Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Dan Bordeianu: Ziua ideală este cea de azi

Dan Bordeianu: Ziua ideală este cea de azi

„Numai iubirea“ are încă ecouri în mintea telespectatorilor, însă Dan Bordeianu își continuă drumul în teatru și în viață, căutând în același timp profunzimile interioare.

E greu de prins. Este într-o veșnică agitație, angrenat în tot felul de proiecte, mereu pe drumuri,  când la Cracovia, când la Chișinău sau la Paris, dar asta pare să-i fie sursă de energie. Filosofează, inspiră și transmite energie pozitivă. Anul trecut s-a căsătorit, însă noul statut pare să nu-l fi schimbat. Își continuă ascensiunea prin viață, doar că acum merge în „pas de deux“.

Care sunt rolurile din viaţa ta?

Cel mai nou este de soţ, dar cel principal este de om normal. Nu încerc să fiu altfel decât sunt. Toţi avem bune şi rele, orgolii, defecte, dar şi calităţi. Dincolo de faptul că sunt actor, sunt un om obişnuit.

Te-ai căsătorit în secret.

M-am căsătorit anul trecut în septembrie. Nu am făcut un secret din asta, dar nu am simțit nevoia să fac din viaţa mea un eveniment de PR sau marketing. Nu m-am ferit, doar că nu am anunţat. Nu e genul meu să-mi povestesc viața.

S-a schimbat ceva de când te-ai căsătorit?

E absurd ca o hârtie să te schimbe. Dacă se schimbă ceva după căsătorie, cred că nu-i în regulă. Înseamnă nu te mai raportezi la persoana din faţa ta, ci la ideea de soţie! Ea e aceeaşi persoană ca înainte și în ochii mei e aceeași de care m-am îndrăgostit. Ce e frumos este că totul între noi a venit foarte normal şi decurge firesc, nu-i nimic spectaculos, dar nici nu ne lipseşte adrenalina. La un moment dat, descoperi că spectaculosul nu e atât de profund, e ceva care se consumă foarte repede, arde ca o flacără, pe când normalul poate fi mult mai adânc şi mulţumitor, cea care te împlinește. Normalitatea a devenit nişă, iar eu fac parte din această nişă.

Actoria şi faptul că eşti persoană publică şi-au lăsat amprenta asupra comportamentului tău?

Îmi place să cred că nu m-am schimbat. Asta mi-o dovedesc şi prietenii, și ei cred la fel. Sigur, te schimbă orice experienţă, am învăţat mult de-a lungul timpului şi, din punctul acesta de vedere, sunt schimbat, dar ca răbdare; ca toleranţă, ca raport cu ceilalţi oameni, nu sunt schimbat.

Ai mașină galbenă. Îți place această culoare?

Da, e galbenă (râde). Nu îmi plăceau mașinile galbene, dar îmi doream un model anume și ultima din acel model era galbenă. Fatalitate. Totuși, este o mașină sport și culoarea se potrivește. Nu e o culoare fericită, sare în ochi şi de multe ori le-am făcut viaţa uşoară paparazzilor, dar acum s-au mai calmat și totul a revenit la normal.

De ce ai ales actoria?

N-am visat să fiu actor. Când eram mic, îmi doream să fiu electricitate. Nu făceam deosebirea dintre electrician şi electronist şi spuneam electricitate. În clasa a XII-a, trebuia să fac ceva ca să scap de armatăȘi unde să dau? A, la 11 ani făcusem un film, dar niciodată nu m-am crezut vedetă. În clasa a V-a sau a VI-a, nu mai ştiu exact, am făcut o piesă de teatru sub bagheta profesoarei de engleză: un nepoţel năzdrăvan (eu) şi o bunicuţă.

În loc să citească pentru şcoală, băiatul citea cărţi cu piraţi – şi de aici conflictul. Am ajuns cu acea piesă la faza pe ţară la „Cântarea României“. Dar de atunci n-am mai avut nicio legătură cu teatrul. Cu două săptămâni înainte de admitere, am învăţat câteva poezii, două monologuri și o povestire. De cântat, ştiam să cânt, aşa că am dat examen.

Ai intrat din prima, nu-i așa?

Da, am intrat la clasa domnului Albulescu. Când l-am văzut cu sprâncenele alea mari, am zis că e dur, m-am speriat şi chiar am vrut să mut la altă clasă. Până atunci, fusesem de vreo două ori la teatru şi nu mi-a plăcut deloc. Tot în anul întâi, Cătălin Naum, care mi-a fost şi mentor, şi prieten, asistent la clasa noastră, mă tot ruga să joc şi refuzam. La un moment dat, forţat de împrejurări, am intrat să joc într-o piesă şi aşa a început colaborarea mea cu el. Nici telenovelă n-am vrut să fac, eu voiam să fac teatru. Acum, sunt recunoscător pentru experienţa pe care am avut-o în acea perioadă, am învățat extraordinar de multe lucruri.

Dacă ar fi să o iei de la început, tot asta ai face?

Habar nu am. Dar pot să spun că eu n-am regretat niciodată trecutul. Sunt momente dificile în viaţă, dar şi ele au rolul lor. Să schimb ceva? Ei, câţi dintre noi n-ar face lucrurile din trecut cu mintea de azi?! Toate lucrurile te duc spre un anumit lucru pe care e bine să-l înveţi. Unii învaţă, alţii nu. Eu vreau să învăţ, dar rămâne să văd dacă pot.

Mai ai emoţii?

Da, am în continuare. Iar în zilele în care am emoţii mai mari, parcă sunt mai bun. Mi-e teamă nu mai am emoţii. Siguranţa e bună, dar emoţia este o stare pe care o putem folosi în ajutorul nostru – te ţine proaspăt, prezent, viu. Siguranţa de sine în artă, după părerea mea, omoară creativitatea. Sigur, noi suntem conştienţi de emoţii şi învăţăm cum să le stăpânim, poate asta este diferenţa dintre un om oarecare şi un actor.

Mai mergi cu bicicleta?

Da, pentru că stau lângă București, vin cu maşina până în oraș, o parchez şi plec mai departe cu bicicleta. Îmi place să merg cu bicicleta, cu motocicleta. E periculos să mergi cu bicicleta prin Bucureşti, dar am experienţă de şofer şi e mai uşor. Mulți dintre șoferi încă nu au conştiinţa că există și altceva pe lângă maşini. N-am o bicicletă de fiţe, sunt de părere că trebuie să aibă două roți, un ghidon și trebuie să meargă, restul sunt detalii.

Faci sport?

Da, în fiecare zi. Când ai grădină, faci sport fără vrei. Mă relaxează, dar necesită şi efort… e frumos. Învăţ foarte multe despre plante, copaci. Îmi place să grădinăresc. Am plantat în vara asta încă 27 de copaci. Mă gândesc ce frumos este pentru un copil să se caţăre în copaci și apoi să-și amintească experiența.

Cum erai tu în copilărie?

Nu făceam mari prostii. Era să dau o dată foc la casă, probabil că erau vecini care mă boscorodeau pentru pungile cu apă aruncate de la etaj… A, şi am spart un geam! În rest, n-am făcut lucruri deosebite. Copilăria mi-am petrecut-o în mare parte în Ardeal, respectiv vacanţele de vară, la bunici.

Am amintiri foarte frumoase: ne băteam cu colbul de pe drumuri şi ne înnoroiam din cap până-n picioare şi apoi ne spălam la fântână. Nu mai răcea nimeni, nu luam microbi. Ne căţăram pe căruţe în mers. Oamenii ne ştiau şi ne lăsau. Toţi copiii din sat erau convinşi că-l ştiu pe Ceauşescu dacă stau în Bucureşti. Acolo toată lumea știa pe toată lumea. Era o logică simplă, nu?

Când ai învăţat să cânţi la chitară?

Pe la 14-15 ani, dar n-am cântat mult. Acum vreo cinci ani, m-am reapucat și de atunci sunt dependent de muzică. Când am plecat în concediu, am luat ambele chitare: și pe cea clasică, și pe cea electronică. Am mai fost plecat fără chitară şi m-am dus într-un magazin de instrumente doar pentru plăcerea de a auzi sunetul corzilor.

Cine găteşte la voi în familie?

Eu, doar eu. Soţia mea nu are prea mult timp, iar mie îmi place să gătesc, aşa că mi-am asumat acest rol.

Cum arată ziua ideală?

Ziua ideală este cea de azi, pentru că e prezentul.

Care este lecţia pe care ai învăţat-o?

înveţi lecţii. Sunt greşeli pe care oricum le repeţi până ajungi să le înveţi.

Unde te vezi peste zece ani?

Scenariile, planurile nu sunt pentru mine. Să proiectez ceva în viitor e ca şi cum nu las lucrurile să se întâmple, aşa că nu mă văd nicicum. Sunt de principiu că trebuie să te bucuri de lucruri aşa cum vin, cu bune şi rele. Scenariul duce la un scop. Scopul este important sau drumul? Eu aleg să trăiesc drumul.

În ce piese mai joci acum?

Sunt angrenat în mai multe proiecte independente și piese la Nottara și Cafe Godot. Cele mai noi piese sunt „Efecte colaterale“ şi „Secretul fericirii“, de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu.

Care este locul preferat pentru vacanță?

Nu sunt genul care să caute aventura prin Indochina doar de dragul diversităţii. E drept că m-am bucurat să descopăr Columbia şi Bogota, dar nu asta caut. De zece ani merg în Corfu. Pensiuni aruncate pe o coastă de măslini care coboară lin, direct în mare. În Marea Ionică. E fascinant. M-am împrietenit cu cei de acolo, mă simt ca acasă. Acolo chiar mă relaxez. Nu sunt genul care să pună poze pe facebook şi să se dea mare pe unde a ajuns.

Ce anume nu-ţi plăcea la cei din jur?

În general, cred că nu-ţi place la ceilalţi exact defectele pe care le ai tu.

Ce nu-ţi place la o femeie?

Vulgaritatea. La florărie îţi împachetează florile în plastice, materiale, pampoane, dar floarea este frumoasă aşa cum e. Poţi so aranjezi ca prin contrast să iasă în evidenţă, nu so anihilezi prin ambalaj. La fel, o femeie nu trebuie să se împopoţoneze ca să iasă în evidenţă. Poţi vedea frumuseţea unei femei atunci când este îmbrăcată simplu. Simplitatea le pune în valoare cel mai bine.   

Citește și:

Alexandru Constantin: Curiozitatea este defectul meu profesional

George Mihai: Fericirea stă în lucruri mărunte și bune la gust

Smiley: Compun ce simt, ce trăiesc, ce îmi place

Articol preluat din ediția de octombrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Mihai Nicolae

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus