Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Beatrice Rubică: Simt că sunt încă în formare

Beatrice Rubică: Simt că sunt încă în formare

Pe Beatrice Rubică, o actriță de numai 24 de ani, am cunoscut-o la repetițiile pentru spectacolul „Înșir’te mărgărite“, în regia lui Dan Puric.

Am văzut-o cum a crescut și a reușit să ia castingul pentru personajul feminin principal, Sorina. Beatrice are o generozitate și o înțelegere a șansei care nu au făcut-o vedetă peste noapte. O văd în spoturi publicitare, jucând în spectacole și filme, făcând figurație sau roluri principale, experimentând, căutând, redescoperindu-se. Cum altfel ar trebui să fie un tânăr actor? Ca Beatrice!

Cum a început pasiunea pentru teatru și cum ți-ai dus visul până în acest punct?

Când eram mică şi ieşeam la joacă în faţa blocului cu prietenii, îmi plăcea la nebunie să reproducem secvenţe din filmele pe care le vedeam la televizor cu o zi, două înainte. După o scurtă dezbatere despre cine va fi cine, fiecare dintre noi devenea cât ai clipi personajul pe care îl voia din filmul cutare. Unde mai pui că tot cartierul era scena noastră, iar blocurile – măreţele vile în care locuiau personajele. E drept că se mai supărau uneori ceilalţi locuitori ai „vilelor“, fiindcă tulburam liniştea publică, dar le trecea repede. Eram haioşi. Mai târziu, la 11 ani, am făcut nişte cursuri de actorie pentru copii care şi-au pus ireversibila amprentă asupra mea. Atât de mult mi-au plăcut… Au urmat trupa de teatru a liceului, trupa de teatru de la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi şi apoi, imediat după liceu, facultatea de teatru la UNATC. Iar de la terminarea facultăţii până în prezent, am avut marea bucurie de a avea proiecte frumoase şi de a întâlni oameni minunaţi de la care am tot învăţat şi tot învăţ cu drag.

Teatrul nu înseamnă doar tehnică, ci mai ales cultură, suflet, emoție. Cât te-au ajutat oamenii cu care ai lucrat să îți găsești drumul?

Mult. Consider că fiecare din oamenii din acest domeniu pe care i-am întâlnit au avut o influenţă asupra mea. Fie că sunt regizori, actori, profesori, teatrologi, scenarişti. M-au inspirat. Unii dintre ei atât de mult, încât nu există cuvinte pentru a le mulţumi. Fără ajutorul lor, n-aş fi reuşit să aflu cu adevărat cine sunt, poate că n-aş fi fost acum actriţă, n-aş fi respirat teatru şi n-aş fi ştiut să transmit, să le ofer tot ce am mai bun celor din sală. Iar unul dintre aceştia este maestrul Dan Puric, care, nu ştiu cum, a reuşit să descopere în mine ceva ce nici măcar eu nu ştiam că am: o forţă lăuntrică foarte mare ce aştepta de mult acolo, gata să fie chemată. Am chemat-o, fiindcă era necesară pentru rolul Sorinei din „Înşir-te mărgărite“, în regia lui Dan Puric. Şi nu numai. M-au ajutat enorm să îmi găsesc drumul până în acest punct, m-au învăţat, m-au influenţat frumos multe nume de referință din lumea teatrului. Le sunt recunoscătoare şi le mulţumesc din suflet tuturor!

Dan Puric mi-a inspirat curaj şi încredere, a avut răbdare şi mi-a dat libertate să joc. Aşa cred că a reuşit!

Pentru o actriță atât de tânără, joci mult. Pe o piață plină de actori scoși pe bandă de o mulțime de facultăți, cum reușești?

Nu ştiu dacă există vreo reţetă pentru asta, fiindc, uneori pur şi simplu e sau nu e să fie. Eşti sau nu eşti ceea ce se caută. Poţi face doar atât: să munceşti mult, să te rogi, să crezi şi să mergi la castinguri.

Cum te-au sprijinit cei din familie în acest timp?

Cu absolut tot ce au putut! Iar atunci când nu au putut, parcă făceau un soi de magie, în spatele căreia se ascundeau de fapt eforturi imense, şi reuşeau. Fiind singură la părinţi, toată dragostea părintească şi grija au fost orientate spre mine. Aşadar, mi-au susţinut de la început visul.

Te-ai născut și ai crescut în Galați. Tradiția teatrului de calitate în provincie mai există?

Mărturisesc că, după ce m-am mutat în Bucureşti, nu am mai reuşit să văd spectacolele din Galaţi. Şi asta nu pentru că nu mi-aş fi dorit, ci doar pentru că ajung în Galaţi doar în vacanţe, iar atunci nu doar eu am vacanţă, ci și actorii de acolo.

Cum te ajută publicul?

Prin energia pe care o emană, prin atenţia pe care o acordă poveştii care se desfăşoară în timp real chiar sub ochii lor, prin tăcere şi reacţii. Poate sună paradoxal „tăcere şi reacţii“, dar de data asta nu e.

Tu ce-i dai publicului într-un spectacol?

Tot ce pot! Pun cele mai bune ingrediente pe care le am şi care corespund rolului din acea seară, le amestec bine de tot într-un (să zicem) blender şi sucul rezultat îl ofer spre degustare. Ah, era să uit… pun întotdeauna un ingredient secret.

Spoturile publicitare sunt utile, și ca experiență profesională, pentru actor?

Da. Nu la fel de utile ca filmele, bineînţeles, dar experienţa profesională a unui actor poate fi formată din destul de multe surse.

Ce presupune un antrenament înaintea unui spectacol?

O repetiţie de text şi de mişcare, o încălzire fizică, exerciţii de dicţie şi de vorbire şi câteva minute sau zeci de minute de concentrare, de eliberare a minţii, de liniştire sufletească şi adunare a gândurilor.

Care sunt calitățile care te-au făcut să urci pe scenă și să reziști în acest domeniu concurențial?

Având în vedere că este o meserie destul de subiectivă, nu ştiu dacă există o reţetă pentru a rezista în meserie. În cazul meu, cred că de-a lungul timpului au contat sensibilitatea mea, forţa, maleabilitatea, diversitatea, curajul, seriozitatea, dorinţa de a învăţa cât mai multe, capacitatea de a prelua sfaturi şi de a le aplica, puterea de a merge mai departe orice ar fi, ambiţia, credinţa şi munca.

Frumusețea contează?

minţi dacă spune că este total nesemnificativă. Dar ea poate deveni chiar un minus dacă nu este umplută de frumuseţea interioară, muncă, responsabilitate.

La 24 de ani te formezi. Cum lucrezi pentru asta?

Chiar simt că sunt încă în formare. Încerc să cunosc pe zi ce trece mai bine, să îmi consolidez punctele forte, să identific şi să îmbunătăţesc punctele slabe. Şi îmi propun să fac din fiecare zi o bucurie şi să nu uit să joc.

Dincolo de teatru, ce pasiuni mai ai?

Muzica şi dansul.

Mergi și tu cu fetele la club, la concerte?

Merg, dar nu prea des, pentru că dimineţile încep devreme de obicei.

Unde petreci vacanțele?

În locurile unde am crescut, de cele mai multe ori. E un sentiment anume, incomparabil… miroase a acasă… Îmi place să ies la plimbare pe faleză cu prietena mea cea mai bună, cum făceam mereu când eram mici. Şi mi se pare fantastic cum unele locuri sau mirosuri îmi declanşează brusc amintiri care sunt atât de vii, de cred pentru o secundă le trăiesc atunci. Dar bineînţeles că plec şi în alte locuri în vacanţă… pe litoral, prin munţi sau ţări străine. După posibilităţi şi anotimp ori timp.

Citești? Faci sport? Mai intri în câte o expoziție de pictură?

Da, da și iarăşi da! Îmi place frumosul, uneori îmi plac şi ciudăţeniile. Iubesc să citesc cărţile cu poveşti-carusel, care mă trec prin diverse stări. Iar sportul îl iubesc pentru că e un refresh fără egal.

Care sunt lucrurile esențiale care te susțin?

Iubirea.

Ce planuri și visuri ai pentru noul an?

Planuri pe termen prea lung nu obişnuiesc să fac. Prefer ca lucrurile să vină de la sine, lin, liber şi natural, aşa cum e destinat să fie. Eu rămân cu visurile! Pe care mi-e teamă vi le pot împărtăşi doar după ce se vor împlini.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr1/12.01.2017
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus
\n