Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Cristina Cioran: O să plec în jurul lumii

Cristina Cioran: O să plec în jurul lumii

Cristina Cioran a crescut la Constanța și a adus cu ea la București ceva din misterul și tumultul mării.

Este absolventă a Facultății de Teatru, a jucat în filme și în telenovele, a moderat emisiuni, a concurat în reality-show-uri. Da, are o carieră pentru care a muncit, fiindcă de la film și teatru la TV drumul nu e simplu. Are Cristina o forță și o frumusețe speciale, ceea ce o face diferită. Actrița Cristina Cioran mai are însă multe de spus.

Te-ai făcut blondă de bunăvoie. Ți-a folosit ori sunt și probleme?

Culoarea naturală a părului meu este șaten-deschis. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mică, aveam părul blond și, cu cât stăteam mai mult la soare, cu atât se deschidea mai tare. Așa că am ales o nuanță de blond care îmi place și care e apropiată de natural. În facultate am fost brunetă, roșcată… Abia după facultate mi-am dorit să intru în televiziune și m-am făcut blondă, ca experiment, și a funcționat. S-ar părea că așa îmi stă cel mai bine – și mi-a folosit. Nu am avut niciodată probleme cu mitul legat de blonde, pentru că am mereu răspunsurile la mine.

Actoria nu e o profesie ușoară, mai ales cea de teatru. Cât ți-a folosit școala de teatru și ce alte lucruri a trebuit să înveți ca să faci și film, și televiziune?

Iubesc actoria, iubesc teatrul, iubesc filmul și iubesc televiziunea. Actoria mi-a folosit și îmi folosește permanent în ceea ce fac, încerc să-mi păstrez naturalețea însă, pentru că este de preț. În film și televiziune te ajută actoria să ai curaj și să dezvolți anumite momente, dar cel mai important este să joci teatru pe scenă și nu în fața camerelor. Când am intrat în televiziune, a trebuit să învăț să mă descurc cu patru sau cinci camere de filmat, să vorbesc cu oameni, deși ei nu erau acolo. E o chestiune de tehnică pe care eu o ador!

Câtă pasiune și câtă rațiune îți trebuie ca să poți lucra la un show în genul Fermei Vedetelor?

Am acceptat invitația Pro TV pentru emisiunea Ferma Vedetelor cu inima deschisă, dacă am face noi această meserie din rațiune, nu știu dacă am avea ce să punem în CV. E pasiunea pentru televiziune care nu te lasă să stai acasă.

Te simți vedetă? E o stare de bine pentru un actor?

Sunt actriță și realizator TV. Mă bucur să fiu o persoană cunoscută, mă bucur să fiu model pentru unii, mă bucur că am ceva de spus și ce am de spus contează. Asta cu vedeta… nu știu ce să zic.

Ai tăi, familia, vecinii vorbesc despre ceea ce faci? Sunt mândri de tine? E importantă susținerea celor de acasă?

Familia mea este foarte fericită și mă susține foarte tare, toți sunt foarte mândri de mine. Susținerea celor de acasă este unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine.

Uneori, pare că faci lucruri superficial. Le iei ca pe o necesitate sau te adaptezi valului de vedete TV? 

Fac lucruri superficial?

Ai aspirații hollywoodiene?

Aspirații avem cu toții, important este să mergi către aspirațiile tale și să te concentrezi pe ce ai de făcut, să încerci să-ți atingi țelurile. Dacă reușești, ești foarte tare. Dacă nu… asta e: ai încercat!

Ești veșnic prinsă în diverse proiecte. Acum ce faci? Dar mâine?

Nu îmi place să stau. Am proiecte nu doar în televiziune, nu mă limitez la un singur lucru. Acum, am în lucru două spectacole de teatru (unul este pe textul meu!) și abia aștept să iasă; am un proiect european pe care lucrez acum și mai sunt câteva proiecte pe care trebuie să le încep… nu am termen limită. Scriu foarte mult, în principal povestiri scurte și teatru.

Cum gestionezi timpul pentru sufletul tău?

Îmi las mereu timp pentru sufletul meu și îmi place foarte tare să îmi rezerv timp pentru mine.

Consideri că ai avut și un pic de noroc?

Am avut mare noroc, sunt o norocoasă de fel și mă bucur tare. În orice meserie contează norocul, conjunc­tura, prietenii.

S-a scris despre asemănarea ta cu Cameron Diaz. Îți face bine?

Mi-a făcut foarte bine și îmi face în continuare, deși nu se mai discută prea mult pe tema asta. Cred că asemănarea m-a ajutat să fac câteva proiecte în televiziune.

Frumusețea trebuie întreținută. Faci eforturi mari în acest sens?

Sunt foarte nedisciplinată din punctul ăsta de vedere. Nu fac mare lucru, cred mult în naturalețe și în ce mi-a dat Dumnezeu. Fac prea puțin pentru întreținere, în principal fac un peeling cu laser anual – este un peeling adânc, îmi regenerează celulele. Și cam atât. 

În raportul frumusețe versus inteligență, pe ce ai mizat întotdeauna?

Mizezi întotdeauna pe ceea ce ai. Eu am mizat pe amândouă pentru că m-a ajutat faptul că am avut mentori buni, că am citit etc. Sunt însă situații unde e bine să nu arăți că ești deșteaptă.

Cum ai reușit să te lași de fumat?

M-am lăsat de fumat pur și simplu, într-o zi friguroasă de iarnă am zis: „Gata, eu de azi nu mai fumez“. Am avut trei pachete de țigări în geantă nedesfăcute și după vreo două săptămâni am început să le dau.

Colecționezi haine, genți, pantofi? Dar cărți?

Nu colecționez haine, nici genți, nici pantofi. Cărți îmi cumpăr pentru că îmi place foarte mult să citesc, îmi cumpăr atât beletristică, cât și teatru, cărți de specialitate.

Cum sunt zilele tale rele?

Rele, dar, slavă Domnului, sunt puține! Evit cât pot să mă las dusă de sentimente negative. Am și zile în care sunt foarte deznădăjduită, dar le fac față.

Presa scrie despre relația ta, punându-ți tot felul de întrebări. Cum faci față? Ai învățat să îți aperi intimitatea sau chiar trebuie să mai dai din casă?

Niciodată nu mi s-a părut că presa este prea intruzivă, obligația lor e să te întrebe: dacă vrei să răspunzi, bine, dacă nu – nu.

Ai făcut cam de toate ca actriță, iar cariera ta pare că te mulțu-mește. Dar viața personală?

Nu sunt niciodată mulțumită, mereu caut să fac mai mult, îmi place să evoluez, nu să stau pe loc. Sunt foarte încântată de viața mea, știu că pot face mai mult și încerc. În plan personal, îmi doresc o fetiță.

Când te privești în oglindă dimineața, ce îți spui?

Îmi spun cât sunt de minunată și că pot face orice dacă îmi pun ambiția și mintea la contribuție.

Apropo, cum arată o dimineață de-a ta?

Cafeaua de dimineață se savurează cu laptopul în brațe și cu televizorul deschis, câinele și pisica lângă. De obicei, îmi fac de dimineață planul zilei.

Mai ai tu timp de gătit, de făcut surprize, de planificat vacanțe?

Gătesc aproape zilnic, este o pasiune de care nu mă las. Fac tot felul de invenții în bucătărie împreună cu iubitul meu. Mereu îmi planific vacanțe, expediții… pe care la un moment dat le voi face, voi pleca eu în jurul lumii până la urmă!

Citește și:

Ligia Munteanu: Frica e doar în imaginația noastră

Simona Patruleasa: Frumusetea nu inseamna fericire

Olivia Paunescu: Imi place sa fiu cucerita

Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Ivana Iancu

Foto: PR


Lasă un răspuns

Sus