Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Elena Lasconi: Îmi place meseria mea

Elena Lasconi: Îmi place meseria mea

Pe Elena Lasconi oștim dintotdeauna de la Pro TV și, de-a lungul timpului, nu a încetat să caute soluții pentru oameni, locuri sau situații limită. Are o frumusețe și o distincție aparte această minunată doamnă!

Ai putea face un „portret“ al femeii de azi versus femeia de ieri?

Femeia de azi este mai împovărată.  Ca să folosesc un termen de „azi“, este multitasking. Femeia de azi trebuie să fie mama perfectă, soția perfectă, iubita perfectă, angajatul model, sursa inspirațională pentru cei din jur și, dacă se poate, să fie la patru ace și pe tocuri toată ziua. 

Cum e să fii jurnalist pe bune? Să fii știrist, să faci reportaje, să treci din când în când, cu grație, și pe la divertisment?

Poți să fii jurnalist pe bune dacă ești om. Dacă îți pasă cu adevărat, dacă ești curios și dacă vrei să nu faci umbră pământului degeaba. Îmi place meseria mea. Sunt absolut sigură că aș fi putut face și altceva cu succes, însă meseria de jurnalist este pentru mine una binecuvântată. În decursul timpului, prin reportajele mele, am reușit să schimb viața unor oameni în bine. Îi mulțumesc în fiecare zi bunului Dumnezeu pentru că, în urmă cu 25 de ani, mi-a deschis calea asta. În ceea ce privește divertismentul, am participat la mai multe reality-show-uri pentru că îmi place să experimentez.  Sunt eu însămi și acolo. Nu mă ascund în spatele unei măști cu o imagine marketată. Sunt pur și simplu o femeie care își dorește să afle mai multe despre ea însăși și despre ceea ce o înconjoară. 

Cum te-ai instruit pentru jobul acesta?

Am fost autodidact. În urmă cu 25 de ani, nu aveai de la cine să înveți meserie. Pur și simplu… făcând și văzând. Cam invers. Am exercițiul zilnic.  De fapt, ăsta e secretul. Nu poți fi creativ, genial, la comandă și în permanență.  Știrea, reportajul vieții pot să apară o dată pe an fără să te anunțe. La fel de bine, poți să nu te întâlnești cu astfel de ocazii atât de repede precum ți-ai dori.  Important este să nu renunți. Să fii permanent conectat. Să-ți faci surse și să nu le dezamăgești.  E adevărat că, în urmă cu zece ani, am urmat și cursurile școlii de televiziune BBC, dar cel mai important lucru în meseria asta este perseverența.

Care dintre proiectele tale te-a solicitat cel mai mult? La ce lucrezi acum?

În decursul timpului, am filmat și am transmis dintr-o mulțime de locuri „fierbinți“ din țară și din lume. Am acoperit evenimente precum mineriada din ’99,  cutremurul din Turcia din același an, am transmis din Afganistan și multe-multe altele. Totuși, campania la care lucrez acum, „Fără părinți, Fără viitor“, m-a solicitat cel mai mult.  În primul rând, documentarea.  Am dat mii de telefoane și e-mailuri. Am vorbit cu o mulțime de copii care au eșuat din cauză că părinții au plecat la muncă în străinătate, însă foarte puțini au fost de acord să-și spună povestea în fața camerei. Am întâmpinat piedici care ar fi făcut orice jurnalist să renunțe. Autoritățile vor să ascundă aceste cazuri pentru că nimeni nu se mândrește cu ele.  A fost dificil, dar am izbutit să le aduc în fața publicului, iar satisfacția este și mai mare. Pe de altă parte, poveștile pe care le-am auzit, lacrimile unor copii goliți sufletește, emoțiile pe care mi le-au transmis mă bântuie și acum. Cred că mă afectează atât de tare și pentru că sunt mamă și mă gândesc la fata mea. E greu să te uiți în ochii înlăcrimați ai unui copil și să-ți spună că, atunci când părinții au plecat la muncă în străinătate,  a simțit că nu e bun. E dureros să stai ochi în ochi cu un băiat frumos și inteligent care, din cauza părinților plecați la muncă în Spania, a ajuns să trăiască în canale, să se drogheze, iar în prezent să fie bolnav de hepatita C și HIV. 

Ești o femeie frumoasă. Sticla este însă nemiloasă. Cam la ce trucuri apelezi pentru un chip plăcut?

Vă mulțumesc de compliment. Poate că nu mă credeți, dar chiar nu am apelat la niciun truc. Pur și simplu folosesc o cremă de față românească și, din când în când, îmi prepar o mască de față.  Nimic deosebit. Nu mă deranjează vârsta pe care o am, ridul care se adâncește. Cred că arăt așa cum arăt pentru că nu a pus stăpânire pe mine nebunia asta.  Nu există tinerețe veșnică în aparență. Există tinerețe veșnică în atitudine. Și cred că Dumnezeu mi-a dat această înțelepciune. 

Educația în materie de îngrijire și aspect vine de acasă?

În anii ’80, era pe piață un săpun de rufe, „Cheia“. Într-o zi, mergeam cu mama pe stradă și îmi spunea: „Mamă, mai bine să miroși a săpun Cheia decât a transpirație!“ Mi-a rămas în minte, deși nu aveam șapte ani.  Așa am învățat că e important să fii curat în exterior. Bunica m-a învățat însă că e o binecuvântare să fii curat la suflet. 

Cât din obișnuințele alimentare ale copilăriei mai păstrezi?

Iarna ador pâinea prăjită pe plită, cu usturoi și untură de porc. Supa de găină cu tăiței, pandișpanul pe care îl făcea bunica de sărbători, cozonacul, zacusca în ceaun la foc de lemne (pe cea de anul trecut așa am făcut-o), murăturile, tocănița de cartofi, macaroanele cu pesmet și zahăr.

Gătești? Iei masa acasă, în familie?

Sigur că da.  Îmi place să gătesc. Nu e doar un slogan. Îmi place și chiar o fac cu mare plăcere. Singurul lucru pe care nu îl fac așa cum mi-aș dori este servitul mesei. Dintotdeauna am visat să ne așezam la masa atent aranjată, să spunem o rugăciune și să ne bucurăm de bucate. Din păcate, eu și soțul mâncăm desincronizat, dar o să vină și vremea aia, sunt sigură.

Dintre lucrurile frumoase ale acestei lumi, mă refer la arte, ce alegi, cum îți cultivi gustul estetic și bucuria descoperirilor?

Îmi place frumosul și îl caut în tot ce mă înconjoară. Îmi place să ascult muzică, să văd un film bun, să admir o pictură. Cred că și grădinăritul e o artă și, ori de câte ori evadez din București, la căsuța mea din Câmpulung Muscel, asta fac, cu mare plăcere. O altă pasiune e portul popular. Tradiția.  Asta m-a inspirat când mi-am organizat nunta.

E desuet oare să mai răsfoiești un album de artă?

Nu e desuet.  De fapt, de asta am mai mult timp decât de călătorii și vizite la muzee. Am acasă câteva  zeci de albume de artă.

Pe unde îți place să hoinărești?

Deși nu am nicio rudă acolo, la Câmpulung Muscel.  Acolo mi-am cumpărat o căsuță cu livadă.  Îmi place să stau în hamac, să grădinăresc, să gătesc la foc de lemne, să joc table cu vecinii și să-i întâmpin cu bunătăți. 

Cât petreci prin malluri și ce faci pe acolo?

Nu cred că exagerez când spun că mai mult de o dată pe lună nu dau prin malluri. Uneori, aterizez acolo pentru un hipermarket sau pentru a cumpăra un cadou. Cumpărăturile le fac de cele mai multe ori online. Și nici cu asta nu mă omor. Trăiesc modest, decent. Și cred că o rochie clasică, un tricou simplu nu se demodează.

Ce muzică asculți în mașină? Mergi și la concerte?

Îmi plac mult Dire Straits, Mark Knopfler, Cesária Évora, Lhasa de Sela. Cel mai mult ascult muzică clasică. De fapt, toate reportajele pe care le-am scris în ultimii ani li se datorează și lui Bach, Mozart și Vivaldi.

Ai căței, pisici sau alte animăluțe?

Am o cățelușă maidaneză pe care o ador. O tratez ca pe copilul meu. Ne jucăm, dormim împreună, îi gătesc rețete speciale pentru căței. Și nu e ușor deloc.  M-am documentat la greu și chiar am observat că rețetele pentru animăluțe de pe site-urile românești conțin foarte multe erori, care ar putea costa sănătatea necuvântătoarelor.

Discreția nu dăunează grav notorietății?

În societatea noastră, DA. Însă și misterul atrage ca un magnet. În orice pe lumea asta, echilibrul e cel mai greu de găsit.

Care sunt lucrurile care nu îți lipsesc din geantă?

Ooo!  Oricine a pus mâna pe geanta mea s-a gândit că am bolovani, atât e de grea! Nu-mi lipsesc: portofelul, câteva pixuri, carnețel, telefon, chei, baterie externă, hard extern, șervețele umede și uscate…

Dar din bagajul de călătorie?

Îmi iau puține haine, pentru că îmi place să cumpăr câte ceva din locurile în care ajung, ca să-mi amintească de momentele plăcute de acolo. 

Ce fructe îți plac? Faci piața? Te tocmești cu precupețele?

Fac piața și ador să negociez. Cel mai mult și mai mult îmi place zmeura.  Urmează, la mică distanță, cireșele, fructul-pasiunii, pepenele verde românesc.  Sunt mare consumatoare de fructe. În fiecare zi, îmi încep ziua cu o cafea și câteva fructe. Ăsta e tabietul meu.

Ești preocupată de astrologie. Te-ai născut sub o stea norocoasă?

Îmi place. Neti mi-a deschis apetitul. Ea m-a învățat ABC-ul astrologiei. Mă pasionează, însă eu sunt mai degrabă interesată dacă „se pupă“ cu realitatea. Și am avut surpriza să văd că, de multe ori, da.  Însă nu poți să pui o etichetă oamenilor doar după zodie. E mai mult de atât. Neti mi-a făcut astrograma și am constatat că stelele s-au așezat pe cer la nașterea mea, trasându-mi soarta pe care o am deja: muuultă muncă, muuultă muncă, muuultă muncă! Asta voi face toată viața probabil.  De mică muncesc și tare sunt uimită când văd că unora le ies lucrurile fără prea multă bătaie de cap!  Uneori sunt obosită, însă am observat că, de fiecare data când încerc să-mi iau un respiro, mă apucă toate stările dacă nu mă organizez să fac ceva. V-am zis eu: exercițiul, bată-l vina!!

Între rațiune și emoție, ce alegi în situațiile limită?

Grea întrebare.  Eu sunt o femeie rațională, însă cele mai importante lucruri, care mi-au adus cele mai mari satisfacții, le-am făcut mânată de emoție. Fără emoție, nu avem nimic.

Vorbește-mi de copilăria ta, de locuri și oameni. 

O să încerc să sintetizez.  M-am născut în Hațeg, județul Hunedoara, într-o după-amiază frumoasă de aprilie. Mama spune că am fost nerăbdătoare să ajung pe lumea asta: era să nască în autobuz.  Îmi dau seamă că așa a arătat toată viața mea. O continuă călătorie, cu câteva stații în care am mai cunoscut niște oameni, am povestit, am râs și am plâns.  Mi-a plăcut să zburd cu caprele pe dealurile Hațegului, să am grijă de fratele și verișoara mea. Mi-a plăcut să dau cu sapa și să învăț. Am fost atrasă de mică de poezie și muzică. Îmi doream o familie, trei copii și mulți nepoți.  Mă vedeam o bătrână veselă, cu o casă plină de nepoți.  Simțeam mirosul de cozonac și mi-i imaginam cum se agățau de șorțul meu. Visam mereu că o să-i fac mândri pe părinții mei, însă nici în cele mai frumoase închipuiri nu mă vedeam plecată din Hațeg. Și, mai ales, lucrând în televiziune.  Când eram mică și mă uităm la TVR, nu puteam să-mi imaginez nici măcar că o să dau cu mătura într-un astfel de loc. Și, chiar dacă Soarele nu este aspectat, așa cum mi-a arătat  Neti, în astrograma mea, mă consider a naibii de norocoasă. E adevărat, am muncit și muncesc mult, dar sunt tare mândră de tot ce am realizat și privesc cu mare optimism spre viitor.

Oamenii care te-au marcat?

Mama și tata,  mama Bety – bunica din partea tatălui,  Mamisa – gazda la care am stat pe vremea când făceam liceul la Deva, bunu’ Gheorghe – bunicul din partea tatălui, Mihaela – prietena mea din copilărie, care acum trăiește în SUA.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr30/28.07.2016
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: Anghel Vlas

Comments

comments

Lasă un răspuns