Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Cristina Topescu, o rebela matura

Cristina Topescu, o rebela matura

 

I-a povestit episodul cu închisoarea şi bunului ei prieten, regizorul Nae Caranfil, interesat de un scenariu, fără însă ca proiectul să se concretizeze. „Nu am timp să adun experienţele într-o carte. Poate la pensie să mă apuc să scriu, deşi îmi place foarte mult şi o fac ori de câte ori am ocazia. Scriu nu despre viaţa mea, ci despre ce cred, despre tot felul de principii ale mele, îmi exprim poziţia în diferite probleme acolo unde simt nevoia şi unde cred că trebuie să avem toţi un cuvânt de spus.“ 

Cele cinci închisori

„Închisoarea e o experienţă care mi-a fost foarte utilă, dar poate fi utilă şi altora. Nu cred totuşi că trebuie să ne victimizăm. Până la urmă, fiecare om are şi momente dramatice, în care are senzaţia că e la pământ şi apoi se ridică. Toţi trecem prin asta.“ Au fost cinci închisori. În cea de la Oraviţa, aproape de locul în care au fost prinşi, la graniţa dintre România şi, pe-atunci, Iugoslavia, a stat patru zile, în condiţii îngrozitoare. „Nu aveam voie să stăm jos. Am dormit în picioa-re – atunci mi-am adus aminte de cai, care sunt o altă dragoste a mea. Ne-au ameninţat cu puştile şi cu câinii-lupi – pe mine nu mă îngrozeau deloc, chiar îmi venea să-i mângâi.“ A urmat arestul de la Reşiţa, unde a rămas o lună, după care a fost dusă cu căţuşe la mâini şi la picioare la un penitenciar din Timişoara. Aici a mai stat încă o lună, apoi a fost adusă la Jilava pentru câteva zile. Restul perioadei, până la 3 luni şi 5 zile, le-a pe-trecut în arestul Rahova din Bucureşti. „Arpacaşul era singurul pe care nu puteam să-l mănânc. Mâncam orice, şi zeamă de varză, iar când aveam mâncare de fasole sau mămăligă cu brânză, era deja o fericire. Dacă nu ar fi fost revoluţia, mi se pregăteau doi ani de detenţie.“ 

Închisoarea i-a schimbat destinul, prin faptul că a făcut-o mai puternică. „Dacă înainte gândeam că, dacă mi s-ar întâmpla ceva când fugeam din ţară, m-aş fi sinucis, după acest mo-ment, mi-am dat seama că sunt puter-nică, nu mi-a mai fost frică de nimic.“ Acum nu ar mai pleca, pentru că simte că are multe lucruri de făcut aici.

CV emoţional

Cristina Ţopescu vorbeşte sincer şi pătimaş despre tot ce o emoţionează. Pozitiv sau negativ. Nerăbdarea este principala trăsătură de caracter, pe care  o consideră un defect. Deviza ei este potrivită cu temperamentul: Aici şi acum! Preferă să fie sinceră cu ceilalţi, cu riscul ca atitudinea ei să supere. Fildelitatea şi sinceritatea sunt calităţile pe care le apreciază cel mai mult la prieteni. Detestă ipocrizia, dar greşelile făcute fără intenţie îi inspiră indulgenţă. Îi place verdele, îi plac vegetalele şi este o ecologistă convinsă. Toate florile îi sunt dragi, în mod special cele din natură, nu din glastră. A absolvit Filologia, iar scriitorul preferat este D. H. Lawrence. Plânge de fiecare dată când citeşte poemul lui Nicolae Labiş „Moartea căprioarei“. Starea de spirit actuală reflectă nestarea, dorinţa de a face ceva constructiv.

Pare un pas firesc – în calitate de jurnalist, Cristina s-a dedicat de-a lungul anilor multor proiecte sociale, susţinând de pe margine şi luptând cu înverşunare pentru cauzele în care credea cu tărie. În acest context, cei care o cunoşteau nu au fost surprinşi de decizia ei. Mi-a mărturisit că tatăl său, celebrul comentator sportiv Cristian Ţopescu, de mică îi spunea: „O să mori cu dreptatea în mână“, datorită simţului justiţiar cu care era înzestrată.

Principii de-o viaţă

Cristina nu poate sta locului. E pătimaşă când vorbeşte despre nedreptate şi când apără fiinţele neajutorate şi arde de nerăbdare să le sprijine. Principiile acestea, pe care le susţine de o viaţă, au trimis-o către domeniul politicii. A simţit că din interior, şi nu de pe margine, poate mişca mai eficient lucrurile, poate schimba mentalităţi şi găsi mai uşor rezolvări la problemele oamenilor. „Erau atât de multe cazuri pe care le citeam la ştiri, că uneori îmi venea să plâng în direct şi nu puteam să trec la ştirea următoare.“ Şi spiritul ecologist i-a dat elan să devină activă. Iubeşte cu sinceritate natura cu toate vietăţile create de ea, i se frânge sufletul dacă ar rupe o floare şi recunoaşte cu francheţe că, deşi se angajează să lupte pentru oameni, pe unii nu prea-i mai înţelege. „Cred că am o problemă. Şi, chiar dacă o au ei şi nu eu, ei sunt mai mulţi“, mi-a spus. 

Rutina neprielnică

Am fost însă curioasă cum s-a produs transformarea Cristinei Ţopescu de la rebela care a avut curajul unui refuz elegant de a face parte din sistem, de a intra, înainte de Revoluţie, în Partidul Comunist şi de a suporta consecinţele (imposibilitatea de a-şi vedea mama aflată în suferinţă) la cea de acum, care a decis că înscrierea „în sistem“ e cea mai bună opţiune. „Dar nu e vorba de intrarea într-un sistem. Nu mai e acelaşi lucru ca atunci,“ explică ea. „Am ales PSD-ul pentru doctrina de stânga, pentru principiile sociale. M-am simţit întotdeauna aproape de cei mai năpăstuiţi de soartă.“ S-a întâmplat acum şi nu mai devreme fiindcă a coincis cu instalarea unei rutine. O ştim mai ales ca prezentator de ştiri, însă Cristina a realizat pe parcursul carierei interviuri cu o pleiadă de personalităţi. Cea mai nouă emisiune era „Verde-n faţă“, un talk-show despre problemele societăţii. „Am vrut să fac interviuri memorabile, cu oameni care să-mi spună ceva, nu doar pentru rating. Regretul cel mai mare a fost că nu am reuşit să fac interviul cu Octavian Paler“, afirmă ea. 

Nu a ales să-şi construiască o carieră în detrimentul familiei. Ar fi preferat să le facă bine pe amândouă. În instituţia căsătoriei nu a crezut niciodată, de vină pentru această precauţie fiind multiplele divorţuri ale părinţilor. Însă copii şi-a dorit nespus. Au împiedicat-o însă cele două sarcini extrauterine. „Poate voi avea copii într-o altă viaţă“, mi-a spus cu tristeţe. 

Ca un scenariu de film

Spirit bătăios a dovedit şi înainte de 1989, când – deja mulţi cunosc povestea – a încercat să fugă din ţară, în Germania, la mama sa care, atunci, era foarte bolnavă şi n-o văzuse de cinci ani. Dar a fost prinsă şi a mers după gratii. „Viaţa mea e un mic scenariu de film“, recunoaşte Cristina. Tot timpul a glumit pe tema faptului că s-a născut pe 4 iulie (sărbătoarea naţională a SUA), dar nu în America. Gluma asta avea şi o parte serioasă înainte de 1989, când ajunsese să-i pară rău că s-a născut aici, în condiţiile în care nu i s-a mai dat voie să iasă din ţară. 

 

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus