadrul  Zilelor Culturii Evreieşti, la Oslo, participarea cu spectacolul „Frau Hess şi grădinile ei” la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba-Iulia.

Tudor Istodor in Carpathian Garden

Tudor Istodor, actor

Care sunt primele tale amintiri cu scena teatrului?

O plictiseală îngrozitoare. Mă târau ai mei pe la repetiţii, iar eu nu puteam să înţeleg ce era aşa de plăcut! Singura bucurie era să explorez teatrul (Naţional – n.r.). Era ca un castel:  atâta culoare, atâtea etaje, mă pierdeam, descopeream noi drumuri. Ţelul era să ajung sus, la cabina de lumini, unde era un joc pe o consolă veche care îmi plăcea la nebunie.

Cât s-a implicat familia în drumul tău de actor?

I-am surprins când le-am spus că vreau să fac actorie. Dar, de fiecare dată când îi întreb în legătură cu un rol, mă ajută cu sfaturi şi, cel mai important, îmi dau încredere în mine.

Care a fost cel mai bun sfat primit de la mama?

„Strânge diafragma!”

Ce ai învăţat de la părintele tău?

Că tot ce fac trebuie să-mi facă plăcere în primul rând mie.

Cum arată clipele petrecute împreună cu Maia?

Râdem, glumim despre noi, vorbim de tot felul. Dar, cred, cel mai mult râdem.

Ce rol al mamei tale îți place cel mai mult?

Nela din „Balanţa“, de Lucian Pintilie.

Cum te-a ajutat să te descoperi pe tine însuţi faptul că părintele tău a avut aceeaşi meserie?

Nu ştiu dacă faptul că ai mei sunt actori m-a ajutat să mă descopăr pe mine însumi. Sunt fericit că pot să vorbesc cu ei despre orice şi că mă înţeleg şi mă apreciază.

Ai avut divergenţe cu Maia legate de un rol?

Prima oară când am jucat împreună au fost clipe de acest gen. Dar, după ce ne-am calibrat, totul a devenit o bucurie.

Ce carte bună ai citit în ultima vreme?

„Idiotul”. Nu detaliez ce înseamnă „ultima vreme” (râde).

Ai temeri legate de viitor?

Am temeri mai tot timpul. Dar, decât autosuficienţă, mai bine temeri pe ici, pe colo.

Unde te putem vedea?

La Teatrul Evreiesc de Stat în „Băiatul din Brooklyn”, regia Cristi Juncu, „Happy End” la Godot Cafe-Teatru, „Paganini” la Teatrul Metropolis.

Citește și:

Așa părinte, așa copil: Mircea și Ana Baniciu

Așa părinte, așa copil: Mihaela și Ana Ularu

Articol preluat din ediția de octombrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Dana-Ruxandra Panghe

Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus