Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Cum a fost nunta lui George Clooney si Amal Alamuddin, la Venetia

Cum a fost nunta lui George Clooney si Amal Alamuddin, la Venetia

Marele eveniment a avut loc sâmbătă, pe 27 septembrie, în cadrul hotelului Aman, a precizat agentul actorului pentru presa de peste Ocean.

Cum era de aşteptat, mirii au fost întâmpinaţi cu mult entuziasm de invitaţi de seama din lumea filmului şi nu numai, paparazzi şi de zeci de fani veniţi de pretutindeni. Agitaţia a atins cote maxime în momentul în care cuplul a traversat Marele Canal în bărci cu motor. Aceştia se îndreptau spre hotelul Aman, locul unde urma să se desfăşoare nunta celui mai râvnit burlac de la Hollywood.

Pe traseu, cuplul a întâmpinat un mic incident, care s-a dovedit, mai apoi, a fi de bun augur pentru cei prezenţi la eveniment. Fanii şi paparazzi au avut timp să-i fotografieze din plin pe Clooney şi Amal pentru că ambarcaţiunea pe care se aflau a fost blocată de trecerea pe Canal Grande a mai multor vase de dimensiuni mari. Întâmplarea nu le-a ştirbit deloc buna dispoziţie, iar mirii au continuat să zâmbească şi să-i salute cu entuziasm pe cei prezenţi pe marginea Marelui Canal.

Invitaţii au sosit în frumoasa Veneţie încă de vineri şi au fost cazaţi în mai multe hoteluri de lux. Printre vedetele prezente la nunta s-au numărat: supermodelul Cindy Crawfort alături de soţul ei, Matt Damon şi soţia lui, Luciana Barroso, cineastul Bill Murray, solistul trupei U2, Bono, actriţa americană Ellen Barkin, redactorul-şef al publicaţiei americane Vogue, Anna Wintour, Sandra Bullock, Dan Aykroyd şi mulţi, mulţi alţii. Pe lista marilor absenţi se numără cuplul Brad Pitt şi Angelina Jolie, dar şi actorul Ben Afleck, acesta fiind obligat să rămână în SUA pentru a promova filmul "Gone Girl" la Festivalul de film de la New York. Ceremonia religioasă nu a ţinut mai mult de 30 de minute şi a fost urmată de un festin inegalabil.

Cu toţii au gustat din savuroasele preparate din fructe de mare, preferatele mirilor, carne de oaie, prociutto crudo cu smochine ş.a., toate gătite cu multa atenţie şi pasiune de celebrul bucătar italian Riccardo De Pra şi echipa acestuia. Muzica a fost a fost asigurată de un trio jazz şi un pianist de senzaţie. Evident, ţinutele mirilor au fost asigurate de creatori de modă renumiţi. George Clooney a purtat un costum semnat Armani, în timp ce frumoasa Amal Alamuddin a strălucit de-a dreptul într-o creaţie Oscar de la Renta.

Petrecerea a ţinut până dimineaţa şi s-a dovedit a fi un real succes. După aceasta, cuplul proaspăt căsătorit s-a îndreptat spre extravagantul apartament de la Palazzo Papadopol, Alcova Tiepolo. Surse apropiate ale vedetelor spun cei doi îşi vor petrece luna de miere în Marrakech, o faimoasă staţiune din Maroc.
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus