Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Christina Aguilera, logodita si insarcinata

Christina Aguilera, logodita si insarcinata

Christina Aguilera şi Matt Rutler şi-au anunţat logodna pe 14 februarie anul acesta, după 3 ani de relaţie, iar viitoarea soacră a cântăreţei a confirmat pentru revista In Touch că cei doi vor avea şi un copil împreună.  Aguilera mai este mama unui băieţel în vârstă de 6 ani, Max Liron, din căsătoria Jordan Bratman.

Cântăreaţa în vârstă de 33 de ani şi-a cunoscut actualul logodnic în vârstă de 29 de ani în 2010, pe platourile filmului ”Burlesque”, unde lucrau amândoi. Tot în 2010 s-a finalizat şi divorţul de Jordan Bratman, cu care a fost căsătorită din noiembrie 2005.

După ce a îndurat cu fruntea sus numeroasele critici la adresa siluetei sale, Aguilera a reuşit să revină la formele care au consacrat-o. Deşi a declarat că era mândră de corpul ei, cântăreaţa a mărturisit cât de greu i-a fost să treacă peste toate răutăţile celor din jur. Norocul Christinei a fost că mulţi oameni frumoşi din jurul său, printre care şi Adam Levine,  au sprijinit-o în momentele cele mai grele.

Aguilera şi-a luat liber în sezonul 6 al show-ului american ”The Voice” şi i-a cedat locul de antrenor Shakirei. Cele mai sincere felicitări şi urări de bine şi din partea noastră pentru frumoasa cântăreaţa, pe care am apreciat-o şi o vom iubi la fel de tare indiferent de măsura de la haine!

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus