Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Vedete > Feli Donose: Am renascut

Feli Donose: Am renascut

Am îndrăgit-o pe Feli Donose în sezonul doi de la „Vocea României”, când a ajuns până în semifinale. Are un zâmbet sincer, aproape irezistibil, și o voce puternică și deosebită. Și, nu în ultimul rând, este de un optimism debordant.

S-a mutat la București cu bucurie și a simțit că a ajuns în locul potrivit și, mai ales, în momentul potrivit. Dar spune despre acasă că este locul magic pentru orice copil, indiferent de vârsta lui. Are un program încărcat, iar stilul de viață dezechilibrat din ultimii ani și-au pus amprenta asupra solistei. Anul acesta, Feli și-a propus să facă o schimbare, care înseamnă în primul rând disciplină și organizare. Iar când începi să fii mulțumit de tine, să simți că poți muta și munții din loc, că ai energie și inspirație pentru o nouă melodie, starea de bine și de mulțumire vine de la sine.

Cine este Feli?

M-am născut la Sebeș, un oraș mic din Alba. Sunt cea mai mică dintre frați. Mi-am trăit copilăria în anii ’90 și fac parte din generația cu cheia la gât. Mă bucur că am copilărit în anii aceia, întrucât au fost foarte frumoși. Muzica făcea parte din mine încă de pe atunci. Îmi aduc aminte de perioada în care formam, împreună cu prietenele mele, trupa Spice Girls și concertam în spatele blocului în fața celorlalți copii. Uneori, când ploua, făceam concerte și în scara blocului, cerând înainte acordul vecinilor pentru a nu-i surprinde zgomotul! Am fost un copil simplu, așa cum azi sunt un adult simplu, înconjurat de muzică și prieteni. Sunt genul de om care își face prieteni repede, întrucât de mică am fost sociabilă și mi-au plăcut oamenii. Peste tot unde am mers în drumul meu spre muzică, mi-am făcut foarte mulți prieteni. Singurul meu regret este că nu reușesc să mă văd decât foarte rar cu unii dintre ei, întrucât sunt destul de departe de mine.

Când ai început să cânți și ai înțeles că asta este ceea ce îți dorești să faci în viață?

Cântam de mică, odată cu radioul. Pe la zece ani, am înțeles că îmi place foarte mult să cânt și m-am înscris în corul bisericii de la noi. A fost o perioadă frumoasă, care mi-a dat și mai mare avânt, întrucât am descoperit multe lucruri. Nu știam eu de terțe și octave, dar îmi plăcea cum sună cântatul pe voci. Apoi, prin clasa a VIII-a, mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac în viață. Îmi place să cred despre mine că mă pricep să fac multe lucruri, dar cel mai bine mă pricep la muzică, probabil pentru că face parte din mine dintotdeauna. Acum știu că Feli cea mare nu se vede făcând altceva.

Cum ți-a schimbat viața concursul Vocea României?

Am învățat multe pe parcursul concursului. Am trecut peste frica de „Acum ești ÎN DIRECT și toată lumea te privește! Ce faci?”, dar cele mai importante pentru mine au fost lecțiile primite de la oameni. Datorită poveștilor lor de viață, felului lor de a fi, am descoperit multe lucruri despre mine pe care nu le știam. Am legat prietenii puternice. Sunt o mână de oameni cărora le duc dorul, pe care îi iubesc și la care ma gândesc des, chiar dacă nu apucăm să vorbim nici măcar la telefon suficient de mult. Oricum, sunt extrem de recunoscătoare pentru acea perioadă.

Ce te-a determinat să faci această schimbare?

Eu o numesc Trezire. Cred că acum a fost momentul să mă trezesc.

De ce ai ales Limitless, un program care înseamnă un stil de viaţă sănătos şi, mai ales, sportiv? Nu ar fi fost mai uşor, mai simplu să urmezi o dietă sub supravegherea unui medic nutriţionist?

Eu l-am „întâlnit“ pe Valentin prima dată pe un site de socializare. Am răsfoit articolele postate de el şi am văzut că are şi o carte numită „Stil de viaţă, nu dietă“, pe care am comandat-o instant. Valentin are un mod de exprimare, atât verbal, cât şi în scris, care pur şi simplu te face să simţi că vorbeşti cu un prieten pe limba ta. Am încercat tot felul de diete, am fost la nutriţionişti (care m-au învăţat şi ei foarte multe şi le mulţumesc), dar cred că Valentin a venit când aveam mai multă nevoie şi mi-a dat o încredere de nedescris. Am văzut rezultate minunate, atât la femei, cât şi bărbaţi. Limitless înseamnă baby steps spre SĂNĂTATE! Asta m-a determinat să lucrez cu Valentin. Deocamdată, eu sunt în prima fază LIMITLESS – LIMITLESS GO! Pe lângă alimentaţie, fac exerciţii cardio, merg pe bandă acasă sau într-un ritm mai alert pe jos până la studio (30-35 minute).

Cum arată planul de dietă pentru o zi? Ai început să găteşti, îţi place?

Dacă ai şti cum arată frigiderul meu, farfuriile mele când mă aşez să mănânc, ai zice că sunt un mic masterchef! De fapt, planul alimentar zilnic (că nu ţin o dietă) este plin de culoare! Farfuriile mele sunt viu colorate şi cele gătite arată şi sunt delicioase! Rar se întâmplă să îmi comand mâncare, doar în cazul în care stau până târziu la studio. În restul timpului, gătesc acasă. Într-o oră maximum, îmi prepar cele trei mese ale zilei!

Există alimente pe care înainte nici nu le gustai, iar acum ţi se par delicioase?

Da! Nu puteam să suport deloc, dar deloc, avocado! Acum, abia aştept ziua cu micul dejun în care îmi fac guacamole!

Cât ai slăbit până acum?

Suficient cât să fiu mulțumită și motivată să continui acest stil de viață.

Cât de mult ţi-a influenţat starea psihică şi fizică acest nou stil de viaţă? Eşti mai tonică, ai mai multă energie?

După doar două luni, transformarea interioară mi se pare uriaşă! Tuturor le spun că mă simt ca şi cum aş fi renăscut. Sunt fericită. Sunt energică.

Se spune că lucrurile îţi reuşesc pe deplin atunci când e vremea lor cu adevărat. Crezi că acesta este momentul tău?

Categoric! În viaţă nu primim tot ceea ce vrem când vrem. Primim ce trebuie când e momentul. Simt că acesta este momentul meu. Mă bucur de fiecare pas pe care îl parcurg, atât cu Limitless şi Valentin Vasile, cât şi legat de muzică. Spre exemplu, „vremea mea” din punct de vedere profesional a început acum un an. Luna asta, împlinesc un an de HaHaHa Production. Deci categoric „The time is now”!

Colegii de la HaHaHa Production te susţin, te încurajează?

Da. Nu am cuvinte să spun ce faini sunt oamenii de la noi de la studio! Deşi sunt la început de drum cu Limitless, după ani buni de sedentarism, am reuşit să dau jos câteva kilograme. E destul de bine pentru început. Colegii şi prietenii mei de la HaHaHa mă susţin şi se bucură de progresele mele. Le mulţumesc că sunt alături de mine!

Cât de important este să fii bine cu tine? Ce mesaj ai pentru doamnele şi domnişoarele care încă nu găsesc puterea de a face o schimbare în viaţa lor?

Este foarte important să te iubeşti! Nu într-un mod egoist, ci să ai grijă de tine din toate punctele de vedere: corp, minte şi suflet! Mesajul meu pentru voi, dragelor, este să aveţi încredere în propriile forţe şi să ştiţi că nimic nu este imposibil atunci când îţi doreşti cu adevărat. Aveţi grijă de sănătatea şi de inima voastră şi toate lucrurile se vor aşeza cum şi când vă aşteptaţi mai puţin! Ambiţie, răbdare şi înţelepciune. Eu cred că asta e cheia.

Îţi este teamă că pierderea kilogramelor ţi-ar putea afecta vocea?

Nu. Dimpotrivă. Eu îmi imaginez kilogramele în plus ca pe nişte saci grei pe care îi car în spate la fiecare pas. Fără aceste poveri, corpul e mai liber.

Acest tonus bun îţi influenţează cariera muzicală? La ce lucrezi acum? Unde te putem asculta? Pe când un album?

Tonusul acesta influenţează tot ce se întâmplă în viaţa mea! Duce totul la superlativ. Acum eu şi HaHaHa Production pregătim cel de-al doilea single din cariera mea. Piesa este produsă de Şerban Cazan şi Smiley şi scrisă de mine. Cred că o să vă placă. Abia aştept feedback!

Deocamdată, mă puteţi asculta pe YouTube, postez filmuleţe pe pagina mea oficială de Facebook (facebook.com/FelyOficial) şi abia aştept să auziţi următorul meu single. Îmi doresc să vă placă piesa atât de mult, încât să o ducem împreună pe radio şi să o ascultăm până când ne săturăm de ea! Legat de primul meu album, cred că va fi lansat la primăvară. Muncim, muncim, muncim cu iubire, deschidere şi zâmbetul pe buze.

Articol preluat din ediția de mai 2015 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto: Radu Vintilescu

Make-up: Florina Mindu      

Coafură: Nicoleta Ștefan (Gett’s Artistic Team)


Lasă un răspuns

Sus