Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Celebre, inteligente si cu diploma

Celebre, inteligente si cu diploma

Sharon Stone

Cine nu a auzit de coeficientul ei de inteligenta de 154, calculat pe vremea cand era foarte tanara? Este discutabil, totusi, chiar si acest coeficient daca tinem seama de preocuparile scientologice ale actritei, incepand cu anii ’90. Asta pana cand Richard Gere i l-a prezentat pe Dalai Lama si astfel a reusit sa o converteasca la budism.

Jodie Foster

Deja veterana a listei, Jodie Foster este una dintre putinele actrite care si-a croit drumul spre celebritate fara sa fie nevoie sa se dezgoleasca in pelicule. Este la randul ei licentiata in literatura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o „Magna cum laudae”.

Brooke Shields

Zana din „Laguna Albastra” a urmat prestigioasa Universitate de la Princeton si este licentiata in Literatura Franceza. Teza ei de absolvire se numeste „The Initiation: From Innocence to Experience: The Pre-Adolescent/Adolescent Journey in the Films of Louis Malle, Pretty Baby and Lacombe Lucien”.

Hedy Lamarr

E greu de inteles cum s-au amestecat in aceeasi persoana atata frumusete, talent si geniu. Senzuala diva a anilor ’30-’40 a spart toate tiparele in materie de film si a avut timp sa inventeze si un sistem de bruiaj conceput pe principiul salturilor de frecventa. Se numeste „spread spectrum” si pe el se bazeaza tehnologia wireless actuala.

Natalie Portman


Inapoi in prezent, tanara luptatoare galactica din „Razboiul Stelelor” este licentiata in psihologie a Universitatii Harvard si este si asistent universitar la aceeasi prestigioasa institutie. Fosta si, mai nou, iarasi iubita actorului Gael Garcia Bernal vorbeste nu mai putin de cinci limbi: engleza, ebraica, franceza, germana si japoneza. De curand, a inceput sa invete si araba. Si are doar 26 de ani…

Teri Hatcher

Actrita cu un trecut ceva mai zbuciumat – Lois Lane in serialul „Superman” sau Susan Mayer din „Neveste disperate” – a mostenit talentul parintilor ei (tatal fizician, mama programator) in chestiuni tehnice si s-a apucat la randu-i de inginerie, cu planuri de a absolvi Institutul Politehnic din California. Hollywood-ul a salvat-o…

Cindy Crawford

Iti vine sau nu sa crezi, mai-putin-actrita si mai-mult-top-modelul Cindy a terminat liceul prima din promotia ei si s-a apucat de inginerie chimica. S-a lasat dupa nici un semestru, cand cariera de fotomodel a devenit prioritara.

Diane Keaton

Apreciata de toata suflarea hollywoodiana, magnifica actrita-regizor-producator-fotograf nu putea fi altfel decat sclipitoare daca rafinatul regizor-intelectual Woody Allen a „croit” atatea roluri pentru ea. In acest caz, inteligenta emotionala a acestei formidabile artiste este cea care bate diplomele si onorurile academice de mai sus.


Lasă un răspuns

Sus