Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Cezar Ouatu: Muzica face parte din ADN-ul meu

Cezar Ouatu: Muzica face parte din ADN-ul meu

Contestat sau admirat după prestația de la Eurovison din 2013, Cezar Ouatu este o apariție inedită în muzica românească. Charismatic, cu o voce stranie (este contratenor), Cezar nu contenește să ne surprindă. Aparițiile sale în show-ul „Te cunosc de undeva“ de la Antena 1 ne-au dezvăluit personalitatea sa aparte – prietenos, fairplay, modest, cu un simț al umorului savuros – și, mai ales, ne-au dovedit că este un artist complet, un perfecționist care apreciază valoarea și se respectă.

Ți-e dor de ipostaza pe care ți-a adus-o Cezar The Voice?

Mi-e dor, pentru că acest nume pe care mi l-au dat fanii, atunci când am apărut pentru prima dată în fața publicului larg din România, a venit într-un moment foarte important pentru mine, când reprezentam România la Eurovision. Mi-au rămas bine întipărite în suflet acele momente când toți mă strigau Cezar The Voice.

Opera, pop opera, pianul – ce alegi și ce ți-a adus fiecare?

Le aleg pe toate pentru simplul fapt că fac parte din mine. Iar cu fiecare gen și stil pe care le-am cântat, am încercat să transmit cât mai multă emoție. Ca genuri muzicale, opera și jazzul sunt prima mea dragoste. Am crescut cu pianul, cânt la acest instrument încă de la vârsta de cinci ani. Cariera am început-o ca pianist și am studiat acest instrument 12 ani, timp în care am susținut numeroase concerte. Pentru mine, pianul este ca un frate mai mare. Faptul că am studiat acest instrument m-a ajutat enorm când a trebuit să-mi pregătesc rolurile de operă și nu doar atunci.

De asemenea, faptul că sunt pianist m-a determinat să economisesc bani. Să explic: majoritatea cântăreților de operă plătesc bani grei din onorariile lor corepetitorilor (pianiști care îi acompaniază când își studiază rolurile). Fiind pianist, eu m-am acompaniat singur la orele de studiu. Revenind la genurile pe care le aminteai, pop opera este un gen pe care l-am adus în premieră în România, drept contratenor. Acum un an, am lansat primul album pop opera din România (Cezar „The Voice of Love“), iar această fuziune între operă și inflexiunile pop oferă acces publicului larg la o muzică pe care eu o numesc terapeutică. Cum spuneam, nu pot alege între operă, pop opera și pian, pentru că toate sunt în strânsă legătură. Toate sunt viața mea, aerul meu.

E drept că show-ul „Te cunosc de undeva“ te-a arătat altfel? Nu doar un om cu o voce de excepție, ci și un showman inteligent, afabil și cu simțul umorului. Nu sunt lucruri care dăunează carierei de contratenor?

Niciodată! Familia „Te cunosc de undeva!“ este ca un fel de oglindă pentru mine. Sunt foarte bucuros că datorită acestui show lumea mă poate vedea așa cum sunt eu de fapt.

Vii dintr-o familie în care muzica e un lucru firesc. A fost important acest mediu pentru alegerea carierei?

Da, clar. În același timp, degeaba vor ai tăi să urmezi ceva ce tu nu simți că trebuie să faci. În cazul meu, a fost o coincidență fericită. Tata a fost un muzician de excepție, un flautist virtuoz și un mentor pentru mine. Este clar că moștenesc gena de la el. Paradoxal însă, nu avea o voce extraordinară. Vocea am moștenit-o de la mama care, deși nu face parte din lumea muzicală, are un glas foarte frumos. Revenind la tata, mă trezeam de mic pe notele flautului fermecat al părintelui meu și adormeam pe muzica lui Vivaldi. Așadar, muzica face parte din ADN-ul meu.

Cât timp ai petrecut la Veneția și ce a însemnat pentru tine experiența în Teatrul „La Fenice“?

Dacă la noi a rămas ideea de elitism, în Italia opera se mănâncă pe pâine, de dimineața până seara. Am studiat la un conservator de tradiție din Italia, unde am avut onoarea să studiez canto cu profesori extraordinari. Profesoara mea de canto, Margaret Hayward, a fost ca o a doua mea mamă. Însă nu intri în pâine de la bun început drept cântăreț de operă. Chiar dacă profesoara mea nu era de acord, eu fugeam de unul singur la concursurile internaționale de canto, unde câștigam premii. În urma unui astfel de concurs, mi s-a oferit primul mare rol, în opera „Il crociato in Egitto“ de Meyerbeer, la superbul Teatru „La Fenice“ din Veneția. A fost un debut fantastic, care mi-a deschis toate drumurile în operă, pentru că ulterior au urmat multe roluri complexe în toată Europa și nu numai.

Ai împrumutat câte ceva din spiritul masculinității italiene pe scenă, dar și în viață?

Ador Italia. Merg cu ochii închiși în orice magazin de modă din Italia și știu că acolo bunul-gust este la el acasă. Cum am și cetățenie italiană, sunt „cento per cento“ și italian. Dar să nu exagerăm. Sufletul meu este aici, însă este normal ca, după atâția ani petrecuți acolo, să împrumut în viața de zi cu zi atitudinea și stilul vestimentar ale italienilor.

Culisele operei sunt aproape necunoscute publicului larg. Cum obții un rol într-un spectacol de operă, cum se fac repetițiile, cum e de fapt în culise?

Este exact ca la „Te cunosc de undeva!“, emisiune la care cred că publicul larg a văzut ce se întâmplă în culise. În general, până când devii cunoscut și ești chemat special într-o operă, mergi la diferite audiții, în lume, pentru rolurile care se cer. Pe unele le obții, pentru altele poate ai noroc data viitoare. (Râde) Culisele sunt destul de complexe. În primul rând, nu e ușor să înveți pe dinafară, pentru un rol, 200-300 de pagini (arii, recitative) și să cânți fără microfon, beneficiind doar de acustica zidurilor teatrului respectiv. Consumul e mult mai mare, iar energia și forța trebuie să fie la 300%.

Care este spectacolul pentru care ai lucrat cel mai mult?

Debutul meu a fost foarte greu, cu rolul din „Il crociato in Egitto“ de Meyerbeer. Erau două distribuții. În lipsa contratenorului care trebuia să cânte în cea dea doua distribuție, a fost nevoie să lucrez și să cânt cu ambele distribuții. Dar satisfacțiile au fost pe măsură.

Pentru un artist care se respectă, scena presupune o pregătire fizică adecvată. Te antrenezi zilnic? Ce sport faci?

Nu sunt adeptul sălilor de forță, dar, ori de câte ori timpul și jobul îmi permit, înot, fac jogging și yoga, iar flotările și genuflexiunile de acasă sunt sfinte.

Acasă, te mai încurci uneori printre cratițe și tigăi? Ce știi să gătești și mai ales pentru cine?

Italia și-a pus amprenta profund și din acest punct de vedere. Îmi place să gătesc, la inspirație, propriile rețete bazate în mare parte pe paste și orez, dar sunt un bun „grătaro-man“. (Râde) Îmi place să fiu o gazdă exemplară pentru prietenii mei, să organizez mese și ori preparăm, cum zice italianul, „una bella spaghetata“ (paste cu fructe de mare sau simple, cu roșii cherry, rucola, zucchini), ori facem grătare pregătite cu ingredientele mele secrete, dar mai ales cu ingredientul principal, multă iubire.

Ai un interes aparte pentru vestimentație? Îți alegi hainele singur? Care este stilul preferat?

În general, mă îmbrac în funcție de starea de spirit. Stilul italian îmi place foarte mult, fie că e casual ori elegant. În modă, cel puțin pe partea masculină, italienii sunt numărul unu pentru mine.

Cântăreții de operă au un stil care îi diferențiază de ceilalți? Am observat că bărbații care cântă operă au o slăbiciune pentru fulare și eșarfe de tot felul.

Moda s-a schimbat foarte mult, la fel cântăreții de operă. Dacă până acum zece ani tenorii erau mai grăsuți, cu eșarfă și pălărioară, iar sopranele erau XXL, acum totul s-a schimbat. Majoritatea divelor de operă, începând cu doamna Angela Gheorghiu, sunt exact ca starurile de Hollywood. Cântăreții de operă sunt supermoderni și arată foarte bine atât din punct de vedere fizic, cât și vestimentar. Sunt și eu un mare amator de eșarfe, dar numai pentru că îmi plac, nu fiindcă ar fi considerate un accesoriu tipic cântăreților de operă.

Iubirea pasională de pe scenă are ceva în comun cu felul tău de a-ți exprima sentimentele?

Uneori, ai parte de roluri care, din punct de vedere sentimental, nu au legătură cu firea ta sau invers. Alteori, poate ai o stare de spirit contradictorie cu ce trebuie să interpretezi. Dar arta cere sacrificii  de tot felul. Dacă iubești în viața de zi cu zi și rolul pe care trebuie să-l interpretezi este cel al unui mare iubăreț, totul este perfect. Cu siguranță, fiecare rol va ieși cum trebuie dacă bucătăria tehnic-vocală este bine pusă la punct.

Îți place să faci cadouri femeilor (mamei, iubitei etc.)?

Da. îmi place să văd sclipirea aceea de bucurie din ochii lor la primirea cadourilor.

Cât de important este aspectul femeii de lângă tine? E un fel de carte de vizită pentru bărbat?

Absolut. Este important ca ea să se respecte și, implicit, să mă respecte pe mine ca bărbat. Nu sunt genul de bărbat care-și dorește o femeie „de plastic“. Îmi place ce a lăsat Dumnezeu. Iar naturalețea este o artă.

Casetă

Întrebări-fulger

Citești?

Printre picături.

Înoți? 

Înotul este sportul meu preferat.

Grădinărești?

Este visul meu, e un mod ideal de relaxare.

Te plimbi prin parc?

Uneori.

Ești matinal?

Deloc. Asta face parte din defectele mele.

Care e momentul ideal de cafea pentru Cezar?

Pentru mine, savoarea cafelei depinde de scenariu. Iar cel mai bun scenariu este în centrul orașelor italiene, într-una dintre piețele istorice.

Citește și:

Proconsul: Noi credem că există dragoste, pur și simplu

Dan Bittman: Și îngerii au demonii lor

Mihai Găinușă: Umorul este apanajul bărbaților

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.17/30.04.2015

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: arhiva personală


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus