Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Dana Nălbaru vobește despre iubire

Dana Nălbaru vobește despre iubire

Celebra artistă, Dana Nălbaru, își întoarce din nou fața către publicul care o admiră și împărtășește din experiența ei de mamă, soție și femeie.

Ai renunțat la cariera muzicală și artistică pentru a te ocupa în principal de familie. Ce s-a întâmplat în viața ta în ultimii 5 ani?

Nu am renunțat niciodată la muzica, am renunțat la aparițiile televizate cu intenția de a mă retrage din atenția publicului, pentru a mă putea concentra pe educația copiilor mei. De-a lungul acestor 5 ani am făcut o grămadă de lucruri, pe care însă nu le-am comunicat prea mult. Au fost lucruri care au ținut de familie, copii, dar și câteva proiecte muzicale pentru copii sau pentru sufletul meu. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte se numește Bucurii Pentru Copii, o serie de cântece și povesti care s-au bucurat de succes în rândul celor mici. Ele ce pot fi găsite inclusiv pe App Store și Google Play.

De ce redescoperă iubirea? Cum ți-a venit ideea acestui proiect?

Constat că oamenii au început sa își reprime sentimentele, sa își inhibe emoțiile, o amorțire a relațiilor interumane și acest lucru nu mi se pare sănătos pentru societate, pentru viitorul copiilor noștri. Redescoperă Iubirea este un proiect care se va întinde și pe parcursul anului viitor și are ca scop, asa cum o spune și titlul, redescoperirea iubirii autentice, a sinelui și regăsirea echilibrului emoțional.

Ce înseamnă iubirea pentru tine?

Acea stare sufleteasca ce te face sa nu te simți singur și să fii liniștit, indiferent de provocările zilnice.

Ce ai învățat de când ești mamă și soție?

Am învățat să am mai multă răbdare și încredere în mine însămi, am învățat ce înseamnă iubirea necondiționată și farmecul pe care aceasta îl are, atunci când o oferi sau ți se oferă.

Te pasionează psihologia? Ai avut de depășit anumite probleme și acest lucru te-a apropiat de acest domeniu?

Nu psihologia ca știință mă pasionează, ci sufletul în relație cu creierul, în general. Ca orice om, am avut momente mai dificile și am făcut cât am putut sau știut sa le depășesc și sa învăț din ele.

Cum v-ați hotărât, tu și soțul tău, să adoptați un copil? Cum se înțelege Roxana cu sora și fratele ei?

Voiam să adoptam un copil de mai mulți ani și acum un an am decis să punem în fapte acest gând. Am urmat procesul de adopție conform legii și întâlnirea cu Roxana a fost o bucurie pentru toți. Din fericire, copiii noștri se înțeleg toți foarte bine.

Știu că familia este prioritatea ta numărul 1. Dar ce alte pasiuni ai?

Îmi place sa vorbesc cu oamenii, sa călătoresc și, în intimitate, să mă alint.

Proiecte de viitor?

Redescoperă Iubirea include și un proiect muzical, nu doar întâlniri cu cei care ma urmăresc. Am început o colaborare cu un producător din Londra și voi finaliza cele patru piese la sfârșitul lunii noiembrie, urmând ca la începutul anului următor sa lansez una dintre ele, într-un concept inedit pentru România.

Care este cea mai mare dezamăgire din viața ta? Cum ai depășit-o?

O relație cu o prietenă. Încă lucrez la asta.

Ce sfat ai da femeilor care citesc acest interviu?

Să se bucure de fiecare zi. Viața e plină de provocări de tot felul și doar raportându-ne corect la probleme putem să ne armonizăm.

Cum te vezi peste 10 ani?

O, e prea mult până atunci. Este un exercițiu de imaginație inutil pentru mine. 

Pe 30 octombrie, la orele 18.00, Dana Nălbaru se va întâlni cu publicul la Bistro Cava, pentru a vorbi despre ce înseamnă să redescoperi iubirea.

Text: Dana Verescu

Foto: Crtistina Nichituș Roncea

Citește și:

 

Comments

comments

Lasă un răspuns