Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Christian Sabbagh: Eu nu judec pe nimeni

Christian Sabbagh: Eu nu judec pe nimeni

Christian Sabbagh, prezentatorul știrilor Kanal D de la ora 19, este realizatorul unor reportaje cutremurătoare despre sate abandonate în oceanul de zăpadă, condiția românilor deveniți sclavi în Libia sau „războiul de gherilă“ de la granița cu Ucraina. Face anchete cu pasiune, iar spiritul său justițiar l-a impus drept un profesionist în lumea jurnalismului.

Aurmat cursurile Colegiului de Preoți din Liban, iar în 1996 a absolvit Facultatea de Filosofie și Jurnalism a Universității Spiru Haret din București.

Mărturisește că l-au inspirat eseurile și reportajele scrise de Geo Bogza și Filip Brunea-Fox. S-a făcut remarcat cu reality-show-ul „Poliția în acțiune“ de la Prima TV și a continuat să acționeze întotdeauna în sensul dezvăluirii fărădelegilor și delincvenței.

Născut într-o familie libaneză bogată, este moștenitorul unei averi considerabile, dar a rămas în România și, așa cum a fost educat, a învățat să se descurce singur.

Singur la părinți, a fost crescut cu multă dragoste și atenție. Christian este și el părinte și îi educă pe Eduard și Yasmine în același spirit, prețuind buna-creștere, dar și afecțiunea pentru cei mici.

Viaţa te-a dus mereu între două lumi: Occident şi lumea arabă. Ce le diferenţiază şi prin ce se aseamănă în mod esenţial?

Vorbim de două culturi total diferite. Islamul are propriile reguli şi principii, pe când în Occident viaţa este mai libertină. Lumea arabă este foarte complicată. Nu poţi înţelege mentalitatea unui arab tu, ca occidental, iar de aici se nasc toate aceste conflicte. Indiferent ce cultură ai avea, trebuie să fii arab, să te naşti aşa ca să poţi rezona cu firea lor. Un arab se fereşte de cultura occidentală, pentru că o vede ca pe una a desfrâului.

Asemănarea acestor două lumi, aşa cum o văd eu, apare atunci când vine vorba de familie, de iubire. Pot spune că un arab face orice ca să-şi salveze familia sau un prieten, uneori merge până la sacrificiul suprem.

Este femeia din lumea arabă chiar aşa nefericită? Vestimentaţia o împiedică, într-adevăr, să fie liberă?

Vestimentaţia ţine de cultură. Eu sunt creştin şi nu pot vorbi în numele unor musulmani, dar cât am trăit printre familii de libanezi musulmani, am văzut că femeile erau fericite, respectate. Nicidecum nefericite. Dacă nu se mai înţeleg, musulmanii divorţează.

Ultrareligioșii poartă haine din cap până-n picioare. Este o formă de respect şi ţine de cultură. Şi noi avem habotnici, ultraortodocşi, dar extremele nu duc niciodată la ceva bun, indiferent dacă vorbim de musulmani sau creştini.

Mai întâi judeci sau înţelegi oamenii?

Eu nu judec pe nimeni, pentru că nu sunt judecător. Niciodată nu am avut păreri preconcepute despre un caz sau altul. Eu sunt doar un observator, încerc să înţeleg oamenii, să le aflu motivaţiile şi ce îi determină să facă anumite gesturi. Chiar şi când făceam presă de investigaţii şi le luam interviuri suspecţilor, încercam să aflu ce i-a determinat să comită infracţiuni. Toţi aveau o poveste stranie. Mă interesa să ştiu cum ajungi infractor.

Eşti jurnalistul care, la finele Știrilor Kanal D, îşi ia rămas-bun de la noi cu sintagma „Aveţi grijă de dumneavoastră!“ Ce înseamnă oamenii pentru tine – cei din jurul tău şi cei pe care îi întâlneşti în drumurile tale?

Pentru mine, oamenii înseamnă foarte mult şi poate tocmai de aceea mi-am ales o meserie liberală, una care mă face să fiu foarte aproape de oameni, să le înţeleg necazurile, nevoile, să mă bucur de succesele lor sau să mă întristez când lor nu le este bine.

Ai avut o copilărie fericită? Libanul, locul unde ai primit cei şapte ani de acasă, loc de legendă cu o istorie şi o cultură impresionante, ţi-a dat o anumită lecţie de viaţă?

Eu pot spune că am avut o copilărie fericită, pentru că părinţii îmi ofereau tot ce-mi doream şi mă răsfăţau. Sigur, faptul că am
trăit experienţa războiului este cu totul altceva. La un moment dat, devenise o obişnuinţă tot ce se întâmpla în jurul meu.

Era ceva normal, devenise rutină să vezi că se bat unii pe stradă, să auzi tunurile trăgând salve.

Ai fost un puşti obraznic?

Nu, am primit o educaţie aleasă, religioasă. Când eram în Liban, părinţii m-au dat de mic la colegiul de preoţi, aşa că nu am avut timp de obrăznicii sau să fiu nepoliticos cu cei din jur. Pedepsele erau foarte aspre. Poate că eram puţin sclifosit la mâncare şi nu prea mâncam orice. Obraznic însă, în niciun caz.

I-ai scris vreodată lui Moş Crăciun?

O, da! De nenumărate ori! Eu i-aş scrie şi acum. Și ce listă aş avea pentru el!

Ţi-ar fi ruşine să recunoşti că plângi din când în când?

Nu! De ce să-mi fie ruşine? Sigur, este bine să-ţi stăpâneşti uneori emoţiile şi sentimentele. Poate că, de multe ori, îmi vine să plâng în timpul jurnalului, prezentând anumite cazuri ale oamenilor suferinzi, drame care te ating. Îmi e greu să-mi ascund emoţiile, dar trebuie să o fac. Poate că nimic nu este mai dureros decât atunci când vezi un copil suferind sau că nu are ce să mănânce, ce să îmbrace, nu are strictul necesar pentru a creşte normal. Atunci, reacţionează părintele din mine. Eu nu sunt un robot, nici un cititor de prompter şi mă bucur că am posibilitatea, prin intermediul profesiei, să fiu un om natural şi firesc care, poate, mai face câte o bâlbă.

Ai multe slăbiciuni? Cum le maschezi?

În general, încerc să mă controlez.

Bucătăria românească sau cea libaneză? Iar dacă tot veni vorba şi ştii să găteşti, dă-ne o reţetă de mâncare libaneză!

Ambele bucătării mi se par delicioase. Dacă vrei preparate în special de post, bucătăria libaneză are destule ingrediente în sensul asta. Mai gătesc câteodată, când sunt nervos. Pentru mine, aceasta este cea mai bună terapie. Mă relaxează foarte tare. Gătesc şi preparate româneşti, şi libaneze, dar nu fac lucruri foarte complicate.

Ești împăcat cu tine însuți?

Mă împac bine, în general. Atunci când readuc zâmbetul pe chipul unor oameni, sunt chiar satisfăcut şi consider că nu am făcut umbră degeaba pământului. Cam asta îmi propun să fac, în general.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/26.06.2014.

Autor: Ivana Iancu

Sursa foto: Kanal D


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus